Sărbători

Publicat în Dilema Veche nr. 924 din 23 decembrie 2021 – 5 ianuarie 2022
Iconofobie jpeg

Cred că era prin 1998 cînd un amic britanic – veteran al experienţelor academice pe plaiuri mioritice – s-a arătat surprins de omniprezenţa alcoolului în mediile noastre universitare. Observaţia lui m-a mirat iniţial. Anglia, fie vorba între noi, nu este tocmai ţara abstinenţilor fericiţi. Am cutreierat în cîteva rînduri pub-uri londoneze alături de profesori ai locului şi pot zice, cu mîna pe inimă, că blîndul ciobănaş mioritic este uneori îngeraş – în privinţa virtuţilor bahice – pe lîngă fratele său trăitor în Albion. Englezul low class dă zilnic pe gît cantități apreciabile de scotch și bere neagră (puternic alcoolizată, preferabil „Newcastle“). Universitarii nu se lasă mai prejos, numai că ei, dintr-un rafinament structural, preferă vinurile seci şi coniacul subțire (brandy). (Poate, odată, dacă voi simţi impulsul poeian al povestirii pe nerăsuflate, am să vă relatez escapada mea nocturnă, de la Londra la Sheffield, pe o autostradă cu multiple benzi, într-un Renault cochet, în compania unui profesor autohton şi a unui ipocrit vin australian. Nici damele care apar în reclamele la şampon nu ţipă mai frumos decît ţipam eu în maşină ori de cîte ori capul tovarăşului de drum, șoferul însuși, amorţit de aerul podgoriilor cu canguri, se prăvălea pe volan.) Constatarea prietenului englez nu se referea însă neapărat la apetenţa universitarului român pentru alcool, cît la prezenţa (excesivă) a spirtoaselor în spaţiul nostru academic. El observase că nu trecea sărbătoare la care universitarii băștinași să nu scoată pe masă „tăriile”, indiferent de oră ori dispoziţie. Chiar micile atenţii, sesizase el, se axau pe aceleaşi băuturi „gradate”. Pentru a fi convingător, mi-a oferit un exemplu din istoria culturală britanică. Încă de la începutul secolului, povestea interlocutorul meu, se instaurase în universităţile insulare o tradiţie. Fiecare doctorand, la sfîrşitul programului de studii, obişnuia să aducă profesorului-coordonator o sticlă din whisky-ul cel mai bun. Nimic ostentativ. Doar recunoștință simbolică și bucurie a celebrării momentului. Pe la jumătatea anilor ’70, autorităţile engleze au decis să interzică totuși obiceiul. Prezenţa alcoolului în universităţi a devenit, brusc, prohibită. Explicaţia oficialilor a avut nuanțe hermeneutice interesante: cadourile alcoolice, au zis ei, încurajează elitele profesorale să bea, afectînd astfel dinamica intelectuală a întregii societăţi.

De aceea se arăta mirat de entuziasmul bahic oaspetele nostru. A vedea alcool și veselie prin birourile profesorale constituia pentru el o experiență suprarealistă. Din fericire, mă gîndesc azi retrospectiv, bietul om nu avusese ocazia să participe la susțineri de gradul I în școli. Ce talazuri de alcool loveau acolo derutata comisie universitară prin anii ’90! Se întîmpla în cabinetele directorilor de licee încă de la 8 dimineața. Ziceai că ai aterizat la o nuntă împărătească și nu la un examen didactic. Dacă-ți puneai mintea cu dascălii locali, intrai în pancreatită acută pe la ora 10 și nu mai prindeai susținerea lucrării metodico-științifice de la 12. Vremuri zglobii. Îmi revine în minte imaginea unui palid universitar descins într-un asemenea cadru festiv cu o cumplită migrenă matinală. Refuza să se atingă de licorile înșirate pe biroul directorului. Localnicii s-au îngrijorat. Oare ce transmitea dumnealui? Nu erau produsele lor alcoolice la nivelul pretențiilor sale? Într-un tîrziu, insul respectiv a cerut ceva pentru cumplita durere de cap. S-au luminat cu toții la chip. Directorul a strigat la un profesor tinerel: „Marinică, ia adu tu chestia aia de migrenă de la cantină! O țineam pentru prînz, dar lui dom’ profesor îi trebuie acum”. Marinică a revenit vesel cu o sticlă de whisky afumat în mînă. La vederea ei, tristul evaluator s-a prelins, învins, pe scaun, șoptind ca un muribind: „Un algocalmin ori un antinevralgic, pentru numele lui Dumneazeu, asta voiam...”. În prezent, lucrurile s-au schimbat, fără îndoială, dar pe bătrînii ca mine „amintirile îi răscolesc”. N-o pot uita nici pe studenta („nouăzecistă”) care mă abordase pe toate căile pentru a-mi oferi o sacoşă cu nişte sticle zornăitoare. Refuzată pînă la exasperare, domnişoara a apelat la un tertip vechi. Şi-a convins mătuşa – fostă colegă de facultate cu mama mea – să facă o vizită amicei din studenţie. După pupăturile de rigoare, madama a plasat punga maică-mii, cu menţiunea inofensivă: „Ceva pentru băieţelul tău de la nepoţica mea”. Mama, persoană cu simţul răspunderii, deși stingherită, m-a chemat să-mi ridic „ploconul”. I-am spus calm să-şi sune colega şi să o avertizeze că, dacă nu-şi recuperează plasa rapid, voi fi nevoit să o depun la Secretariat ca „obiect pierdut”. Doamna a venit răvăşită şi a luat sacoşa, dar nu a uitat să-i arunce maică-mii peste umăr: „Dragă, dacă nu-i plac tradiţiile noastre, poate ar trebui să ia avionul şi să se ducă înapoi în America”. M-am încăpățînat să n-o fac. Și nu regret.

Codrin Liviu Cuțitaru este profesor la Facultatea de Litere a Universității din Iași. Cea mai recentă carte publicată: Omul multiplu, Editura Junimea, 2021.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.
image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.