„Am fost o adolescentă dificilă” – interviu cu regizoarea Ruxandra GHIȚESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 915 din 21 – 27 octombrie 2021
„Am fost o adolescentă dificilă” – interviu cu regizoarea Ruxandra GHIȚESCU jpeg

Otto Barbarul, lungmetrajul de debut al Ruxandrei Ghițescu, e un film despre adolescență, o vîrstă complicată, cu multe căutări, nesiguranțe și gesturi radicale. E o dramă puternică și mai ales credibilă, în care, parcă din joacă, totul o ia razna. Iar urmările sînt fatale. Și pentru maturi, și pentru tineri. Am vorbit cu regizoarea, care semnează și scenariul, despre mizele și fețele nevăzute ale acestei vîrste și despre filmul ei, care le sondează.

Cum ați ajuns la povestea în forma de acum și ce a însemnat la nivel de documentare, recuperare?

Drumul a fost unul lung, nu neapărat anevoios, dar de durată. De la idee la forma finală a scenariului cred că au trecut trei ani. Am avut șansa de a trece prin mai multe programe internaționale pentru dezvoltare de scenariu care mi-au permis să mă confrunt cu diverse alte perspective și direcții în care putea fi dusă povestea. A fost un timp necesar pentru a-mi asuma forma actuală a filmului spus din perspectiva lui Otto, a adolescentului.

Confruntarea cu pierderea asta bruscă și care pare complet injustă, fără o cauză pe care să o poți asuma complet, a fost punctul de pornire. De aici am ales apoi contextul adolescenței, din nevoia de a explora o vîrstă care pe mine încă mă bîntuie sau mă bîntuia. Eu am simțit că m-am lăsat  pe mine la vîrsta respectivă în urmă și că mă pot uita la mine cu ochii mei din prezent. A fost un exercițiu de empatie, dar și de sinceritate.

Documentarea, multă vreme, a constat în căutări în jurnal, în amintirile și experiențele mele de la vîrsta aceea foarte aproape de absolvirea liceului, cînd se naște cumva hăul. Apoi, odată ce am vorbit cu Octavian Albu și el a fost de acord să împrumut numele lui, geaca și imaginea de punker de București, am început să documentez zona subculturii punk. În film a rămas cîte ceva din toate astea. Și din mine a rămas ceva pe alocuri, cred că mai ales în felul de a vorbi al oamenilor mari. Cumva, toată acțiunea asta a întors mai mult lupa asupra mea, adultul de acum, și pericolul ăsta de fi incapabil să faci pasul înapoi.

Filmul românesc din ultimii ani, care îmi vine în minte și care pune în discuție fragilitatea acestei vîrste este Rocker, al lui Marian Crișan. Au vreo corespondență personajele voastre?

Marian Crișan are marea calitate de a face filme foarte particularizate. Pentru mine, filmul acela rămîne despre tată și codependența de băiat, despre nevoia de a trăi prin prisma fiului. Sincer, nu știu de ce, dar nu m-am gîndit la filmul acela cînd am lucrat la Otto.

Ce a fost greu și ce a fost ușor la acest film?

Nu știu dacă a fost ceva ușor, dar a fost un efort, un greu, pe care pe alocuri l-am dus cu mare plăcere. Mi-au plăcut drafturile de scenariu de sacrificiu, în care am experimentat diverse alunecări care știam că nu vor fi nici măcar citite. Mi-a plăcut foarte mult perioada de casting și documentare. Zilele de filmare au venit ca un dar pentru care a trebuit să fiu „cuminte și bună” mult timp, așa că am trăit fiecare zi cu mare bucurie și recunoștință că mă aflu acolo alături de colegii mei și facem un film împreună. M-am bucurat de montaj alături de Dana Bunescu, unde am învățat foarte multe lucruri despre a privi și a asculta. Mai spun și despre compoziția de muzică alături de Octavian Albu și Cardinal și mixajul de sunet cu Matthias și mă opresc.

Cea mai ușoară a fost, de fapt, partea asta de soundtrack, nici pentru băieți nu a fost așa greu, pentru că a venit de la sine pe nevoile filmului, iar eu nu am făcut decît să mă bucur de ce au făcut ei.

Cel mai greu cred că mi-a fost odată cu pandemia, care a început fix cînd pornise și distribuția în festivaluri și ne-a lovit din nou acum, cînd filmul a intrat în cinematografe.

Veniți din afara unor studii de facultate de film românești, ați făcut ASE-ul și ați studiat mai tîrziu la Berlin cinematografie. Ați simțit asta ca pe un avantaj sau ca pe un neajuns?

După ASE am studiat la o facultate de design și multimedia în Karlsruhe, în sudul Germaniei. Nu știu dacă este un dezavantaj sau nu, au fost alegeri pe care le-am făcut și care m-au adus aici unde sînt. Probabil nu prea știu să recunosc un dezavantaj, dacă îl am.

Mi-a luat destul de mult timp să intru în circuitul industriei producțiilor locale cu fonduri CNC, dar totodată prețuiesc mult experiențele pe care le-am avut la școală în Germania și pe oamenii care mi-au marcat acei ani, așa că probabil e și cu plus, și cu minus.

Spuneați că Otto e filmul pe care v-ați fi dorit să-l vedeți cînd erați tînără. Cît de mult s-au schimbat adolescenții de atunci? Dar părinții? Ce fel de adolescentă ați fost?

Există tot felul de portretizări ale adolescenților în filme, eu nu m-am regăsit în nici una, așa că am încercat să diversific un pic galeria asta de portrete fără să judec, să stigmatizez. Adolescenții s-au schimbat și nu prea, cel puțin la momentul la care am făcut eu filmul. De cînd cu pandemia cred că lucrurile s-au schimbat foarte mult. Am regăsit găștile în care aș fi intrat ca puștoaică, am găsit corespondenți ai prietenilor mei de atunci, lucrurile se schimbă și totodată rămîn întrucîtva la fel.

