Ne aflăm abia într-a doua lună a mandatului prezidențial al lui Donald Trump și mulți americani sînt deja obosiți de întregul circ și se întreabă ce vor aduce cele 46 de luni care urmează.

Pe lîngă faptul că produce îngrijorări permanente, bizara președinție a lui Trump pune o întrebare cu adevărat importantă: riscă democrația liberală, asediată deja în multe dintre avanposturile sale de pe mapamond, să piardă chiar și propria fortăreață? În caz că da, implicațiile pentru politica externă a SUA și pentru restul lumii vor fi de amploare.

SUA au ales un președinte a cărui cunoaștere a democrației americane se rezumă la simplul fapt că a cîștigat de partea sa Colegiul Electoral. E drept, asta presupune o oarecare familiarizare cu Constituția SUA, în care este definit și rolul Colegiului Electoral. Dincolo de asta însă, Trump nu pare să respecte din cale-afară sistemul de piedici și contraponderi al Constituției și nici separarea puterilor între departamentele executiv, judiciar și legislativ ale guvernului. Nu respectă nici presa, „a patra putere“ a Americii, pe care a început să o descrie ca pe „inamicul poporului american“.

Alegerile sînt necesare, dar nu și suficiente pentru menținerea principiilor de bază ale democrației liberale. În fond, președintele rus Vladimir Putin, președintele turc Recep Tayyip Erdogan și mulți alți despoți au ajuns la putere prin vot popular.

După cum știe și un copil de școală, alegerile presupun ca toți cetățenii să tolereze puncte de vedere diferite de cele proprii. Alegerile nu au ca scop să transceandă sau să răstoarne instituțiile democratice ori principiul separației puterilor. Indiferent de rezultatele finale ale administrației Trump, primele sale luni de decrete prezidențiale – sau „ordonanțe executive“, în jargon politic american – nu pot fi văzute ca un triumf la democrației liberale.

Trump ar face bine să studieze Constituția și, între timp, să găsească un răgaz pentru a citi cîteva dintre documentele fondatoare ale republicii. Ar putea începe cu Mayflower Compact din 1620, care recunoștea implicit drepturile minorită-ților politice și sociale, într-una dintre primele colonii religioase americane.

Dar Trump nu este singurul american care ar trebui să folosească acest răgaz pentru a reflecta la istoria propriei țări și la rolul ei în lume. Chiar dacă sloganul „America înainte de toate“ al administrației Trump poate suna înfricoșător pentru anumite urechi din afara țării, altora le poate aduce alinare.

Începînd cu sfîrșitul Războiului Rece, cu mai bine de un sfert de secol în urmă, scopul principal al politicii externe americane a fost de a răspîndi democrația în întreaga lume. Dar, în urmărirea acestui scop nobil, SUA au întrecut uneori măsura. Chiar dacă efortul Americii de a sprijini democrația ar părea să o așeze în rînd cu îngerii, politicile sale au fost adesea implementate cu o anumită aroganță și chiar cu mînie.

Anumitor țări, America le-a administrat cu forța democrația sau le-a oferit o din vîrful baionetei. Există multe motive pentru care democrația liberală pierde teren în multe părți ale lumii, și unul dintre ele este cu siguranță resentimentul crescînd al altor țări și al liderilor lor care s-au săturat să asculte acuzațiile, lecțiile și dojenile americane.

Să luăm Irakul. Mulți observatori occidentali au fost entuziasmați de priveliștea degetelor pătate cu cerneală ale irakienilor, după ce au votat cu ocazia primelor alegeri libere din țară. Dar, în vreme ce alegerile libere sînt adesea un prim pas pe calea democrației, în Irak, traseul care a urmat nu a fost tocmai lin. În loc să fie axate pe probleme de substanță, identitățile politice au devenit în tot mai mare măsură caracterizate de sectarism. Și în curînd a devenit clar că instituțiile democratice și cultura toleranței, pe care acestea se sprijină, nu sînt atît de ușor de implementat în societăți care nu au avut niciodată parte de ele.

Cu cîțiva ani în urmă, am vorbit cu un șef de stat din Balcani, care a petrecut o zi întreagă ascultînd conferința unui filantrop american despre carențele democratice ale tinerei sale țări frămîntate de probleme. Cîntărind apoi costurile politice ale aplicării sfaturilor gratuite ale filantropului, politicianul m-a întrebat: „Și eu ce ar trebui să fac acum?“ Astfel, el a identificat neajunsul fundamental al efortului de a promova democrația: a-i spune cuiva cum să implementeze reforme democratice nu e totuna cu a-ți asuma riscurile și responsabilitățile implementării propriu-zise.

Lăsînd la o parte scena politică actuală, plină de otravă, SUA se bucură încă de una dintre cele mai de succes democrații din istorie. Ea oferă un excelent exemplu de urmat, dar modelul ei nu poate fi impus întregii lumi. A spune oamenilor că țara lor trebuie să fie ca America nu e o strategie sănătoasă.

Democrația liberală, dezechilibrată deja înainte de victoria lui Trump, și-a pierdut acum centrul de greutate. Următorii patru ani ar putea rămîne în istorie ca o perioadă întunecată pentru această prețioasă formă de guvernare. Dar democrația liberală le a supraviețuit în trecut inamicilor săi și va continua probabil să o facă. Iar cei care s-au luptat din greu și au sacrificat atîtea pe altarul ei sînt gata să o ajute să reușească. 

Christopher R. Hill, fost ministru secretar de stat pentru Asia de Est, este decanul Facultăţii de Studii Internaţionale Korbel, la Universitatea Denver, şi autor al volumului Outpost. 

© Project Syndicate, 2017
www.project-syndicate.org

traducere din limba engleză
de Matei PLEŞU