Aşadar, de la Tim am înţeles de ce un englezoi bine-crescut, ambiţios, bun profesionist crede că locul ţării lui nu e în Uniunea Europeană. El este inginer de îmbunătăţiri funciare, lucrează pentru o companie americană din domeniu, cu sediul în Anglia. V-am povestit săptămîna trecută de ce nici nu le trece prin cap să facă afaceri pe la noi, prin zonă, cu finanţare din fondurile europene. Unele argumente mi-au părut valide, altele – uşor caraghioase, imputabile politicii prea timide de vînzări ale firmei. Presaţi de recentele declaraţii ale lui Cameron, nu am avut încotro şi am început să dezbatem propriul său euroscepticism. Cred că sînteţi de acord că, între a lua de bune tot soiul de articole de prin Daily Mail, citate pompos la televiziunile noastre de ştiri şi a afla direct de la sursă ce crede un britanic bine educat despre Europa, nu am stat pe gînduri (ar mai fi fost articolele din The Economist, numai că ele m-ar fi dus tot spre opiniile lui Tim).

Pe scurt, amicul meu îmi înşira trei motive principale: insistenţa cu care UE cere drepturi absurde pentru terorişti şi deţinuti (ca parte a unui prost înţeles set de drepturi ale omului) şi contribuţia prea mare pe care Marea Britanie o plăteşte spre bugetul Uniunii şi din care politica „Rebate-ului Thatcher-ian“ nu recuperează suficient. În plus, îmi zicea rînjind, cine ar dori să facă parte din acelaşi club cu Franţa? Pare-se că e o vorbă între euroscepticii lor: Marea Britanie a aderat la UE pentru a o săpa din interior, francezii – pentru a-şi ţine pe linia de plutire nişte fermieri ineficienţi, iar nemţii – spre a fi iertaţi pentru Holocaust (expresia lui a fost mult mai dură, nu o reproduc). Pare-se că, privind din acest punct de vedere, nemţii şi francezii au reuşit în ceea ce şi-au propus, numai englezii mai au încă de lucru. În plus, zice Tim, Anglia are un set de valori uşor diferit faţă de Europa continentală. E mai de dreapta, crede în alte lucruri şi, fiind o insulă, nu simte libertatea de mişcare atît de deplin cum o simţim noi, pe continent.

I-am răspuns scurt, fără milă: la cum se poartă adolescenţii voştri beţivani prin toate staţiunile estivale din Grecia sau Spania, nu aş zice că libertatea de mişcare v-ar fi culturalmente stînjenită. Se îmbată non-stop, se iau la bătaie cu te miri cine se uită urît la ei, sînt gălăgioşi pînă la a deveni nesuferiţi şi chiar temuţi. Ce naiba se întîmplă în societatea aia a lor? (Sincer să vă zic, am pus aceeaşi întrebare mai multor englezi, cel mai cunoscut fiind Neil Kinnock, şi nimeni nu a putut să îmi răspundă.) Părerea lui Tim, în cinci puncte. Unu: generaţia postbelică a fost mult mai relaxată în privinţa disciplinei. Suferiseră prea mult în timpul războiului. Nu au mai transmis generaţiilor ulterioare rigoarea şi bunul-simţ care-i făcuseră celebri pe britanici pînă atunci. Doi: au devenit o societate a lui „mi se cuvine“ (entitlement). „Mi se cuvine“ să am parte de distracţii, haine şi iPhone, chiar dacă nu am lucrat o zi în viaţa mea, pe un salariu, pînă acum. Asta vine de la Trei: un consumism fără precedent în (mai degrabă) sobra şi austera societate britanică, adesea deprinsă cu lipsurile, secole la rînd. Iar asta li se trage de la Patru: prea multă influenţă americană. Tim pare sincer nefericit povestindu-mi cum „ăştia din fostele colonii“ influenţează societatea britanică, surpîndu-i valorile tradiţionale. În fine, avem de-a face cu motivul Cinci: poliţia. În opinia amicului meu, ea s-a concentrat mult prea mult pe amenzile pentru exces de viteză pe autostradă şi a fost mult prea tolerantă cu huliganii. Gesturile obscene, scandalul public sau beţivăneala în masă ar fi fost aspru penalizate acum cîteva decenii. În zilele noastre, ele sînt catalogate drept abateri „pe-ale tinereţii valuri“ şi sînt trecute cu vederea. De ce? Păi, din motivele Unu-Patru la un loc, zice Tim.

Ajunşi aici, am oprit, pentru o vreme, dialogul. Trebuia să trimitem nişte leseuri către un grup de oraşe ale lui Order of Mayhem, în oceanul 55. El avea şi colonişipul pe drum. Tim este amicul meu din Grepolis. Ce e aia? Ete na, daţi şi voi un Google!

Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.