„Mi-au lipsit îmbrățișările” – anchetă –

Publicat în Dilema Veche nr. 845 din 18 - 24 iunie 2020
„Mi au lipsit îmbrățișările” – anchetă – jpeg

13 artiști și o întrebare: „Ce v-a lipsit în izolare?”. Răspunsurile lor: un puzzle de emoții și de amintiri. Să nu uităm, ca să putem să mergem mai departe.

 Istvan TEGLAS, actor

Mi-e clar că nu sînt printre cei care se consideră un reper pentru toată perioada asta. Mi-am trăit o parte din adolescență închis între patru pereți. Alteori petreceam nopțile în zăpadă, într-un tricou. Cum sînt un om al extremelor și al absurdului, recunosc că nu mi-a lipsit nimic în perioada asta. Ce-i drept, eram și foarte obosit. N-am mai avut parte de-o pauză lungă, cel puțin în ultimii cinci ani. Așa că tot ce mi-a lipsit în afară de somn și de mîncare, odată cu perioada asta, s-a rezolvat. În primul rînd mi-am auzit gîndurile mult mai clar, și asta mi s-a părut cel mai important.

 Diana GEACĂR, scriitoare

Mi-au lipsit foarte mult întîlnirile cu mama. Stăm în același oraș, dar iată că, brusc, nu am mai avut voie să ne mișcăm – nici ea spre noi, nici noi spre ea. La început, n-am simțit lipsa cafelei băute cu mama, vorbeam la telefon, dar apoi mi s-a strecurat în minte o întrebare tot mai grea. Nesiguranța atrage spaimele, așa că am chemat în ajutor, cum am învățat să fac, bucuria. Din copilărie simt o legătură puternică cu natura și animalele. Cîndva îmbrățișam copacii. Acum, mai ales dimineața și seara, deschid geamul și trag aer în piept, cu ochii închiși și cu gînduri bune pentru lume. În izolare, am descoperit un site în care puteam urmări în timp real ființe nevorbitoare – m-am atașat de o pereche de vulturi americani –, apoi am început să urmăresc de la geam păsări din lumea mea, pe urmă mi-am comandat binoclu. E minunat cînd caut cu el mierla care cîntă atît de aproape de mine, dar pe care, cu ochiul liber, nu o pot vedea. Acum nu ies din casă fără telefon și binoclu.

 Nicoleta LEFTER, actriță

Liniștea și timpul pentru mine, cît era copilul la școală, astea mi-au lipsit pe timp de izolare.

Am lucrat online în izolare 12 ore din 24, lecții pe WhatsApp cu doamna învătătoare, cu tot tacîmul de emoții: cele zece minute înainte de logare, trezitul copilului cu mari chinuri ca să îl așez în fața ecranului, apoi repetițiile mele cu teatrul care s-au mutat în online, spectacole, filme văzute fărîmițat, interviuri la care răspundeam printre oalele din bucătărie, lecturi fugărite, întins rufe și dezinfectat cumpărături. Mă simt obosită după izolarea asta.

Dimineața, cînd eram în libertate, dacă pot să zic așa, mă bucuram de cafeaua de dimineață, de filozofeala care o însoțea, de statul pe canapea și de făcut planuri pentru ziua respectivă sau chiar mai departe. În izolare am trăit clipa prezentă cum nu am mai trăit pînă acum.

 Oana GIURGIU, regizoare

Mi-au lipsit îmbrăţişările, iar cele la distanţă nu m-au mai ajutat. Am un băiat aproape adolescent, pe care nu-l mai pot lua în braţe, decît dacă doarme. I-am furat nişte îmbrăţişări fără să ştie. Pentru restul familiei a trebuit să par în control. Însă cel mai mult mi-a lipsit să mă ţină cineva în braţe mult, pînă în punctul în care ţi se pune un nod în gît, nu mai poţi vorbi şi, în sfîrşit, plîngi. Eu nu plîng prea des şi neputinţa asta cîteodată mă enervează. Sînt puţini oamenii în faţa cărora pot să plîng. Într-una din zilele de la începutul nebuniei, m-a sunat unul dintre aceşti prieteni şi am simţit că urcă acel nod şi i-am zis: poţi să rămîi în telefon, aş vrea să plîng puţin. Dar mi s-a părut şi el nesigur şi în căutarea unui sprijin, aşa că mi-am înghiţit brusc plînsul. Încă îl mai simt acolo, neterminat, şi sper ca acelui cineva, în faţa căruia o să simt eu că-mi pot arăta slăbiciunea, să nu-i fie frică să mă ţină în braţe, mult, atît cît să-mi pot termina plînsul început în martie.

