„Visam la o libertate normală, pe care am obținut-o plecînd din ţară” – interviu cu scenograful Radu BORUZESCU (II)

19 mai 2020
„Un proces unde ultimii martori sînt chemați la bară” – interviu cu scenograful Radu BORUZESCU jpeg

Întîlnirea cu regizorul Iulian Mihu a marcat pentru scenograful și actorul Radu Boruzescu începutul carierei în cinematografie. Însă filmul la care au lucrat împreună a fost cel mai grăitor exemplu de falsificare a istoriei României. Plin de umor și mai ales îngăduitor cu trecutul, Radu Boruzescu a acceptat să ne povestească despre aventura serialului Neînfricații.

Ce a marcat tranziția de la teatru la film? Rolul lui Felix Sima din Enigma Otiliei sau munca de decorator, cînd ați lucrat prima dată la un film istoric cu regizorul Iulian Mihu? Cum v-a „cooptat” el?

Mihu a văzut spectacolul cu Uriaşii Munților de Pirandello, apoi m-a chemat la probe pentru rolul lui Felix, din Felix și Otilia, în prima variantă muzicală din 1968, cea cu Otilia în interpretarea Anei Szeles și cu Emil Botta în rolul lui Pascalopol. Am luat rolul, dar între timp G. Călinescu a întrerupt filmul, iar eu și Miruna Boruzescu am continuat să lucrăm cu Gina Ionescu la piesa Cameristele de Genet, jucată și la Teatrul de Comedie. Cu ocazia asta, l-am reîntîlnit pe Mihu, care mi-a propus să lucrez la serialul Neînfricații, de data aceasta pentru scenografie, costume și actorie.

2 jpg jpeg

A fost miniseria Neînfricații prima dumneavoastră colaborare ca scenograf de film?

Iulian Mihu este prima persoană care ne-a dat posibilitatea să lucrăm pentru film în pofida legii bizare care exista atunci: ca să faci film trebuia să fii membru ACIN, iar ca membru ACIN trebuia să fi făcut măcar un film. Filmul debutului nostru (al meu și al Mirunei Boruzescu) ca actori, decoratori, costumieri, recuziteri, garderobieri, machiori etc. s-a întîmplat în 1969, an de diplomă pentru Miruna, după ce eu terminasem facultatea de un an şi primisem repartiția la „Ansamblul de Cîntece şi Dansuri” din Baia Mare. Am fost așadar cooptați să lucrăm la Neînfricații, un film de aventuri cu cai, arnăuți și panduri. Nu trebuie prea multă imaginație ca să ne închipuim epoca și gustul acru al sîngelui, strigătele disperate otomane și „figura luminoasă a revoltei” lui Tudor Vladimirescu. „Eroul principal” nu apare niciodată, dă ordine din umbră și e reprezentat mereu de un tip numit căpitanul Oprea. Panduri, turci, o comoară, doi cămătari venali, un călugăr răspopit, un haiduc celebru care ezită mereu de partea cui să intervină, amanta haiducului, prinţese fanariote răsfățate, beizadele și, în sfîrșit, personajul principal, Mărgelatu, mereu pe drumuri, călare, în căutarea comorii pe care trebuia s-o doneze revoluționarilor lui Vladimirescu. Scenaristul Eugen Barbu a avut un rol decisiv în alegerea unui regizor cu experiență… Era un proiect ambiţios, un fel de cadou colorat, cu ocazia trecerii la culoare a televiziunii naţionale. S-a comandat, așadar, un serial de cinci episoade, turnat pe film Kodak color, în coproducţie cu un laborator francez care procura pelicula, developajul, etalonajul, copiile alb-negru şi deţinea negativele. În penuria de atunci, francezii trebuiau să livreze tot felul de materiale pentru machiaj și în special hemoglobina cu gust de zmeură.

2prim jpg jpeg

Unde s-a filmat Neînfricaţii?

Am filmat în zona Hurezului pelicula care urma să plece la Paris. Premontajul se făcea prin camerele de hotel şi nimeni dintre cenzori nu a putut vedea nimic pînă în ziua fatidică a vizionării în fața lui Dumitru Popescu-Dumnezeu. Comisia, la care participa şi Eugen Barbu, a asistat perplexă la un spectacol de neconceput. Închipuiți-vă un film în care armata oficială se deplasa în patru labe în căutarea comorii. Cei doi onorabili cămătari, amatori de comori, au devenit doi clovni albi, mînjiți cu var – o veche obsesie regizorală – și se fugăreau printre găini și pînze de păianjen într-o grotă cu asemănări flagrante cu aceea din povestea lui Ali Baba. Mai interveneau gușații în căutarea disperată a unui bărbat „normal”, un etalon care să împrospăteze progeniturile viitoare. Celebra bătălie de la Podul Rotund (un cerc roșu pictat pe zăpadă) s-a transformat într-un epilog dezolant cu niște gherete pe roți care semănau cu closetele de țară. Drajeuri multicolore și săgeţi din grisine marcau hărțile cîmpului de bătaie. Cascadorii neîndemînateci, aleși dintre cei refuzați de la marile producții istorice naționale, se transformau din ieniceri în panduri în același cadru. Efectele pirotehnice interveneau cu întîrziere, creînd încurcături psihologice de o rară intensitate. Pirotehnicianul, căruia îi lipseau cîteva degete, a ascuns faptul că înainte de filmări tocmai terminase un „stagiu” la spitalul psihiatric militar. Lucrul cel mai șocant era prezența unor actori cunoscuți ca Toma Caragiu, Eliza Petrăchescu, Gina Patrichi, Mircea Albulescu, Ovidiu Schumacher, Miki Dobrin, Violeta Andrei, toți obligați să dea replica unor anonimi debutanți. Nu a lipsit Mărgelatu, interpretat de George Coulin, un fel de Clint Eastwood în variantă naţională.

