Online zic, online suspin, tot cu online mă mai țin
Și iată că sîntem acolo! E sîmbătă dimineață, stau în bucătărie (era să scriu, păcatele mele de cititor, că suflu-n degetele reci), beau cafeaua și stau cu un ochi la televizor, cu altul la Internet. Am frigiderul plin, cum de obicei nu-mi e: alerg mult, de la școală la cele două facultăți pe unde am seminarii, la sala de sport, de ici-colo, mănînc mai mult prin oraș. Toate acestea sînt acum suspendate. Cumva, simt că eu, personal, aveam nevoie de acest moment. Chit că încerc să lucrez acasă pentru diverse proiecte pe care le am, ruptura aceasta de lume îmi permite sau chiar mă obligă la o reapropiere de mine și la o reconfigurare a propriilor priorități și valori. În multe privințe pentru mine e bine, eu ieșind tocmai dintr-o perioadă de extenuare extremă, concretizată organic destul de urît. Dar, în alte privințe, e rău. În clipa aceasta, cifra e 97. Scenariul 2 spre sfîrșit. Totul pare desprins dintr-un registru SF. Dar asta doar pentru că, în fapt, ne pare atît de neverosimil, în vremuri de pace și de normalitate, să percepem că se poate abate peste noi o urgie.
Ne-am retras în casele noastre, așadar, într-un Nou nou romantism, ca să continuu cu metafora propusă în vechiul articol, pe care o voi rebrandui acum, pe ici, pe colo. Profesori și elevi, în situația de a beneficia de o vacanță forțată, luați prin surprindere, o vacanță care nu știm cît va dura, dar pare evident că cel puțin o lună. În aceste condiții, s-au născut noua dragoste și Noul nou romantism, sub forma propunerii de a susține permanența actului educațional prin intermediul tehnologiilor digitale, al platformelor online. Provocarea, lansată dinspre minister, a fost destul de repede îmbrățișată de o sumă de profesori, care au văzut în ea fie o reală șansă de continuare a actului educațional, fie o formă de a-și manifesta veleitarismul. Despre aceste aspecte voi scrie cîteva lucruri, fără a putea, desigur, să epuizez subiectul, ci doar să deschid încă o cale de dialog despre această problemă.
O spun din start, nu cred că predarea online poate suplini actul educațional desfășurat față în față. Din simplul motiv că prezența umană nu poate fi înlocuită de un ecran, iar această prezență este esențială pentru formarea umanului. Dincolo de cunoștințe, care pot fi transmise, sau de competențe, care pot fi, într-o anumită măsură, formate și online. Modelul pe care îl impune prezența umană este de neînlocuit. Dar această observație este doar marginală, căci nimeni nu se gândește, desigur, la o înlocuire completă a prezenței față în față cu o interfață digitală. Deși au apărut și unele reacții în acest sens, oameni care deja vedeau un viitor în care, după încheierea crizei cu virusul, vom transforma întregul sistem într-o școală virtuală. Absurd!
Lansarea, așadar, a acestui apel al ministerului la o continuare online a învățămîntului, dincolo de buna sa intenție, scoate la iveală însă o serie de neajunsuri, de inconveniente. Mai întîi, evidențiază inexistența unui sistem național suficient de organizat în acest sens. Existența unor platforme cu care profesorii să fie familiarizați prin formări și a unor platforme cu resurse educaționale autorizate, al căror conținut științific să fie avizat. Sigur că există diverse resurse, pentru acei profesori care oricum mai utilizau, care sînt, ca să spun așa, „digitalizați“, dar la nivelul maselor, foarte mulți profesori sînt străini, de fapt, de potențialul oferit de Internet și au competențe reduse în utilizarea unor tehnologii digitale. Reduse sau deloc.
Pe de altă parte, se ridică problema elevilor din medii defavorizate, aici intrînd majoritatea celor din mediul rural și probabil mulți și din mediul urban, care pur și simplu nu au acces la Internet și nu dețin calculator, laptop, tabletă. Să nu ne amăgim, nu sînt puțini. O educație intermediată digital, virtual, se adresează elevilor din clasele medii și superioare, nu celor din clasele de jos. Elevii cu părinți lipsiți la rîndul lor de educație, săraci, care trăiesc poate așteptînd cornul și laptele zilnic, pe care, apropo, acum nu le mai au. Elevi care au nevoie de mai multe explicații, de mai multă atenție, tocmai în cadru instituțional, pentru că în mediul familial educația nu e prioritară sau pur și simplu nu se poate acorda, din neștiință, din neputință. Aceștia sînt marii perdanți ai vieții și devin mai dezavantajați în condițiile actuale, neavînd acces la resurse online. Între ei și cei care au acces, prăpastia devine mai adîncă și mai lată.
Pe de altă parte, cum spuneam mai sus, acest îndemn a deschis calea unor veleitari sau a unor entuziaști bine intenționați. M‑a uimit să observ că pe Facebook au năvălit mulți să arate cum fac ore online. Vorba vine online, în multe cazuri, pentru că sînt doar video-uri cu înregistrări ale unor lecții, ale unor expozeuri. Distribuite, mediatizate. Problema cu ele este că în această formă devin un fel de repere, sînt preluate ca surse de autoritate, în condițiile în care conțin serioase erori științifice. Aceste erori depășesc astfel cadrul strict al claselor în care predau respectivii profesori, ajungînd să viruseze și mințile altor elevi. La repezeală, am observat confuzii grave în privința genului și a speciei într-o lecție de pregătire pentru examenul de evaluare de la sfîrșitul clasei a VIII-a. Profesoara trata specia doinei și folosea de-a valma conceptele, „vocea eului liric“ devenea trăsătură a speciei, limbajul artistic de asemenea. În alta, despre basm, a unui profesor, am auzit confuzia între fabulos și fantastic, suprapunerea între conceptul de autor și cel de narator, utilizarea greșită a numelui lui G. Călinescu sub forma George Călinescu (explic pentru cei care nu știu, rapid, că celebrul critic nu-și plăcea numele real, Gheorghe, și s-a „branduit“ exclusiv cu inițiala, G. Călinescu) și altele, și altele, pînă la greșeli de exprimare ale unor profesori de limba și literatura română.
În alte cazuri, cred eu bine intenționate, profesorii au distribuit diverse cadre cu elevii pe Facebook, încălcînd regulile de GDPR, în același entuziasm romantic de evidențiere a activității online pe care o desfășoară.
Sînt de părere că trăim un moment care poate duce și la reconfigurarea conceptului de învățămînt, de educație, poate nici nu întrezărim încă în ce fel. Se vor cristaliza idei noi, poate concepte noi. Dar povestea aceasta a predării online scîrțîie încă din greu. Pe de altă parte însă, e o bună ocazie pentru a-i descoperi avantajele și de a o pune la punct, cel puțin pentru viitor.
Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.
