Petrecerile la 40 plus

Publicat în Dilema Veche nr. 831 din 23 - 29 ianuarie 2020
Ultimele zile din viața pisicii jpeg

Am fost invitată la o petrecere de Sfîntul Ion. O petrecere din aceea care începe de la 8 seara și se întinde pînă tîrziu în noapte, ca pe timpuri. „Petrecerile“ de zi, dacă ele s-or fi numind așa, nu mă sperie deloc, sînt previzibile și se răsuflă repede, în schimb petrecerile de noapte, da. De altfel, în ultimii ani am observat că am început să le evit și să-mi găsesc tot felul de scuze ca să nu mă duc, uneori chiar să inventez viroze imaginare, în ultima clipă. E un paradox aici – întotdeauna mi-au plăcut petrecerile, oare de ce aceste întruniri pașnice de oameni, la un pahar, la o măslină, o scobitoare au ajuns să-mi stîrnească un sentiment de panică? Oare de ce acum trebuie să-mi fac curaj ca să le înfrunt? În primul rînd, pierderea unei nopți mi se pare inutilă, încerc să o evit cît pot, mi-e teamă că a doua zi nu voi fi bună de nimic. Însă de ceva vreme oricum dorm prost, așa că acest argument nu stă în picioare. Ar mai fi teama de exces – la o petrecere se bea mult, mai mult decît la o ieșire oarecare într-un bar, unde îți calculezi două-trei beri, după care te duci frumos acasă. La o petrecere, de regulă, curge băutura în valuri. Iar aici, sînt două variante – varianta lucidă, care e păguboasă, pentru că te simți stingher, nu reușești să intri în atmosferă, în timp ce ceilalți din jurul tău sînt voioși și degajați, ca la orice petrecere, și varianta bahică, pe care cu siguranță o vei regreta a doua zi. Iar mahmureala de la 40 de ani nu se compară cu cea de la 20, nici măcar cu cea de la 30. De aceea, în ultimii ani, nu mai merg la petreceri de Revelion, prefer varianta mai sobră, „occidentală“, un pahar de șampanie la miezul nopții, după care somn. Îți găsești alte plăceri, cum ar fi aceea de a te trezi relativ devreme pe 1 ianuarie, fără grețuri și fără dureri de cap și de a lua la pas orașul pustiu, mahmur, adormit. Parcă simți că începi un nou an altfel, mai bine.

