Declaraţiile săptămînale ale miniştrilor Educaţiei şi Culturii (oricare ar fi aceştia, mereu alţii, mereu incompetenţi), laolaltă cu cifrele statistice din ultimii ani, arată limpede că învăţămîntul românesc este în colaps: o treime din tinerii în vîrstă de 18-24 ani nu reuşesc să absolve gimnaziul (41% în localitățile rurale), rata de analfabetism funcţional a celor care reuşesc să absolve liceul este de peste 40% (cea mai ridicată din UE), dar, deşi are cel mai ineficient ciclu de învăţămînt de bază, România alocă tot mai mulţi bani pentru sistemul universitar (peste media europeană).

Într-o ţară în care există 16.000 de biserici şi doar 6000 de şcoli şi 160 de librării, 42% din români nu citesc nici măcar o singură carte pe an, 69% nu împrumută niciodată cărţi de la bibliotecă, iar 61% nu accesează niciodată arhivele digitale ale bibliotecilor şi nici nu descarcă cărţi de pe Internet. Cum am scris şi cu altă ocazie citînd cifrele Barometrului de consum cultural 2017, realizat anul trecut de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală şi subintitulat „Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: identitate, patrimoniu şi practici culturale“ (este disponibil pe Internet la descărcare gratuită, dacă vreţi să vă oripilaţi): doar 4% din români pun zilnic mîna pe o carte, doar 9% citesc o dată pe lună şi doar 6,8% merg măcar o dată pe an la bibliotecă să împrumute cărţi.

Practic, aproape jumătate din tinerii care trec prin sistemul preuniversitar nu reuşesc să înţeleagă şi să comenteze un text citit şi nici nu ştiu care ar putea fi beneficiile lecturii, astfel că, odată ce termină gimnaziul, majoritatea covîrşitoare nu mai pune niciodată mîna pe o carte, cumpărată sau împrumutată pe cont propriu. Tehnic vorbind, şcoala românească produce analfabetism funcţional pe „bancă“ rulantă.

Însă, în timp ce şcoala a ajuns cel mai eficient sistem de compromitere a cititului (să reamintesc aici că anul şcolar 2018 a început fără manuale, după ce s-a încercat să se renunţe la manualele alternative?), prin donaţiile de carte, cluburile de lectură pentru copii şi turneele în şcoli cu autori, editurile fac singure mai mult pentru promovarea lecturii decît o face statul român care, în chiar „Anul Cărţii“, pare să fi abandonat cu totul responsabilitatea de a-şi educa tinerii cetăţeni. Doar datorită acestor iniţiative private şi, mai ales, pasiunii şi devotamentului individual al unor profesori, în anumite şcoli din ţară, „cetitul cărţilor“ încă mai este considerată „cea mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă“. Unii profesori organizează cluburi de lectură în şcoli, solicită editurilor donaţii de cărţi pentru biblioteci, îi învaţă pe copii să-şi facă propriile reviste literare, invită scriitorii să vină să le vorbească la clasă despre cărţi şi literatură, despre citit şi scris.

Aceşti profesori sînt pilaştrii lecturii în şcoli şi am avut bucuria să cunosc o mică parte din aceştia în întîlnirile mele cu elevii unor şcoli de pe tot cuprinsul ţării, de la Timişoara la Iaşi şi Chişinău, şi de la Bistriţa la Tulcea prin Bucureşti (zonele Berceni, Nicolae Titulescu şi Voluntari). Reviste precum Spre Lumină şi Alecart (Colegiul Național și Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă“ din Iași), Aspiraţii literare (Colegiul Dobrogean „Spiru Haret“ din Tulcea), Zona Nouă (Sibiu), Generaţia Nouă (Bistriţa) sau Incubatorul de lectură (Şcoala 113 din Berceni, Bucureşti) ş.a., Asociaţia „Point of View 21“ (Bistriţa) sau Societatea Postmilenială (Bucureşti) care organizează evenimente culturale publice cu adolescenți, ca să dau doar aceste exemple dintr-o mulţime, toate acestea întreţin pasiunea pentru citit şi scris şi stimulează creativitatea artistică în ciuda sistemului de învăţămînt.

