Apar în ultima vreme semnale că actualul premier al României devine cumva frecventabil. Asta pentru simplul motiv că relațiile doamnei Dăncilă cu președintele PSD, Liviu Dragnea, par să se fi răcit. Mai mult, prin îndepărtarea de la guvern a (cel puțin) Ancăi Alexandrescu, o apropiată a antenumitului, doamna Dăncilă ar fi făcut chiar un soi de declarație de independență față de cercul mic și toxic din jurul domnului Dragnea. Sînt zvonuri care completează fotografia asta punînd și alte nume pe o prezumtivă listă de actuali „influencer-i“ de prin clădirea Guvernului, care ar urma să fie trimiși neceremonios la plimbare.

Ar fi al treilea premier PSD care, sub presiune, decide că există totuși o limită. Mai norocoasă, doamna Dăncilă are de partea sa contextul politic. E greu de crezut că, în an electoral, președintele Klaus Iohannis ar accepta să nominalizeze alt pesedist la conducerea Guvernului.

Istoria recentă și statistica ar face greu de explicat o astfel de decizie, dat fiind că doar Ion Iliescu a mai numit un număr comparabil de feseniști/pedeseriști/pesediști în funcția respectivă. L-ar transforma o astfel de decizie pe dl Iohannis în cel mai loial colaborator al partidului de guvernămînt dintre toți cei care au avut vreodată de-a face instituțional cu PSD.

Doamna Dăncilă are de partea sa și aritmetica parlamentară. Teoretic, coaliția are majoritate. Dar nimeni nu poate garanta că, în cazul unui alt conflict intern al PSD, ea se menține. Adăugăm la asta și ambițiile prezidențiale ale lui Călin Popescu Tăriceanu, și efortul constant de subminare a puterii lui Liviu Dragnea venit dinspre Pro România. De asemenea, mult-hulitul UDMR al acestor zile, calculînd costuri și beneficii, s-ar putea să nu mai voteze încă un Guvern Dragnea cu o marionetă în vîrf. Sînt destule sondaje care indică o lehamite serioasă a electoratului maghiar din România și doar lipsa de variante face ca UDMR să atîrne încă undeva la limita pragului în calculele privind europarlamentarele. Chiar și în rîndul grupului minorităților naționale, de obicei umil-servil, au început în ultima vreme să apară voturi care miros a nemulțumire sau de-a dreptul exasperare.

Se spune despre Viorica Dăncilă că ar putea să preia puterea în PSD. Tehnic, e președinte executiv și împarte rolul politic de lider al PSD cu Liviu Dragnea. Despre cît de relevantă e funcția asta vorbește cel mai bine o știre de zilele trecute, al cărei titlu suna cam așa: „Viorica Dăncilă a cerut să fie invitată și ea la mitingurile PSD. „Sînt președinte executiv al partidului“. Altfel spus: „Vă rog, chemați-mă la mitingurile partidului pe care îl conduc“. Poți presupune că doamna Dăncilă a rostit cuvintele astea și a făcut-o afișînd o expresie tulburător de rugătoare, ceva similar cu cea a personajului Puss in Boots din Shrek cînd încearcă să sensibilizeze un alt personaj.

În fapt, doamna Dăncilă a fost, este și va rămîne probabil doar un facilitator care se teme de consecințe. Ezitările domniei-sale nu o fac nici mai legitimă, nici mai puternică. Sînt doar atît – calcule pentru viața de după Liviu Dragnea. Teama de reacția populară, de transformare într-un element odios al unei Puteri de tristă amintire și de consecințe specifice de ordin juridic sînt singurele lucruri care o fac pe doamna premier să nu urmeze nesmintit toate indicațiile venite din biroul președintelui Camerei Deputaților. E un scenariu pe care l am consumat deja cu toții în vremea cabinetului Grindeanu. E greu să ignorăm succesiunea de evenimente. Sorin Grindeanu a fost, este și va rămîne premierul al cărui guvern a emis Ordonanța 13. Punct. Tot ce a făcut ulterior rămîne inferior ca relevanță momentului aceluia.

La fel ca și Grindeanu, Viorica Dăncilă este un personaj care nu are o legitimitate verificată cu adevărat. Nimeni nu s-a gîndit vreodată că doamna actual premier este un personaj în care să își investească speranțele pentru mai-binele public. Legitimitatea actuală vine din funcții pentru care n-a fost niciodată cu adevărat pregătită, din liste pe care a ajuns pentru că așa au vrut alții și din chinuite campanii de PR care au provocat mai degrabă stînjeneală decît efuziuni de simpatie. Cel mai important, însă, politicianul Dăncilă e azi o plăsmuire a exasperării adversarilor interni și externi ai domnului Dragnea. Întrebați oricare membru al Opoziției (civică, politică) dacă, în absența lui Dragnea, ar ține cont de Dăncilă. N-ar face-o. Întrebați pesediștii dacă s-ar uita în direcția doamnei premier fără ca ea să dețină funcțiile pe care le deține în prezent. Răspunsul, în toate cazurile, e nu.

Da, doamna Dăncilă se poate crea ca politician. Calificarea la locul de muncă e aproape o regulă în România. Dar ca să facă asta e nevoie să iasă public cu detalii despre strategia nefericită de confiscare a administrației în beneficiul unui grup mic, ticălos, dar vioi de beneficiari, despre ridicolele campanii de presă din exterior împotriva Justiției românești, despre felul în care diverși impostori au ajuns să conducă instituții esențiale ale statului. Ar putea chiar să admită că, de cînd conduce Guvernul, a acceptat voluntar să fie cureaua de transmisie a unui Liviu Dragnea cu care nici demnitarii africani nu vor să se întîlnească. Ar mai putea să exprime regrete sincere pentru momentul 10 august cînd Guvernul domniei-sale a patronat un asalt asupra populației care demonstra pașnic. Ar putea, de asemenea, să explice cum s-a adoptat Ordonanța 114. Ar mai putea doamna Dăncilă, cu experiența-i de mulți ani în Parlamentul European, să vorbească în clar despre riscurile invocării articolului 7 din Tratatul UE în cazul României. Și mai sînt o mie de alte subiecte pe care un politician bine intenționat le-ar putea lămuri.

Pînă cînd o va face, rămîne complice. În nici un caz victimă sau speranță întru reformarea PSD. 

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.