Pe partea de parenting, lucrurile stau din ce în ce mai diferit față de ce am trăit eu, ai mei trăiseră tranziția și au fost foarte afectați de asta. În film am păstrat un pic din nuanța asta nouăzecistă, tocmai că nu am avut ambiția de a spune că fac un film despre prezent, nu aș fi putut să îmi asum asta pînă la capăt. Eu am fost o adolescentă dificilă și cu o viață dublă în raport cu ai mei.

Ce înseamnă pentru dvs. efectul credibilității și cît de mult contează cînd vine vorba despre un film de ficțiune? Și mă gîndesc acum la toată estetica filmului.

Presupun că credibilitatea constă în mare parte în disponibilitatea celui din sală de a intra în convenția proiectată pe ecran. Tot aparatul ăsta cinematografic are puterea de a pretinde că prezintă realitatea. Mie îmi pare un pericol să așezi lucrurile în rama asta a unei realități conforme cu cea pe care o trăim. Mi-am dorit credibilitate în contextul convenției create de noi, dar am încercat să ținem la vedere întrucîtva mecanismele, sînt niște exagerări, idealizări, percepții temporale și auriculare care nu merg în nota realismului. Am încercat să fie instrumente care nu iau în derîdere povestea, nu o agresează, ci o amplifică senzitiv pentru spectator. Mi s-a părut importantă și credibilitatea la nivelul construirii personajelor din timpul prezent al filmului. Laura apare filtrată de privirea lui Otto, ca o amintire, aș spune, pe care el o intermediază publicului.

Ați călătorit cu filmul anul ăsta la festivaluri? Ce reacții ați primit? Ați putut să luați puțin pulsul empatiei spectatorilor? Dar pe cel al unui public tînăr?

Cel mai corect ar fi să spun că filmul a călătorit în festivaluri, cele mai multe ținîndu-se online. Noi nu am avut ocazia decît la IFFI Goa să participăm, două persoane din partea echipei, la proiecția fizică a filmului. După cum spuneam mai devreme, a fost o experiență nouă pentru care nu eram pregătită. M-am bucurat de fiecare mesaj pe care mi l-au trimis oamenii care au văzut filmul, dar nu am putut lua pulsul publicului, dacă pot spune așa.

Cele mai satisfăcătoare proiecții au fost cele de la TIFF unde, pe lîngă proiecții, a existat posibilitatea de a întîlni la final spectatorii și de a purta un dialog în cadrul Q&A-urilor.

De publicul tânăr nu am avut ocazia să mă bucur prea mult, deoarece filmul a primit un rating 18+ care a tăiat, de fapt grupul-țintă, al adolescenților.

Ce e cel mai important pentru dvs. în munca asta a scrierii și a facerii filmului apoi?

Este necesar să fie un proces de autodescoperire și să fie o miză personală. Trecînd prin proiectul ăsta, îmi dau seama că este important și ca cei din echipa apropiată să aibă căutări comune cu ale mele. Este un proces atît de îndelungat acesta de a face film, în care cîteodată ești singur, dar care cuprinde și etape importante în care echipa este motorul de a merge mai departe.

Cum ați descrie relația cu actorii și cu echipa, în general?

Nu știu dacă pot generaliza. Relația a fost diferită cu fiecare în parte, și nu mă refer doar la actori. S-au legat niște relații care au avut fundamente diferite, istorii diferite... Să fii pe platou, în montaj sau în mixaj de sunet, este un privilegiu care vine în viața unui regizor cu multă muncă și la intervale lungi de timp, așa că am încercat să mă bucur în fiecare clipă. Nu este un lucru pe care să îl fi reușit tot timpul, într-un mod probabil evident, dar finalul și începutul fiecărei zile m-au lăsat cu recunoștința de a avea alături de mine oameni care au crezut în Otto și s-au luptat pentru el.

Un prieten scriitor îmi spunea că scrii cărți bune despre tinerețe la maturitate și despre maturitate/bătrînețe cînd ești tînăr. Cum a fost să sondați și să vă apropiați microscopic de tema asta?

Cel mai mare război l-am dus cu judecata și totodată idealizarea pe care o aplicam persoanei care am fost în adolescență. A fost un proces îndelungat care a necesitat multe exerciții de empatie atît față de mediu, cît și față de mine.

Există cineva care are dreptate și altcineva care e vinovat în drama asta?

Răspunsul simplu este nu. Ne facem discursuri și construim povești în jurul dramelor cu care ne confruntăm în așa fel încît să le putem duce, să le putem conține. Din afară întotdeauna există  judecata de valoare a binelui și răului, dar de ce cele mai multe ori există și dubla măsură.

Cum au reacționat adolescenții care au văzut filmul?

Rating-ul filmului fiind 18+, asta a restrîns foarte mult accesul la film. Dar o campanie de conștientizare a depresiei la adolescenți acompaniază distribuția filmului în cinema, campanie demarată de Alien Film cu The Public Advisors, în colaborare cu DepreHub. Campania este sub hashtag #nudadoarcuseen și este o încercare de a deschide dialogul între oamenii mari, părinți, cadre didactice, psihologi și adolescenți. Își propune să-i ajute pe oameni să accepte adolescența în notele ei cele mai acute, să ceară ajutor și să schimbe percepția asupra depresiei, care să nu mai fie văzută ca un tabu. Sper să ajungă și la ei filmul mai devreme sau mai tîrziu.

a consemnat Ana Maria SANDU

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.