De fiecare dată cînd am avut ocazia să mă întîlnesc cu astfel de elevi, le-am cerut să-mi facă, ei mie, recomandări de lecturi cu cărţile lor preferate şi niciodată, dar niciodată, n-am fost dezamăgit de listele cu cărţi primite. Dacă cifrele statistice legate de practica lecturii sînt îngrozitoare, în şcoli încă mai există oaze de cititori cu gust literar (care sper să supravieţuiască absolvirii) şi, implicit, speranţa că viitorul cărţilor nu este pe deplin compromis. Dacă parcurgi listele cu cărţile preferate ale elevilor de gimnaziu şi de liceu pe care i-am întîlnit numai anul acesta, vei avea, pe de o parte, imaginea unor tineri cu gusturi excelente pentru literatură, iar pe de altă parte, imaginea inadecvării absolute a manualelor de literatură care se adresează tinerilor de azi cu bibliografii anacronice, neinteresante, nestimulatoare.

Căci iată ce mi-au recomandat să citesc elevii liceelor bucureştene (ordinea e aleatorie, iar titlurile cărţilor, neimportante, mai ales că unii autori figurează cu mai multe cărţi): străini – Albert Camus, Platon, Tolstoi, Bulgakov, Bukowski, George Orwell, Ray Bradbury, Murakami, Orson Scott, Chuck Palah­niuk, Markus Zusak, Ruta Sepetys, Leonard Gershe, Alan Moore, Randall Munroe, G.R.R. Martin, J.R.R. Tolkien sau David Eagleman; români – Caragiale (nuvelele) şi Blecher. Liceenii din Bistriţa mi-au recomandat: scriitori străini – John Fowles, Matt Haig, John Green, F. Scott Fitzgerald, Éric-Émmanuel Schmitt, Stephen King, G.R.R. Martin, Sydney Sheldon, M. Scott Peck, Jostein Gaarder, Roberto Bolaño, E. Lockhart, Francesc Miralles, John Williams, Han Kang sau Simone de Beauvoir; români – Tudor Chirilă.

Cît despre elevii din Chişinău ai liceelor „Spiru Haret“ şi „Mihai Eminescu“, întîlniţi recent cu ocazia activităţilor din cadrul Festivalului „Zilele literaturii române la Chişinău“ (21-24 mai), aceştia mi‑au oferit ditamai listele cu scriitori străini (spicuiesc): Orwell, Bulgakov, Tolstoi, Dostoievski, Carlos Ruiz Zafon, Kazuo Ishiguro, Stephen King, Mo Yan, García Márquez, Orhan Pamuk, Pasternak, Hesse, Kazantzakis, Balzac, Longus, Yukio Mishima, Viktor Pelevin, Evgheni Vodolazkin, Patrick Modiano, William Golding, Lee Harper, Elif Shafak, Murakami, Umberto Eco, Ayn Rand, Ray Bradbury, Patti Smith, Irvin D. Yalom, Salinger, ­Flaubert, Oscar Wilde, Bukowski, Ian McEwan, Nabokov, Tracy Chevalier, Stefan Zweig, José Saramago, Daniel Keyes, Dai Sijie, Yeonmi Park, Lucy Keating, Éric-Émmanuel Schmitt, Markus Zusak, Dan Brown, Thomas Harris, Hermann Hesse, W.S. Maugham sau H.G. Wells. Dar şi cu scriitori români: Tatiana Ţîbuleac, Mircea Cărtărescu, Ruxandra Cesereanu, Oleg Serebrenian, Rebreanu, Florin Iaru, Dan Lungu, Ioana Pârvulescu, Eliade, Noica, Ierunca, Steinhardt, Mihail Drumeş sau Nicolae Dabija.

Fără a avea relevanţa unei statistici, remarc totuşi puţinătatea scriitorilor români pe aceste liste, dar şi gusturile excelente pentru literatura străină, reprezentată, cu cîteva excepţii, de scriitori comerciali sau de gen, de nume solide (inclusiv de non-ficţiune), mai puţin clasice, preponderent contemporane şi, mai ales, din culturi variate. Citind preferinţele adolescenţilor de azi, cărora şcoala încă nu le-a anihilat pofta lecturii, mă gîndesc că, poate, nu e totul în zadar.