Românii din Madrid (I) – categoria „Să moară familia mea!“

Publicat în Dilema Veche nr. 746 din 7-13 iunie 2018
Românii din Madrid (I) – categoria „Să moară familia mea!“ jpeg

Primul contact cu Madridul, pe la 11 seara, coborîtă direct din avion pe bulevardul Gran Via, a fost năucitor. De peste tot se auzea un vuiet – mașini în trafic, șantier, zumzet de voci, strigăte, rîsete, oameni de toate vîrstele ieșiseră pe stradă mai ceva ca pe faleza de la Mamaia, mici grupuri se revărsau pe trotuare din baruri, altele traversau strada, salutîndu-se cu prieteni de pe cealaltă parte. În Bucureștiul nostru, după ora 11 e liniște, o liniște provincială, mi-am zis, poate doar Centrul Vechi să fie oarecum mai animat. Ca să mă agăț de ceva familiar, mi s-a părut că Grand Via chiar seamănă cu Calea Victoriei, la scară gigantică. Clădiri asemănătoare, însă de trei ori mai înalte, uite și Palatul Telefoanelor, magazine de fițe, partea carosabilă e la fel de lată, cu pista de biciclete cam anapoda, exact pe mijloc. După o sută de metri, mi-a răsunat tot familiar în urechi „Să moară familia mea!“. Vocea venea din mulțime, mi-am întors capul, nu mi-am dat seama cui îi aparține. O voce anonimă din Madrid. După încă o sută de metri, un tip urla la un telefon mobil: „N-auzi, fă, că sînt aici, pe centru, la Callao? Un’ să fiu în altă parte? Iar mă fuți la cap? Sînt aici, la Callao, nu mai suna!“. Tipul s-a pierdut la rîndul său în mulțime. După încă vreo două „Băga-mi‑aș pula!“, această înjurătură tipic românescă pe care o auzi atît de des pe stradă încît se dezbracă de orice fel de obscenitate și de orice fel de sens, transformîndu-se într-o banalitate, nu mai aveam nici un dubiu – eram acasă. Acasă, într-un oraș minunat care mi s-a părut, în același timp, exotic și de foarte departe.

De obicei, cînd plec din țară, îmi doresc să mă rup cît pot de vulgaritatea României și a limbii române, de „românisme“, mai ales de cele întîmplătoare, de pe stradă, așa că mă feresc de români. O fac pentru că vreau să mă simt „în Occident“, să-mi alung pentru cîteva zile depresiile, dar și pentru că mi-e rușine. Totuși, această parte a României de care, de fapt, vreau să fug mă ajunge din urmă, se întinde asupra mea ca o umbră. Mi-e rușine că tocmai ea este atît de prezentă și iese în evidență în țările mai norocoase și mai civilizate.

