Seniori

15 aprilie 2020
„Cu bule“ jpeg

Ştirile şi recomandările din mass-media au adus în prim-plan, în ultima vreme, un eufemism cu o circulaţie pînă acum relativ limitată: folosirea cuvîntului seniori pentru a evita posibile asocieri de idei neplăcute legate de înaintarea în vîrstă. Termenii pe care îi înlocuieşte forma senior nu sînt totuşi marcaţi peiorativ: cuvîntul cel mai direct, bătrîn, apare în destule contexte favorabile, iar posibilele lui note negative pot fi evitate prin echivalente elegante şi respectuoase: vîrstnic şi persoană în vîrstă. Eufemizarea bătrîneţii este însă un fenomen universal al epocii moderne, inovaţiile circulînd uşor, prin calc semantic sau frazeologic, dintr-o limbă în alta (aşa cum o ilustrează sintagme ca vîrsta a treia şi vîrsta a patra). Există în orice limbă, desigur, şi disfemisme, termeni cu conotaţii peiorative sau chiar cu rol de insultă; în română, bătrîn şi bătrînă pot fi substituite de vechile şi popularele moş şi babă sau de familiar-argoticele babalîc, boşorog sau băbăciune.

Senior este înregistrat în DEX şi cu sensul „persoană în vîrstă”; utilizarea sa actuală e însă în mod clar influenţată de engleză: „Seniorii bucureşteni vor fi stimulaţi să se implice în activităţi de voluntariat” (csrmedia.ro); „Seniori activi pe piața muncii” (revista.seniorul.ro); „Un mecanism de recompensare poate mai stimulativ ar putea fi adaptat după modelul Senior Card-ului australian” (csrmedia.ro). În ultimele săptămîni, pentru că îngrijorările medicale impun o exprimare prudentă şi empatică, se vorbeşte mai mult de seniori decît de bătrîni sau de pensionari: „județul în care seniorii reprezintă aproape un sfert din populație este Teleorman” (hotnews.ro); „Primăria Bucureşti acordă seniorilor sprijin pentru cumpărături” (libertatea.ro); „Seniori în izolare” (scena9.ro). Funcţia eufemistică a cuvîntului este evidentă în transformarea căminului (sau azilului) de bătrîni în cămin de seniori: „Coronavirusul a lovit crunt și în căminul de seniori din Orăștie” (evz.ro). E interesant că termenul senior apare mai ales în titlul articolelor, în vreme ce textele propriu-zise recurg, pentru variaţie stilistică, la sinonimele sale neutre sau eufemistice. Cel mai adesea substantivul masculin senior e folosit la plural, pentru a desemna o întreagă categorie de vîrstă; există totuşi şi tendinţa de apariţie a masculinului şi a femininului la singular, ca în mesajul publicitar al unei bănci: „Dragă senioară sau senior, vino în oricare unitate (…) și alege să încasezi pensia prin pachetul (…)“ (Facebook). Adjectivul senior este folosit eufemistic şi pentru animalele de companie: „Aici găsiți o gamă de produse potrivite care vă vor ajuta cîinele senior să se bucure din plin de viață”; „hrană pentru pisici senioare” (zooplus.ro).

Senior are avantajul relativ al noutăţii (toate eufemismele se uzează în timp, pierzîndu-şi rolul de atenuare politicoasă) şi pe cel al unor conotaţii pozitive, prin suprapunerea parţială cu omonimele sale, de fapt prin activarea asocierilor semantice din istoria cuvîntului. În dicţionarele noastre, senior cu sensul „(persoană) mai în vîrstă, mai bătrînă” (DEX) este considerat un cuvînt distinct de senior – „stăpîn al unui domeniu (...); nobil” (DEX), uneori şi de senior – „sportiv care a depăşit junioratul” (Dicţionarul limbii române – DLR) sau de senior (cu accentul pe e), ca adaos la nume pentru a diferenţia tatăl de fiu (Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic – DOOM). Separarea cuvintelor se bazează pe diferenţe de sens, dar mai ales pe principiul etimologiei directe, adică al stabilirii sursei imediate din care ar fi fost preluate formele: în cazul dat, latina sau franceza. De fapt, seigneur din franceză (termen de politeţe, echivalent cu domn, stăpîn, Dumnezeu, nobil etc.), signore din italiană, señor din spaniolă, senior din engleză provin deopotrivă din latină, ca termeni moşteniţi sau preluaţi ulterior pe cale livrescă, din senior, „mai bătrîn”, comparativul lui senex. Forma senior din franceză e rezultatul unui împrumut tîrziu, de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, din engleză. Româna cultă a preluat, în secolul al XIX-lea, forma latină senior, atribuindu-i, în etape succesive, sensuri dezvoltate de diferite limbi moderne.

Forma senior este deci un eufemism foarte avantajos, pentru că poate actualiza, în afara ideii de vîrstă, asocierile pozitive cu puterea, stăpînirea, nobleţea etc. Dar, ca orice eufemism, senior e pîndit de banalizarea prin abuz, ba chiar de riscul alunecării în ironie.

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.