Pînă la urmă, mi-am făcut curaj, așa cum spuneam, și am acceptat invitația la petrecerea de Sfîntul Ion. Am pregătit un cadou, am cumpărat o punguță de cadouri „de sezon“ cu oameni de zăpadă, mi-am făcut probleme cu ce o să mă îmbrac și am probat mai multe rochițe, m-am deprimat că una nu‑mi mai venea cum trebuie, mi‑am propus (again) să slăbăsc vreo trei kilograme de luni, am făcut tot ceea ce se face înaintea unei petreceri. Exact ca în clasa a noua, cînd erai invitată la „ziua lu’…“. Am luat și o sticlă de vin de care îmi place mie și care nu face arsuri la stomac, m-am gîndit că, dacă n-o să‑mi convină vinul de acolo, o să-l beau p-ăsta. Îmi făcusem planul că va fi o petrecere moderat bahică. Varianta lucidă nu intra în discuție, pentru că în afară de sărbătorită nu cunoșteam aproape pe nimeni, iar alcoolul e bun la socializare. Am ajuns la petrecere cu vreo jumătate de oră după ora stabilită, mi-am amintit regula de bun-simț – nu se face să vii primul și nici să pleci ultimul. Nu mai fusesem niciodată la sărbătorită acasă. Cînd am descoperit blocul interbelic cu vreo șapte etaje am tresărit nervos. O fi consolidat, o fi avînd bulină? Tot în ultimii ani, evit să‑mi petrec mai mult de o jumătate de oră – și doar dacă e absolut necesar – în blocuri de dinainte de 1977, de teamă că mă va prinde cutremurul cel mare tocmai acolo. Odată am ratat un interviu la cineva acasă, pentru că blocul arăta pe dinafară cam zdruncinat, am preferat să nu intru. Dar hai că n‑oi avea eu ghinionul asta! – mi-am zis și, pentru că nu mai puteam da înapoi, am tras adînc aer în piept și am chemat liftul arhaic. Liftul nu funcționa, am -luat-o pe scări, iar scara aia îngustă, în spirală, mi-a creat o anxietate în toată regula, de-abia așteptam să beau ceva. Sus, în apartament, am nimerit chiar în mijlocul petrecerii și am uitat destul de repede de cutremur. Era muzică, erau vreo douăzeci de necunoscuți, toți 40 plus, hai că or fi fost și cîțiva de 30, oameni fini, simpatici, intelectuali, era o masă întinsă cu tot felul de salate cu maioneză, chifteluțe etc., exact ca la „ziua lu’…, de pe timpuri. O atmosferă familiară. Gazda ne tot îmbia să mîncăm, masa era pregătită de mama ei, două zile se chinuise la salatele alea desprinse parcă din zilele onomastice ale copilăriei mele, însă nimeni nu se înghesuia deocamdată la mîncare, mai degrabă la băutură. Da, bună idee, mai întîi să beau ceva! Am încercat un vin, OK, nu foarte acid, dar de țară, „ăsta e sigur din ăla care ridică tensiunea“, îmi zic și, după ce văd cîțiva invitați cam roșii în obraji, hotărăsc să mă țin departe de el (iar sticla mea de vin salvator dispăruse sub un maldăr de cadouri). Să beau bere? Ar fi cel mai cinstit, însă nu era decît bere „Timișoreana“, iar eu nu suport „Timișoreană“, conține mălai… cîte mofturi îți descoperi dintr‑odată după 40 de ani! O băutură tare? Studiez cu atenție barul, strîmb din nas la țuici, descopăr un Jack cu miere, mai slab, mai pentru gagici. Încerc să mă împrietenesc cu el și cu oamenii din jur. Mă plasez strategic în bucătărie, unde e locul de fumat, pe acolo se perindă treptat cam toată lumea, la un moment dat bucătăria devine neîncăpătoare, ca la orice petrecere de români, sărbătorita apare din cînd în cînd să ne întrebe dacă am mîncat. Jack-ul ăla îmi dezleagă limba în mod plăcut, iar conversațiile se leagă și ele. Mai întîi teme ușurele – călătorii, traficul din București, pisici, știu deja că după douășpe noaptea vor veni și temele grele, profunde – literatură, traduceri, educație, de-abia aștept. Nu mă mai desprind de scaunul meu din bucătărie decît pentru a-mi umple paharul, Jack-ul ăla e chiar foarte bun. Dincolo, în living, petrecerea se desfășoară după regulile ei neștiute, la un moment dat există chiar și încercarea timidă a unor doamne de a dansa (ele sînt mereu cu această inițiativă). Pe la ora unu se joacă „mima“, cuvinte complicate, imposibil de mimat. La „mima“ mă bag și eu, mereu jocul de „mima“ a fost începutul unor frumoase prietenii. Se rîde mult, toată lumea se simte bine, chiar e o petrecere reușită, îmi zic, apoi îmi dau seama, cu o ultimă rămășiță de luciditate, că sînt praf. Nu mai băusem whisky de ani buni. Ca să mă mai trezesc, dau iama în salatele mamei sărbătoritei, sînt minunate. Pe la trei, eu și încă vreo patru nu ne mai dăm duși, unde e regula de bun-simț că nu trebuie să pleci ultimul? Gazda începe să strîngă și noi o dăm înainte cu literatura rusă contemporană. Ne despărțim în fața blocului interbelic (care cutremur?), după timide inițiative de a continua undeva, clasicul „Hai la mine, că am niște iarbă“ etc. A doua zi zac toată ziua în pat cu un sentiment de vinovăție, promit că n-o să se mai repete și îl înjur pe Jack. Exact cum m-am așteptat, noaptea e pierdută, mahmureala e nașpa, a meritat? Mă consolează doar faptul că toți cei care au fost la petrecere și au 40 plus sînt probabil în aceeași stare deplorabilă. La 40, nu prea mai ține. Unde-s vremurile în care zburdai din petrecere în petrecere, nimereai pe la chefuri obsure, prin demisoluri și mansarde de pe Magheru fără să-ți fie frică că-ți cade blocul în cap, amestecai toate băuturile, iar dacă spre dimineață mai găseai pe undeva o doză de „Timișoreana“ erai fericit? Se spune că vîrsta e, de fapt, mentală. Nu sînt de acord, vîrsta e în mare parte una fizică, sînt ani după ani care se depun peste trupurile noastre, peste organele noastre interne, peste articulații și ligamente, experiențe după experiențe care se depun peste creierul nostru opacizîndu-l. Totuși, oare de ce vîrsta asta de mijloc vine la pachet cu atîta prudență, cu atît de multă anxietate încît la o banală petrecere simți că vei călca pe nisipuri mișcătoare, că la orice pas greșit o să te scufunzi în propriul tău marasm? Și dacă acum e așa, cum va fi mai tîrziu? La 40, încă mai avem noroc că mai există mame care să se dea peste cap și să ne facă salate cu maioneză și chifteluțe pentru zile onomastice. Cît de bătrîni ne vom simți cînd ele nu vor mai fi?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.