Însă la Madrid n-am avut unde să fug și să mă ascund. Aproape la fiecare bar, cafenea, fast-food la care m-am oprit era cîte un angajat român. La o teresă din parcul Retiro, cer în engleză un pahar de vin și o apă „cu bule“. Un tînăr mă întreabă tot în engleză de unde sînt. Răspund, fără entuziasm: din România. „Eram sigur!“, zice el în română. „Doar românii și italienii au accentul ăsta în engleză. Mai era o variantă să fii italiancă!“ Îmi face complice cu ochiul și îmi umple paharul pînă la refuz. La fast-food-ul meu preferat, cel cu 100 de sandvișuri, un alt băiat îmi cere numele ca să mi-l treacă pe bon, așa se procedează aici. I-l spun, îmi zîmbește: „Din România, nu-i așa?“. Toți acești compatrioți nu sînt cei pe care i-am întîlnit pe stradă, în prima seară, fac parte dintr-o altă categorie – sînt oameni care n-au plecat din România de prea mult bine, iar aici muncesc, își văd de treaba lor. Nu sînt oameni cu prea multă școală sau cultură, dar, din cîte am înțeles, sînt apreciați ca angajați și de multe ori preferați „fraților“ hispanici din America de Sud. Însă aflu de la cineva care locuiește de multă vreme la Madrid (și face parte dintr-o a treia categorie, cu totul aparte: intelectualii din Madrid care, deși par perfect adaptați, trăiesc pe jumătate tot în cultura română, oameni pe care n-o să-i observi pe stradă pentru că sînt de-o discreție absolută, reprezintă acea Românie a eleganței și a bunului-simț de care n-aș fugi niciodată) că tot există ceva disfuncțional în legătură cu ei – cînd au de-a face cu spaniolii și autoritățile lor, se comportă precum ei, se adaptează imediat și capătă simț civic, însă cînd au treabă cu românii, cu instituțiile lor și revin în matca limbii române, își reamintesc tot ce au „învățat“ în România, de la „merge și așa“ la comportamentul șmecher, indolență și nepăsare. Pe înserat, la standul României de la Tîrgul de Carte, apare un nene trecut de 50 de ani, cu o paporniță. A auzit el că „se dă“ ceva legat de România acolo (România a fost țară invitată la Tîrgul de la Retiro) și e curios. Îi explic că e vorba numai de cărți. Și de scriitori. Pare un pic dezamăgit, nu cunoaște pe nici unul dintre scriitorii contemporani invitați pe care îi enumăr. Nici de Mircea Cărtărescu n-a auzit. Totuși, l-a chemat pe el ceva la Tîrgul de Carte, vreo nostalgie. A văzut expoziția de fotografie de la intrare și are o nemulțumire: „Nu înțeleg de ce au pus numai poze din Transilvania și cu mînăstirile din Nordul Moldovei… Păi ce, la noi, la Tîrgoviște, nu sînt peisaje frumoase de pozat?“. Iată cum spiritul regional îl bate pe cel național, la peste 3000 de kilometri de casă. Domnul din Tîrgoviște este de peste zece ani la Madrid, muncește în construcții, dar vrea să se întoarcă în România, cu „pensie spaniolească“. Băiatul, în schimb, va rămîne aici pe vecie. „Și-a făcut credit pentru casă, nu mai poate să se întoarcă, o să plătească la el treij’ de ani… E spaniol de-acum!“, mai adăugă el cu mîndrie și, în același timp, cu un strop de amărăciune. Mă tot gîndesc la oamenii ăștia simpli și, în fond, la curajul lor, ca la 40 de ani, de pildă, să se urce în avion și să plece, să se arunce într-o cultură cu totul necunoscută, să o ia de la capăt. Însă nu-mi dau seama cît de mult realizează ei treaba cu cultura, cît de altfel e Spania și ce are ea de oferit (apropo de cultură: în muzee nu auzi nici un „băga-mi-aș“ și nici limba română, auzi în proporție de 90% franceză și engleză). Tot ce contează este un mic cîștig și un strop de mai bine. Atelierul cu copiii românilor din Madrid – unii născuți aici, deci la a doua generație – a fost mai mult o lecție de limba română creativă. Au încercat să-și amintească cuvinte, le-au ales pe cele care au pentru ei o semnificație concretă legată de România, cum ar fi mămăligă, mici, sarmale, dar și cuvinte mai abstracte sau care „sună frumos“, precum inimă sau dragoste. Deși sînt deja pe jumătate spanioli, mamele lor încă fac acasă mămăligă, iar mămăliga va exista încă multe generații de acum încolo. Mulți au bunici la țară, în România. I-am întrebat unde le place mai mult, în România sau în Spania? În România, au răspuns cam toți. De ce? „Pentru că e așa, mai sălbatic… mai multă libertate, cel puțin așa e la mamaia mea, la țară. Noi aici stăm la bloc!“, mi-a răspuns o fetiță de 12 ani. Și cînd mamaia nu va mai fi? Îmi dau seama că, pentru ei, România devine acea țară exotică de aproape și, totuşi, de foarte departe. Iar mentalitatea de copil rămîne aceeași – și copiilor cu părinți strămutați în București, în anii ’80, li se părea mai frumos la țară, la bunici. Pe atunci, nu se pleca în Spania, se migra forțat spre marile orașe. Dar există oare o singură țară? Sau țara înseamnă de fapt doar mamaia și curtea ei, ulița prăfoasă a satului și vacanța sau mămăliga? Poate că țara înseamnă doar Tîrgoviște și „peisajele ei frumoase, bune de pozat“?

Ușor confuză, mă întorc pe străzi, ca să mă minunez de civilizația occidentală și ca să tresar în fiecare piață turistică unde mai recunosc cîte un compatriot – cu un acordeon sprijinit de burta rotundă ce indică un grad de bunăstare, cel mai bine știe să cînte „Valurile Dunării“. Ce dacă-i Madrid, nu Viena, nu-i tot aia?

Să fiu atentă pe Grand Via, că se cam fură! Ce-i drept, de două ori m-am pomenit cu rucsacul deschis. „Sînt prea permisivi spaniolii cu ei“, îmi spune un domn din categoria românilor muncitori și de treabă. „Dacă-i prind că fură sub o sută de euro sau o pereche de pantofi nu le fac nimic, le dau drumul înapoi pe stradă. Păi, se poate așa ceva? Francezii i-au trimis în șuturi acasă… și bine le-au făcut!“. În Piața San Miguel, angajatul român pare supărat cînd vede un grup mare de nemți înfometați care dau năvală printre standuri: „S-a spart conducta, să-mi bag…!“. Da, e mult de muncă astăzi, la Madrid, iar eu parcă nu m-aș mai întoarce acasă.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.