3 jpg jpeg

Personajul principal, Mărgelatu, ales parcă special pentru stîngăcia şi neîndemînarea sa legendară, era foarte înalt şi dezarticulat și nu prea ştia să călărească. Lui Mărgelatu i s-a făcut o dantură specială pentru replicile din gros-plan-uri, dantură pe care o pierdea cu regularitate cînd calul său galopa. Calul se prelingea uneori pe platou, culcîndu-se cuprins de o oboseală molipsitoare. Nimeni n-a știut că toți caii erau închiriați de la un institut veterinar de cercetări, din raţiuni economice, iar lipsa lor de energie se datora faptului că li se lua cu regularitate sînge pentru progresul științei. Estetica filmului era dominată de obsesia decoratorului de a vopsi pădurile în albastru, de a turna ceară topită pe ziduri și de a agăța ciulini și perdele rupte peste tot unde se putea. Și lumînări aprinse în plină zi. Costumele turcilor erau realizate la o fabrică de plăpumi din Horezu, iar turbanele erau improvizate din pernele luate cu împrumut de la casa de odihnă balneară din Govora. Din cauza penuriei de bijuterii otomane, costumiera a fost nevoită să lipească direct pe gîtul actrițelor cioburi colorate de sticlă și perle false. Penele extrase din pernele de la Govora, vopsite în culori stridente, au fost folosite ca leitmotiv al decrepitudinii generale.

4 jpg jpeg

Cum a decurs vizionarea oficială a filmului în faţa comisiei?

În timpul vizionării nu s-a auzit nici o reacţie, la un moment dat o siluetă neagră s-a suprapus peste imaginile de pe ecran. Ridicarea bruscă a lui Popescu-Dumnezeu a surprins pe toată lumea. Proiecţionistul a întrerupt filmul tocmai cînd şeful pandurilor se tîra prin zăpadă lăsînd dîre roșii de sînge. Bandajele de pe cap îi lăsau descoperită gura prin care se pronunțau celebre frînturi luate din discursul lui Tudor Vladimirescu: „Patria se cheamă poporul, nu tagma jefuitorilor”. Lumina bruscă i-a surprins pe cîțiva din comisie, cu lacrimi în ochi de la rîsul ascuns șters în grabă. Eugen Barbu și Popescu-Dumnezeu au ieşit din sală. Noi, cei culpabili, am rămas. Adevăratul măcel a urmat după aceea: preşedintele Televiziunii şi-a trăit ultimele clipe în funcţie, filmul a fost apoi interzis. Motivul era denaturarea mesajelor istorice, luarea în derîdere conștientă a calităţilor literare ale scenariului. Francezii co-producători au măcelărit şi ei filmul, păstrînd negativele și anumite drepturi. Au făcut o compilație cu bucăţi din filmele serioase cu haiduci ale lui Dinu Cocea, cu Florin Piersic şi Marga Barbu, iar de la noi au reţinut momentele cele mai exotice. Cînd am ajuns în Franța, prin ’75, cei din teatrul unde lucram se uitau la mine și-mi spuneau: „Parcă te-am văzut într-un film, erai îmbrăcat în preot și umblai în patru labe”. Săptămîni întregi s-a dat pe canalul France 3 acest „feuilleton télévisé” care se numea La Révolte des Haïdouks, lamentabil exemplu de cum se pot recupera cu orice preț banii pierduți. După Revoluția din ’89 am încercat să regăsim episoadele terminate, prezentate la celebra vizionare. Nimeni nu-și mai amintește nimic și ni s-a sugerat ideea că filmele refuzate se transformau în ojă de unghii. Fotogramele căzute de la montaj și recuperate de noi sînt singurele urme care ne-au servit la lucrarea de diplomă a Mirunei.

