Posesor al unui pașaport fals în timpul războiului, Victor Brauner realizează în 1948 o compoziție pe hîrtie care dezvăluie poezia, umorul și autoironia care-i caracterizează întreaga operă: SESAM CRIPTOGRAFIC, un „pașaport imaginar“ semnat ROTCIV RENUARB. Artistul, de profesie pictopoet, declară că s-a născut sub semnul necunoscutului și al unei Mari Metamorfoze…

În același an, Tabloul autobiografic ultratablou biosensibil încheie, ca o concluzie, etapele anterioare într-un curriculum ce reunește imaginea și cuvîntul scris. Tabloul este compartimentat în trei segmente delimitate printr-un fir conducător, pentru a urmări marile etape parcurse de artist. Realul și imaginarul sînt din nou alăturate, iar episoadele autobiografice sînt înfățișate ca un ansamblu format din colaje miniaturale ale unor opere semnificative pentru traiectoria parcursă de pictor. În primul segment, orașul Piatra Neamț este asociat cometei Halley, pe care familia Brauner o așteptase ca pe un sfîrșit de lume. Figura tatălui, pe care artistul îl numește „papa coq la terreur“, din cauza educației puritane impuse copiilor săi, apare în tablou în chip de efigie. Dedesubtul unei inscripții cu denumirea Sargimegetuza, Decebal și Traian sînt marionete ale timpului amintind cortegiul de figuri care apar la anumite ore pe marile cadrane ale orologiilor medievale. În cel de-al doilea segment, apariția unei somnambule pe care artistul o văzuse în copilărie plimbîndu-se pe acoperișurile caselor din Fălticeni, unde familia Brauner își petrecea vacanțele, va deveni figura feminină care domină operele de la începutul anilor 1940. Plasată în centrul compoziției, Somnambula reprezintă forțele inconștientului, clarviziunea și principiul feminin. În ultimul segment, Golemul autotarafic introspector este o prefigurare a uniunii dintre conștient și inconștient. Încoronate cu inscripția AEMAETH VERITOM, două capete, reprezentînd „dubla natură“ a tuturor lucrurilor, sînt marcate cu cele „șapte puncte ale vivificării fluidice“ pentru a sublinia corespondențele dintre om și univers. Textele introduse în mici cartușe explică imaginile și/sau le conferă un nou sens. În ultimul segment, Victor, este „vrăjitorul la ceremonia de inițiere”, VIE QUE TORD SORT SCIER.

Cu ocazia expoziției personale de la Galeria Drouin din decembrie 1948, Victor Brauner rezumă, în Progresie mitologică / Victor ∞, evoluția operei sale începînd cu 1938, an în care se stabilește definitiv la Paris și anul accidentului în urma căruia își pierde ochiul stîng. Între anii 1938 și 1942, Spațiul psihologic (cu dublă acțiune) corespunde perioadei „crepusculilor“, a licantropilor, himerelor și a unui întreg cortegiu de fantome care populează o lume situată „între umbră și lumină“, în care lumile „exterioară“ și „interioară“ se întîlnesc.

Între anii 1942 și 1945, Concilierea extremă (Pictopoezie) trimite la anul de debut al pictorului, 1924, și la uniunea dintre imaginea plastică și cuvîntul scris în pictopoezie. Plasată în perioada anilor exilului, ea anunță afirmarea vocabularului plastic al artistului și inventarea unor noi tehnici în pictură, „desenul cu lumînarea“ și „pictura în ceară“. Anii 1945-1947 sînt marcați de ceea ce pictorul numește Limbaj (Exploatare autoimperială). Cu ocazia expoziției Suprarealismul în 1947, Victor Brauner publică în catalog un text poetic, intitulat PROCLAMAȚIE, PRIMA ȘI A DOUA AUTOÎNCORONARE. Textul reia pasaje din scrisorile trimise lui André Breton în timpul exilului, pe care pictorul le dezvoltă pentru a contura tema unei mitografii personale. În tabloul Suprarealistul (Le Surréaliste, 1947), el este poet și magician.

