Ion Barbu (n. 1953) este artist vizual și creator de muzee neconvenționale. Ultima ispravă: Muzeul Poezie(i) de la Iași, inaugurat recent în Casa Muzeelor de pe str. Vasile Alecsandri nr. 6, care, pe lîngă lucrări originale intitulate picto-poeme, conține și o serie de instalații artistice de dimensiuni mari: „Pașii poeților”, „Sticle pentru minte, inimă și literatură”, „Scrisori către bunul Dumnezeu”, „Haute couture / Haute culture” și „Pietre pentru templul meu”.

 

Sînteți cel mai mare realizator de muzee din România: Muzeul Mamei și Muzeul Ion D. Sîrbu (Petrila), Muzeul Instalatorului Român (Petroșani), Muzeul Poezie(i) din Iași... Am uitat vreunul?

Ai „uitat” două, dar nu din vina ta: Muzeul de Armă Comparată, care trebuia să fie la Arsenal Park din Orăștie, și un muzeu DADA la Moinești. Ultimelor două, cu care am rămas în brațe, nu li s-a mai tăiat buricul, pentru că de multe ori pe fața mea scrie ori PĂCĂLICI, ori POPA PROSTU’.

De care muzeu sînteți cel mai mîndru? Și ce anume vă împinge în luptă sau cine vă împinge de la spate?

Sînt la o vîrstă la care, parafrazînd un președinte american, nefericirea e imediat după colț. Bag la acest capitol bolile serioase, nu cele de tipul „tusea & junghiul”. Blaga spunea odată că „orice carte e o boală învinsă”. Merg mai departe și declar cu mîna pe electrocardiogramă că orice muzeu este, și el, o maladie pusă jos. Mai am cîteva muzee de făcut și apoi mă pot declara, în sfîrșit, sănătos. Muzeele realizate de mine sînt, de fapt, niște datorii morale pe care m-am simțit obligat a le plăti. Vorba, cu aproximație, a lui Mihai Ursachi: O, dacă după moarte s-ar putea face Muzee, visez să fi murit înainte de a se naște ANAF-ul!

În concluzie, am făcut: Mother’s Museum – pentru Mama care mi-a dat șira spinării. Casa Memorială Ion D. Sîrbu – pentru a demonstra că poți spune „Adio, Europa” și din amărîta de Petrila. Romanian Plumber Museum – pentru lipsa de sînge din toate instalațiile României. Muzeul Poezie[i] – pentru a mă răzbuna că n-am reușit a scrie, și eu, o poezie la viața‑mi.

În această ispostază, cum vă considerați: muzeograf, muzeolog, muzeofil, muzeocian, muzeoturist?

Îmi iubesc muzeele ca pe copiii mei. Pe cale de consecință, mă consider... muzeofil.

Cum s-a născut Muzeul Poezie[i] de la Iași și ce concept are? Pe sprijinul și colaborarea cui ați contat în realizarea lui?

Aștept „giudecata înțelepților” pentru a mă dumiri și eu care e conceptul. Cu privire la conținut, inventarul celor de la Casa Muzeelor din Iași va da totul pe față și nimic pe dos. Ajutorul cel mai de preț a venit, însă, de la un prozator, Lucian Dan Teodorovici, slăvit fie-i numele, prenumele și renumele, fără de care poezia română ar fi rămas fără cuvinte, necuvinte, luați aminte! Iar pe „schele”, pentru ridicarea în scenă a muzeului, au fost cu mine doi meșteri mari (nefiind calfe ori zidari): fiii mei, Mihai Barbu & Ion Andrei Barbu.

Ați realizat nenumărate antologii/albume grafice cu poezie și cu poeți, ultima ispravă fiind Pasaje Poetice (Editura Charmides, 2020) dedicată poeților și orașului Bistrița. De la Jimbolia lui Petre Stoica, prin Petrila lui Ion D. Sîrbu și apoi Bistrița, pînă la Iași, pare că veți acoperi toată patria. Ce urmează?

Ciclul „Citadele poetice” va continua cu Lancrămul lui Lucian Blaga, realizat la patru mîini. Două ale mele, alte două ale Cameliei Toma. Volumul este gata, așteptăm o editură interesată. Mai avem în plan și altele, dar sîntem „legați” de autori care plecat-au puțin... dincolo.

Pentru că sînteți un mare iubitor de poezie, atît de mare că o scrieți și pe ziduri, pentru final, am o serie de cinci întrebări scurte. Din ce poet știți pe de rost cele mai multe versuri?

Știu pe de rost integrala poetică a domnului URMUZ. Și-n română, și-n franceză!

Cărui poet v-ar plăcea să-i fiți ghid prin Petrila?

Mi-ar plăcea, mi-ar fi plăcut să-l plimb pe Don Pedro Stoica prin urbea mea. Cel din ultimele zile ale vieții sale, atunci cînd aproape orbise.

Ce cărți de poezie se află acum la dvs. pe noptieră?

Trei, Doamne, și toate trei: Laudă somnului de Lucian Blaga, Somnoroase păsărele de Mihai Eminescu și Somn ușor, națiune de Ada Milea.

Cu ce parte a corpului citiți poezia?

Cu OCHIȘOR. PLEOAPA DREAPTĂ.

În ce carte de poezie v-ar plăcea să trăiți pentru o vreme?

Nu numai că aș vrea să trăiesc, dar aș vrea să și mor în ea: Antologia orășelului Spoon River a lui Edgar Lee Masters. În fapt, este vorba despre ultimul muzeu pe care mi-aș dori să-l fac și care pleacă de la acest volum-testament – loc în care doresc să mă și îngrop fizic sau, mă rog, să mă îngroape. Ce poate fi mai frumos decît să fii parte dintr‑o operă de artă? Ana lu’ Manole știe ea ce știe.

a consemnat Marius CHIVU

Foto: C. Toma / Muzeul Poezie(i)