 Ada CONDEESCU, actriță

Meseria mea îmi impune încă faza de izolare, sîntem în imposibilitatea de a munci. Din păcate, noi, actorii, nu ne putem face meseria în această perioadă, nu putem filma, nu putem fi pe scenă. Am norocul că m-am putut muta lîngă București. Avem aer, soare, pădure, cărți, animale, tot ce este esențial pentru fericire. Mă tot gîndeam, însă, ce îi lipsește sufletului meu totuși, cu fiecare săptămînă care trece. Ada în postura de călător. Asta este ceea ce îmi lipsește visceral. Plecările, hainele despachetate între două sosiri, cafeaua din aeroport, locuri noi sau deja știute, dar redescoperite, felul în care se vede pămîntul din cer, camere de hotel, limbi străine vorbite pe străzi în soare. Aștept să fiu liberă să pot vedea lumea din nou.

 Krista SZÖCS, poetă

Nu de mult timp m-am mutat și mai aproape de familia mea. Am fost atît de entuziasmată să primesc zilnic îmbrățișări de la nepoții care stau la doar cîteva case distanță. Aceste îmbrățișări pot să ofere cuiva căldură pentru un timp nelimitat, spuneam eu. Și apoi timpul chiar s-a limitat. A devenit o dată încercuită pe calendar, ca să nu uităm totuși că zilele nu se opresc. De la balcon puteam să simt doar cum lumina începe și unde se termină. Într-o zi, Karina a venit în fața casei și de la distanță mi-a spus, cu capul în jos și lacrimi în ochi, „Bubu, îmi e dor să te iau în brațe”. Abia atunci am simțit cît de mult îmi lipsește acea îmbrățișare. Pînă atunci nu am simțit nevoia aceasta urgentă de căldură, un cuprins sincer care poate promite să fie nelimitat. Cînd deja restricțiile s-au relaxat, Karina a venit și m-a îmbrățișat. Mîinile ei mici știau deja că asta mi-a lipsit și mie cel mai mult și strîngeau puternic, iar trupul meu a devenit și el mic în strînsoarea ei.

 Codruța CERNEA, artist vizual

În perioada de izolare mi-au lipsit în primul rînd anumite ritualuri zilnice: prînzul la Trofic, cappuccino la Bandit, să pictez în atelierul meu de lîngă Cișmigiu, conversațiile animate cu Amalia și Ștefan, dar și întîlnirile cu prietene la Arome sau răsfoitul albumelor de artă la Modul Cărturești. M-am adaptat bine perioadei, dar mi-a lipsit alternanța: atelier – vernisaj, centru – cartier, spațiu de lucru – spațiu domestic, mîncat în oraș – gătit acasă. Da, am visat și eu la plimbări prin iarbă și casă la țară. Și încă mai visez. Dar asta și pentru că orașul a fost lipsit cam de tot ce îl însuflețește în mod normal. Bucureștiul nu este despre cîmpuri cu flori și cer înstelat. Este despre oameni și ce pot face ei individual sau împreună. Despre opțiuni multiple. Cînd acestea dispar sau sînt restrînse, viața în oraș își cam pierde sensul, iar gîndul unui refugiu undeva în natură poate să apară firesc. Încerc să țin minte însă că, într-un oraș, oamenii țin loc de natură.

 Carmen Lidia VIDU, regizoare

Mi-e atît de dor de apă și de mare încît s-a instalat în mine o durere aproape fizică. Îmi face bine apa. E locul meu de meditație: îmi reglez respirația și sînt în corp. Obișnuiam să iau pulsul orașului din întîlnirile mele cu cei apropiați. Legam discuțiile cu ei de mîncatul la restaurant. Nimic simandicos: o supă, o prăjitură. În jurul acestor întîlniri se legau conceptele noilor proiecte de film sau de teatru. La sfîrșit de săptămînă era aproape o obligație să ies din Bucureși. Aveam nevoie de alt ritm, de altă structură a vieții. Apoi, mai e ceva specific muncii mele: lucrez în diverse orașe, în diverse teatre și cu echipe mereu noi. Pentru mine, orașul e legat de muncă. Îl descopăr lucrînd în el. Fiecare oraș are o istorie-poveste cu un sunet aparte, cu o arhitectură proprie, cu oamenii lui și numai ai lui. Pandemia m-a izolat de aceste experiențe. Îmi lipsesc toate astea și acum. Dar îmi place senzația de dor. Sînt plăcute dorurile personale.

 Elena STANCU, jurnalistă

Atunci cînd trăiești într-o autorulotă, e imposibil să te izolezi cu adevărat. O dată la cîteva zile ai nevoie de apă și de un loc unde să-ți golești toaleta, ceea ce te face dependent de spațiile cu servicii pentru autorulote din Europa. Pandemia de coronavirus ne-a prins în Portugalia, acolo unde eu și partenerul meu, fotograful Cosmin Bumbuț, lucrăm la un proiect despre românii din diaspora. Serviciile pentru autorulote s-au închis, iar noi ne-am adăpostit la mănăstirea ortodoxă românească din Aldeia de Santa Margarida, unde am stat cinci săptămîni (în Portugalia, starea de urgență s-a încheiat pe 4 mai).