Anii 1947 și 1948, consacrați Mamalogiei (Realizare simbolică), aduc în prim-planul creației „regatul mamelor“. Tema va fi reluată în ciclul de tablouri realizate în 1965, Mitologie și Sărbătoarea Mamelor. În urma separării de grupul suprarealist în anul 1948, Brauner inițiază un nou ciclu de tablouri avînd ca temă realizarea simbolică a ființei. Pictează două variante ale Totemului subiectivității rănite (1948): „Dinții staliniști l-au rănit de moarte pe micul Victor și l-au aruncat în închisoare. Ei îl vor împiedica să plece în căutarea mărului socialist care este libertatea sa fiziologică“. În tabloul intitulat Mărul socialist, „sursele vitale“ ale „micului Victor“, un „dublu“ inventat de artist, sînt reprezentate printr-un măr, un obiect compensatoriu. „Micul Victor va fi rănit și sfărîmat cu dinții de marii Victor care nu vor să-l lase să meargă către mărul său ca să-și găsească liniștea“ este textul care însoțește tabloul realizat în 1948. Alături de „micul Victor“ apar „marii Victor“ prin care sînt personificate „rațiunea“ și „conștiința“. Aventurile „micului Victor“ și cele ale „marilor Victor“, asupritori, se confundă cu parcursul psihologic urmat de artist. „Pentru mine, tabloul este mai mult decît un tablou, este o tehnică inițiatică ce mă împinge în zonele mele secrete și mă face să descopăr în mine lucruri importante. Mai apoi, tabloul devine un obiect autonom înzestrat cu o viață proprie și care acționează eficient asupra spectatorului“, mărturisește Brauner într-un dialog cu Alain Jouffroy (Alain Jouffroy, Victor Brauner. Le Tropisme totémique, 1995).

În 1949, reunind „onomastica“ și „mania“ sub denumirea de onomatomanie, Victor Brauner realizează o serie de tablouri inspirate de „metoda transferului imaginat“ descrisă în volumul Realizarea simbolică de psihanalista Marguerite Sèchehaye. Brauner creează o veritabilă genealogie a Eului, o poveste legendară a formării pesonalității zugrăvită în 37 de tablouri. Diferitele manifestări ale eului sînt reprezentate prin figuri caricaturizate, cînd opozabile, cînd unificate (Je et Moi), cu care artistul se identifică. Tratat cu ironie și condescendență, „dublul“ inventat de artist este în același timp persoana pe care o reprezintă și un obiect distinct. În seria Onomatomanie, semnătura pictorului este însoțită de semnul infinitului, Victor ∞, mărturie a nenumăratelor întîlniri ale Eului cu Sinele într-o experiență extatică dezvăluită într-o manieră burlescă, în care umorul și autoironia, hilarul și grotescul sînt alăturate. „Pentru el, realizarea simbolică este chiar procesul artistic, iar funcția acestuia este de a face din delir, care e un proces distrugător, o forță creatoare…“, scrie Didier Semin în monografia consacrată artistului (Didier Semin, Victor Brauner, RMN Edition Filipacchi, 1990). Metamorfozele imaginare ale „micului Victor“ din seria Onomatomanie sînt urmate de sentimentul terorii care domină seria „retractaților“. Ființa secretă, aceea pe care retractații o dezvăluie, trece prin nenumărate stări de conștiință, din ce în ce mai periculoase, pe care omul nu le cunoaște. „Pictorul inconștientului devine pictorul «neantului»“, scrie Alain Jouffroy. Amintind de sculpturile lui Giacometti, personajele evoluează într-un spațiu ce sugerează cînd orizontul infinit, cînd întunericul „celulei“. Divorț între subiect și obiect, retractarea este o alegorie a suferinței creatoare. Prospecțiunea interioară conduce la schițarea în pictură a unui spațiu cu mai multe orizonturi în care ființa, urmînd un parcurs labirintic, se „retrage“ în locul cel mai îndepărtat cu putință, acolo unde, „spulberînd lumea“, apare conștiința. În Ființă retractată refractată spionată de propria conștiință (1951), fuga înspre zona nocturnă unde sălășluiește „subiectul subiectului“ devine creatoare, tragicul reprezentînd experiența interioară a creatorului.

Seriile de tablouri următoare sînt „portrete de substituție“ sau „unelte spirituale“ care reflectă diversitatea „infinită“ a manifestărilor Eului. În ultimul ciclu de lucrări, Mitologie și Sărbătoarea Mamelor, episoadele autobiografice, reale și imaginare, sînt alăturate Mamelor „ancestrale“, Mama miturilor, Mama viselor, Mama păsărilor și Mama florilor, prin care sînt reprezentate cele patru elemente primordiale și „originea tuturor lucrurilor“.

Mihaela Petrov este istoric de artă. A încheiat studiile doctorale cu teza „Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934‑1965. Caiete și carnete, Donația Jacqueline Victor Brauner, Centrul Georges Pompidou, Paris“, UNArte, 2011. Cărți publicate: Victor Brauner, cuvîntul scris și opera plastică, 1934-1965 (2012); Victor Brauner, pictopoet. Desene și acuarele (2013); Victor Brauner, vizionar al timpurilor moderne (2014); Victor Brauner, 1903-1966 (2016).