… şi cu burta goală. Aşa îmi spunea, acum vreo şase luni, un funcţionar european, nu spun cine, becher, foncţie-naltă. Era vorba despre anunţata schimbare de macaz în privinţa politicilor energetice agreate de Uniune şi de (re)orientarea spre producţie, producţie, producţie. Un soi de „ar fi bine să mai uităm de poveştile frumoase cu agropensiuni rurale înconjurate de păşuni pline de rouă pe care pasc văcuţe sănătoase, fotografiate intens de turişti americani şi japonezi, în căutare de mîncare bio-eco-trendy“. Cu alte cuvinte, Europei i-a cam ajuns să tot fie defazată faţă de politicile economice americane care îl fac pe unchiul Sam să se tot depărteze, să majoreze constant decalajul de bogăţie, prosperitate, tehnologie.
În timp ce acesta pare a fi noul discurs al dezvoltării în Uniune, la Bucureşti avem dezbateri intense privind oportunitatea exploatării unor resurse naturale. Argumentul cel mai puternic este cel ecologic. Ce natură curată ar trebui apărată? Păi, cea a unei regiuni din care se tot exploatează aur şi alte minereuri de mai mult de o mie de ani. O zonă atît de „curată“, încît toate apele curgătoare sînt de culoare roşie (de unde şi numele localităţii: Roşia Montană). Acesta este argumentul principal folosit de protestul antiexploatare: protecţia mediului şi apărarea naturii în folosul generaţiilor viitoare. Respectabil, aş zice. Mai există, evident, alte platforme: cea naţionalistă, cea anticorporatistă, cea care vrea să apere patrimoniul, sau cea economică (privind clauzele contractuale prea puţin favorabile statului, argumentaţie cu care tind să simpatizez, într-o oarecare măsură). Printre aceste cinci argumente plutesc demonstranţii (decenţi, urbani, inteligenţi, sofisticaţi). Le reproşez, însă, o oarecare defazare: în timp ce retorica eco „dădea“ foarte bine la raft acum cîţiva ani, în zilele noastre, forţate de criza economică şi de lipsa ideilor întru redresare, societăţile occidentale au depăşit momentul şi caută resurse de oriunde ar veni. În numele cui? Simplu! Al prosperităţii şi al păstrării modelului capitalist de dezvoltare. Care model este imperfect, dar e cam singurul pe care îl ştim a fi cît de cît eficient.
Este posibil ca amintita exploatare minieră să fie oprită. Vor fi pierderi economice, dar se micşorează riscul poluării masive a naturii în zona respectivă. S-ar putea să nu fie o catastrofă socială sau financiară majoră. Tare mi-e însă teamă că, odată pornită, mişcarea întru curăţenia naturii va căpăta un avînt de nestăvilit. Dacă nu ştiţi care va fi următoarea sa ţintă, vă dau un indiciu: e despre gaz şi despre explozii controlate în adîncuri. Adică, despre gazele de şist. Nenorocitele alea nu puteau să fie găsite decît pe lîngă Vama Veche şi 2 Mai, în apropierea litoralului, din păcate… Parcă văd: „Salvaţi litoralul!“ scris pe zeci de pancarte. Va fi, probabil, invocată, particularitatea culturală inegalabilă a staţiunii Vama Veche, care, să nu uităm, a mai fost salvată de cîteva ori în ultimii cîţiva ani. Se vor descrie potenţiale cutremure devastatoare induse de petroliştii rapace, poluarea cu ape insuficient filtrate după pomparea în adîncuri, deşertificarea a mii de hectare împrejur. Partizanii exploatărilor vor aminti preţul gazelor importate de la ruşi, locurile de muncă, energia mai ieftină. Evident, se vor lua la puricat clauzele contractuale şi se va arunca pe piaţă zvonul (plauzibil în România) corupţiei la nivel înalt. Cuvîntul „redevenţă“ (relativ rar utilizat în vremi fireşti) va deveni iarăşi rostit de tot neamul, de la prim-ministru pînă la şoferii de taxi, trecînd obligatoriu prin stratul omniprezent de analişti TV. Se prea poate ca ecologiştii să reuşească a bloca (Doamne, fereşte!) şi aceste întreprinderi, ca fiind prea riscante pentru Mama Natură.
În acest caz, le sugerez să pornească lupta împotriva celei mai poluante activităţi umane: agricultura! Ştiaţi, de exemplu, că flatulaţia oilor şi a vacilor produce mai mult gaz cu efect de seră decît transportul global? De-aia zic: să mai reducem şi din agricultură, să fim siguri că vom muri sănătoşi. Şi cu burta goală, desigur…
Gabriel Giurgiu este realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR.
Foto: L. Muntean