Ne-au lipsit interacțiunile cu oamenii și libertatea de a dormi oriunde găsim un peisaj frumos. Fructele și legumele proaspete, pentru că, nefiind rezidenți în Portugalia, nu ne-am hazardat să mergem la cumpărături și am mîncat mai mult conserve, paste, orez și fasole. O frizerie canină, pentru că Tina, cățelușa noastră, se topea de cald sub o claie de blană și începuse să pută. Granițele închise ne-au făcut anxioși, pentru că nici acum nu știm unde și cum ne vom continua proiectul despre românii din diaspora și care va fi următoarea țară pe care o vom vizita.  

 Iris SPIRIDON, regizoare

Cel mai mult mi-a lipsit liniștea – la care ajung cu greu și atunci cînd nu pare că vine „sfîrșitul lumii”. Apoi contactul fizic – teama că n-aș mai putea să ating și să fiu atinsă, intenționat sau nu tocmai. Cred că, de orice formă de tehnologie am dispune, oamenii au fost făcuți ca să se vadă, ca să se atingă, ca să se miroasă, ca să fie în contact fizic, în aceeași măsură în care sînt și sufletește. În aceeași idee mi-au lipsit și hainele, fardurile, parfumurile; cred că am fost făcuți să ne vedem și să fim văzuți, să ne aranjăm nu doar pentru imaginea din oglindă, cît și unii pentru alții. Și speranța unui viitor – în care nu mai știi dacă are rost să continui să te construiești. Între timp am devenit mai optimistă și am investit în creme, ca să pot să spun măcar că am întinerit în perioada asta.

 Irina-Roxana GEORGESCU, poetă

În perioada de izolare mi-au lipsit oamenii, apropierea de cei pe care îi prețuiesc, convertită în fragilitate, exhibată de unii pe rețelele de socializare sau păstrată discret în jurnale de carantină – așa cum, sînt sigură, vor apărea unele după terminarea acestei perioade; recunosc că săptămînile acestea au venit cu provocări fizice (pe lîngă obligația de a sta în casă, adesea în fața laptop-ului mai mult de zece ore pe zi, imposibilitatea de a face mișcarea zilnică), dar și cu solicitări de natură psihică (izolarea impusă, coroborată cu numeroasele mesaje venite din social media sau teorii ale conspirației). Mi-au lipsit plimbările lungi în parc, explozia de flori și fragranțe din primăvara aceasta, discuțiile față în față cu elevii, studenții și colegii mei, mersul la teatru sau la Ateneu, rătăcirile prin muzee. Am crezut că va fi timp din belșug pentru unele „restanțe” față de mine însămi (odihnă, finalizarea unor proiecte), dar perioada aceasta s-a dovedit excesiv de încărcată.

 Alex. TOCILESCU, scriitor

Aș vrea să zic că mi-au lipsit oamenii, restaurantele, teatrul, concertele, statul pînă noaptea tîrziu într-un bar cu prietenii, dar de fapt nu prea le-am dus lipsa, că oricum nu prea merg la concerte și nu ies în baruri. Singurul lucru pe care mi l-am dorit cu adevărat să-l fac în astea două luni a fost să mă urc în mașină și să conduc 250 de kilometri pînă la 2 Mai, pe autostrada pustie, la înserat, cu muzica duduind și cu Waze-ul pornit în caz că e un radar pe undeva. Evident, în momentul în care izolarea s-a terminat, nu m-am urcat în mașină să mă duc acolo, pentru că mi-a fost lene sau am dormit sau am avut altele de făcut (să cumpăr ghivece de la Hornbach, de exemplu), așa că ce mi-a lipsit de fapt a fost libertatea de a face ce vreau, chiar dacă n-aveam de gînd să fac nimic.

 Mihaela MICHAILOV, dramaturg

Mi-a lipsit ziua de poimîine. Totul se reducea la acum, la peste o jumătate de oră și uneori la mîine, într-un abandon total în fața oricărui plan. Mi-a lipsit concentrarea pe un singur lucru. Îmi era istovitor de greu să mă adun ca să fac ceva mai mult de o jumătate de oră. Ca și cum gîndurile mi se topeau și corpul mi se subția. Mi-a lipsit soarele și am simțit că primăvara a fost mai departe de mine ca niciodată. Am regăsit-o tîrziu și-am încercat să mă bucur de ea cît mai mult cu oameni dragi. Mi-am dat seama cît de important e să aparții unei „comunități de grijă” și suport emoțional.

Mi-au lipsit siguranța și liniștea unor îmbrățișări. Mi-au lipsit discuțiile politice publice despre cei care nu au privilegiul să se izoleze. Despre cele și cei care muncesc în condiții grele, adesea inumane, și pentru care fiecare zi e o luptă cu sărăcia. Despre cele care sînt vulnerabile și pentru care izolarea poate însemna adîncirea în traumă și violență domestică. Despre cele care își cresc copiii singure și au nevoie de susținere. Uneori m-a sufocat teribil #stauacasă. N-o să-mi lipsească Zoom-ul. 

anchetă realizată de Ana Maria SANDU

Foto: flickr.com

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.