„Everything should be made
as simple as possible, but not simpler.“

Einstein


Erau vorbele des folosite de bunicul meu, intelectual la prima generaţie, şcolit prin propria ambiţie, cu eforturile – simbolice azi – ale ardelenilor trecuţi clandestin, în preajma Primului Război Mondial, în Regat, pentru a-şi păstra conştiinţa românească nepătată. Acestea l-au făcut, probabil, extrem de eficient şi exact în comunicare. Mi s-a povestit că, primar al Braşovului fiind, întîlnirile din birou durau cîteva minute, iar interlocutorii interveneau după ce primarul le reamintea: „Scurt şi cuprinzător!“

Parte din copilăria mea a fost marcată de personalitatea sa extrem de exactă, dar cuprinzătoare în judecăţi adînci şi cunoştinţe vaste. Primele mele compuneri din clasele primare, verificate de bunic, erau marcate cu aceeaşi observaţie: „Descrie scurt şi cuprinzător!“

Probabil cele de mai sus au marcat structura mea mentală, adeptă a unei comunicări minimale şi – sper – eficiente. Apetitul pentru matematică îşi are originile, poate, şi în această construcţie a mentalului.

Se explică astfel de ce, de la începuturile mele intelectuale şi de implicare în viaţa socială, m-am simţit agresat de felurite tipuri de discursuri lemnoase, de raţionamente gargaristice, de reluări nesfîrşite ale aceloraşi idei, în general puerile sau fără conţinut bazat pe realitate.

Evident, perioada comunistă a excelat printr-o adevărată şcoală în astfel de discursuri. Mai grav este că, după mai bine de două decenii, limbajul tulbure, inutil lungit şi presărat cu sentimentalisme de gaşcă de cartier nu a dispărut, ba chiar a cîştigat valenţe noi. S-au păstrat pronunţările cu accent greşit din limbajul ceauşist (rar mai auzim cuvîntul „prevederi“ pronunţat corect) şi referirile patriotarde ieftine din acea perioadă, la care s-au adăugat schemele simpliste şi agresive, prin lipsa construcţiei logice impuse de limbajul televizat al „venibililor permanenţi“ şi de discursul fără cap şi coadă al unei ne-neglijabile părţi a tagmei politicienilor. Consider această sintagmă teribil de potrivită pentru limbajul care nu conţine nici global, nici – pe alocuri măcar – triada ipoteză – demonstraţie – concluzie şi este însoţit, de regulă, de o mimică teatrală exersată parcă să ascundă carenţele de judecată logică. În fapt, opusul celor două vorbe din titlu: scurt – adică nemarcat de fraze şi conotaţii inutile; cuprinzător – adică prezenţa componentelor triadei de mai sus. Iată un exemplu. Deunăzi, un preşedinte de partid afirma, într-un discurs care se putea rezuma la o singură frază, după alte cîteva de acelaşi tip: „Inacceptabil înseamnă ceva ce nu poate fi acceptat, cînd un membru X face ceva care este inacceptabil, înseamnă...“ Mai mult, mi se pare inexplicabil cum acest personaj a fost promovat de-a lungul anilor, menţionîndu-se mereu aşa-zisul talent oratoric. Iar exemplele pot continua cu mulţi alţii – politicieni, ziarişti, formatori de opinie, chiar dascăli, din păcate etc.

Fenomenul este, după părerea mea, distrugător pentru societate. Nu pentru talmeş-balmeşul comunicat prin aceste ziceri, ci pentru faptul că, devenind majoritare pe canalele de comunicare, aceste devieri devin nocive deoarece tind să înlocuiască şcoala.

Treptat, ele deviază demersul şcolii şi al familiei pentru un limbaj corect, o judecată logică, o deschidere pentru discutarea şi interpretarea coerentă a unor puncte de vedere diferite.

Scurt şi cuprinzător: să ferim educaţia de aceste predici!

P.S. Ideea de a aşterne pe hîrtie ideile de mai sus – dilematice mie de zeci de ani – a pornit de la o scurtă şi cuprinzătoare discuţie cu juristul Florentin Ţuca, interesat ca firma la care este asociat să sprijine educaţia matematică de excelenţă.

Radu Gologan este profesor la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi pregăteşte lotul naţional de elevi care participă la olimpiadele internaţionale de matematică.