1 1 jpg jpeg

Ca şi Lucian Pintilie, Iulian Mihu avea o mulțime de proiecte refuzate despre care ne vorbea. Nu am mai văzut nici un film făcut de el după plecarea noastră în Franţa. Eram foarte tineri, fără prea multă experiență, nu cunoșteam sentimentul general de frică, de autocenzură. Visam la o libertate normală pe care am obținut-o plecînd din ţară.

interviu realizat de Roxana CĂLINESCU

Citiți aici prima parte a interviului cu scenograful Radu Boruzescu, despre colaborarea cu regizorul Lucian Pintilie.

1038 15 cop2 jpg
Levitația electromagnetică în tesseract
Eul de scriitor ratat apreciază această fragmentare din care se alcătuiește întregul: „Nu cred în cărți, cred în pagini, în fraze, în rînduri“.
p 22 Katherine Pangonis jpg
Fenicienii, oamenii purpurii
În unele contexte, fenicianismul și renașterea interesului pentru trecutul fenician al Libanului nu reprezintă decît o reacție rasistă la panarabism.
1035 15 coperta jpg
Sculptînd în timp
Există însă şi o altă cale de unire a materialului cinematografic, în care esenţială este dezvăluirea logicii în ceea ce privește modul de a gîndi al oamenilor.
foto 1 back stages jpg
1033 15 Iulia Lumanare copy (5) jpg
„Ne vom opri mereu la ceea ce ne este familiar” – interviu cu actrița Iulia LUMÂNARE
„Timpul a fost comprimat, și asta este, poate, cel mai dificil aspect al scenariului, deci al poveștii.”
1033 23 Foto Iulian Popa jpg
„Scriu ce văd în jurul meu, ca și cum aș fi în mijlocul acțiunii, dar invizibil“ – interviu cu Iulian POPA
„Un chimist, un om cu educație științifică, dar care are o abordare total neștiințifică, bazată pe percepții senzoriale.”
p 23 Passivité courtoise, 1930 jpg
Victor Brauner – Sfîrșitul și începutul
Opera lui îl face să meargă înainte mai degrabă decît o face el.
1031 15 Strøksnes, Morten Photo Cathrine Strøm webp
image png
Hotarul nevăzut al pictorului – expoziție aniversară Mihail Gavril* –
Lucrările prezente în expoziția de la Palatul Parlamentului, Sala „Brâncuși”, au o tematică ce aparține zonei sacrului.
1028 15 charlotte higgins miturile grecesti jpg
Miturile grecești repovestire din perspectivă feminină
Acestea sînt cîteva dintre personajele care controlează multe dintre narațiunile incluse în această carte.
1027 15 ёGoodlife Photography jpeg
p 22   Expoziția Victor Brauner jpg
Culoarea Artei
„Important e ce se vede.” Da, toți știm asta. Dar dacă v-aș spune că la fel de important e ce nu se vede?
1026 15 Calin Pop cu Nicu Covaci2 jpg
Rock, opoziție și represiune – Phoenix & Celelalte Cuvinte –
Spre deosebire de Phoenix, Celelalte Cuvinte nu au luat vreodată în considerație fuga din România comunistă.
DoinaLemny jpg
1025 22 Mario Martone  jpg
„Și cinematograful e un joc cu reguli” – interviu cu regizorul Mario MARTONE
„Atunci cînd regizez un film după un roman, nu mă interesează să pun în scenă doar povestea personajelor, ci și vocea scriitorului.“
1024 15 ABRA, Costinesti, anii 80 jpg
Unde sînt rockerii de odinioară?
„Toți am simțit că nici un zid nu ne va mai ține despărțiți vreodată”, avea să-și amintească ani mai tîrziu unul dintre cei prezenți la eveniment.
1023 15 Abziehbild  Unapplied Arts, 2023, Arsmonitor jpg
Lumea artei – elitism non-profit sau marginal pentru profit –
Și se încearcă același lucru de către artist-run-space-urile din Casa Presei.
1022 15 Marian Crișan jpeg
„Cînd ai în film un texan călare, inevitabil te gîndești și la western” – interviu cu regizorul Marian CRIȘAN –
Ca surse de inspirație au fost compozițiile lui George Enescu și Eugen Doga, în special albumul lui Echoes of the East.
10 pentru Rushdie jpeg
Dacă pacea ar fi un premiu
Cu toate acestea, am să mă întorc acasă cu acest premiu pentru pace.
Taifas 3 png
Cineaști balcanici la Taifas – anchetă –
Pentru că sînteți o revistă românească, iar el este pentru mine cel mai interesant regizor român al momentului.
1020 15 Andrei Tanase jpg
1020 15 1 jpg
Un tip de încordare
Artistul propune un storyboard neconvențional prin plasarea privitorului într-un spațiu definit vizual prin contraste.
1019 15 Foto Cristian Sutu jpg
1018 16 foto Ariana Serban jpg
„Literatura. Arie protejată” – interviu cu Robert ȘERBAN
„Am căutat, an de an, să identificăm cîte o temă, care să nu eludeze actualitatea și realitatea.”

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.