În Europa, ritmul vaccinării e în creștere. Vîrful celui de-al treilea val al pandemiei nu a fost depășit peste tot, dar perspectivele sînt acum mai degrabă optimiste. Cele mai multe state occidentale și-au fixat drept obiectiv să vaccineze pînă la 70% din populație pînă la toamnă. Unele state vor atinge această țintă; altele, cu o capacitate administrativă redusă, ori pe fondul deficitului de infrastructură sanitară, nu vor reuși. Dar, oricum ar fi, viața economică își reia încet cursul. Și tocmai pentru a susține această normalizare a vieții urmează să fie introdus un pașaport sau certificat care să ateste imunizarea: un document care permite celor vaccinați să se deplaseze, din nou, liber. Un asemenea pașaport există în Israel, unde o mare parte a populației a fost deja imunizată. Însă, în Europa, introducerea acestui document stîrnește controverse de ordin științific, etic și politic. Principalul reproș e legat de accesul la vaccin: nu poți introduce reguli noi bazate pe imunizare dacă o mare parte din populație nu ajunge la vaccin. Apoi, mai e îngrijorarea legată de legitimitatea acestei măsuri: nu cumva se încalcă drepturi și libertăți sub pretextul că ni se oferă drepturi și libertăți?

În Germania, potrivit unui sondaj, majoritatea își dorește introducerea pașapoartelor vaccinale. Germanii văd în acest document o modalitate de a scăpa de numeroasele restricții impuse de pandemie. Odată adoptat, măcar cei vaccinați își vor putea relua viața de dinainte de criză. În Franța, realitatea socială e ceva mai complicată: potrivit unui sondaj de opinie, 77% din francezi nu vor ca accesul la restaurant, săli de sport etc. să fie condiționat de un pașaport vaccinal; în schimb, 59% și-ar dori ca un asemenea document să fie cerut la graniță pentru a permite accesul pe teritoriul național. Guvernul de la Paris și-a asumat însă riscul de a adopta, în premieră europeană, un model de certificare electronică a testelor de depistare COVID-19 și de atestare a vaccinării. După cîteva săptămîni de testare, măsura a fost introdusă la nivel experimental doar la controlul anumitor zboruri spre și din Corsica, apoi spre și dinspre unele țări extra-europene.

Astfel, fiecare persoană testată anti-COVID primește rezultatul prin SMS, iar rezultatul e transmis automat și către o bază de date națională care poate emite un certificat cu rezultatul testului. Certificatul de vaccinare este și el disponibil într-o bază de date națională și „descărcabil” pe aplicația mobilă. Autentificarea se face prin intermediul unui cod de bare pe care autoritățile îl pot verifica cu ușurință. Un pașaport electronic, portabil, ușor de folosit, deci util…

Însă ce funcționează bine la nivel experimental și la scară mică nu e sigur că va funcționa și la nivel național ori continental. Guvernul încearcă acum să discute cu companiile aeriene pentru a integra aplicația în procesul de check-in. Însă ariile de utilizare sînt mult mai vaste. O comisie interministerială analizează posibilitatea introducerii acestui certificat la intrarea la concerte, festivaluri și tîrguri. O veste bună și una proastă pentru organizatorii de evenimente: pe de o parte, prin introducerea unei asemenea măsuri se permite redeschiderea unui sector lovit din plin de restricții. Obligația de a verifica „pașaportul” spectatorilor la intrarea în sala de spectacol e o sarcină ingrată pentru majoritatea instituțiilor culturale. Guvernul de la Paris exclude implementarea acestuia în baruri sau restaurante – o inechitate destul de greu de explicat.

Sînt și alte necunoscute în ceea ce privește introducerea și utilizarea acestui pașaport vaccinal. De pildă, dacă va fi sau nu folosit în școli și universități. Situația e diferită de la o țară la alta: pe alocuri, procesul de învățămînt în școală nu a fost întrerupt nici măcar în perioadele de vîrf ale pandemiei. În alte părți, școlile au fost închise și s-a făcut educație de acasă. În alte state s-au găsit formule hibride. Se va introduce o formă de control a pașaportului vaccinal și la școală? Chiar și la clasele primare – obligatorii?