Acum vreo doua luni, întrebam la Bruxelles: „Sînteți pregătiți pentru o politică de vecinătate cu Anglia în paralel cu introducerea Scoției în negocieri de aderare?“ Interlocutorii se uitau blanc la mine și dădeau din cap, a jenă. „Iete la românul ăsta, pune întrebări să se afle-n treabă…“ Acum cîteva zile, în ajunul referendumului, întrebam același lucru la Ministerul federal german al Afacerilor Externe. Reacția – aceeași ca la Bruxelles. Adică eram un soi de lunatec care nu avea întrebări mai bune de adresat, în afara unei aparente glumițe provocatoare.

Ei bine, în ziua cînd s-a anunțat rezultatul, ce scria presa „mare“, de pe la CNN, FR24 sau ARD? Păi, povestea despre cererea Scoției și Irlandei de a nu se ignora voința populară din aceste țări și despre cererea (aproape) formală a guvernării locale scoțiene către statele membre pentru începerea de negocieri separate. În paralel, celelalte reacții la nivel înalt au fost spectaculoase. Alde Nigel și Boris au clamat victoria suveranității depline a Angliei în fața aroganței europene. Merkel a convocat o ședință de urgență cu liderii tuturor partidelor germane, pentru consultări. Juncker a chemat liderii europeni (cu excepția lui Cameron, evident) la o întîlnire de criză. Toate reacțiile post factum mi au cam întărit convingerea că întrebarea mea de acum ceva timp nu era chiar total idioată. M-am convins că Europa nu prea a crezut că e cazul să se pregătească pentru o victorie a taberei „Leave“. Nimeni nu a crezut cu seriozitate că votul va ieși așa cum a ieșit. Se vede că planul B nu a existat. Dacă mă întrebați, nici măcar Boris și Nigel nu au anticipat că vor cîștiga. În opinia mea, cei doi par acum aproape speriați de propria victorie. Adevărul este că una e să dai din vorbe (bine ticluite, recunosc) cum că UE e o chestie cam hitleristă care-i oprimă pre supușii Majestății Sale, Regina, alta e să începi cu mînuța ta să dai cu subsemnatul pe acte care trebuie semnate cu Comisia Europeană și care vor produce daune importante economiei (asta va trebui Boris să facă, dacă îi va lua locul lui Cameron).

Șocul e mare, atît la Londra, cît și la Bruxelles, Paris, Berlin, Varșovia sau București. Teama de contaminare este mare. În plus, situațiunea fiind fără precedent, bagă în ceață atît politicienii, cît și pe tehnicieni. Despre electorat(e), ce să mai zic? Nimeni nu pricepe mare lucru, nimeni nu știe ce va urma. Un lucru e cert. Clasa politică a (aproape) fiecărui stat membru în parte este în mare criză de credibilitate. Partidele clasice pierd teren, mișcările antisistem cîștigă voturi.

Luăm spre exemplu chiar Marea Britanie. Pentru a cîștiga în interiorul propriului partid, David Cameron a promis un referendum, pentru a-i închide gura lui Farage, aflat la dreapta conservatorilor. Bumerangul i s-a întors exact în nas. Nu de alta, dar a trebuit să se plaseze la stînga față de poziția sa obișnuită, pentru a susține rămînerea în UE. Vrînd-nevrînd, s-a apropiat de un Corbyn (liderul laburiștilor) mult prea stîngist pînă și pentru unii lideri sindicali. Un tip cu o retorică vehement anticorporatistă și antiglobalizare, care a alienat serios electoratul tradițional laburist, făcînd campanie pro-europeană cam în dorul lelii, ușor în contradicție cu propriile păreri, exprimate anterior. Astfel, Cameron a lăsat un serios spațiu liber la dreapta. Acolo a găsit loc pentru înflorire buchetul celor două roze, adică Farage și Johnson, oratori de excepție, populiști de mare talent, oameni cu vorba la ei, cu o ușurință remarcabilă în a minți fermecător, amețind statisticile după voie, întru prostirea electoratului englez, degrabă visătoriu după Imperiul care nu mai e.

Aceleași mișcări dinspre dreapta spre stînga se văd cu ochiul liber în Franța sau Germania. Prin urmare, se lasă spațiu liber înspre extrema dreaptă. Vezi situația Frontului Național sau a AfD (cu varianta „civică“ PEGIDA). Vrem guverne de cît mai multă uniune națională? Căutăm consensuri largi, cu orice preț? Iaca prețul, aș zice.

Măcar o pretenție aș fi avut de la mulți lideri europeni: să își fi pregătit din vreme planul B. Să nu mai arate într-atît de șocați și atît de evident de nepregătiți. Dă nasol în cadru.