a.l.ș., firescul de ieri

Publicat în Dilema Veche nr. 374 din 14-20 aprilie 2011
Leo Șerban, critic jpeg

Am nelămuriri ori de cîte ori văd, lîngă numele lui, sintagma „critic de film“. Sigur că era critic de film, ştia toate tainele meseriei, avea fler, pasiune şi criterii pentru a înţelege şi a le explica şi altora „ce şi cum“-ul acestei arte. Era un reper pentru orice spectator şi cinefil, pentru că ştia să scrie convingător şi despre Hitchcock (autorul lui preferat), dar şi despre vreun blockbuster pe care alţii tindeau să-l trateze „de sus“. Dar Leo nu era doar critic de film şi, în general, nu era „ceva anume“: dădea pe-afară din orice clasificare, îi era strîmt veşmîntul oricărei categorii şi scăpa, zîmbind, din corsetul oricărei definiţii. Asta pentru că trăia autentic orice formă de experienţă (existenţială sau culturală), dar şi pentru că avea un nemaipomenit dar al „risipirii“ de sine în căutări, idei, sentimente, admiraţii şi enervări noi. Era inconsecvent – o spunea chiar el –, dar nu unul oarecare: era un mare tehnolog al inconsecvenţei, un maestru al plăcerii de a începe ceva nou, de a se îndrăgosti total de o idee, o temă, o impresie sau o poantă nouă, lăsînd baltă cu entuziasm (dar ce entuziasm!) ideea de pînă ieri.

Pe la începuturile Dilemei, era „responsabil“ cu invenţiunile simpatice şi paradoxale, cu ideile-simple-şi-fermecătoare. Făcea nişte pagini de actualitate culturală, dar în desenul lor nu era nimic din scorţoşenia cuminte a gazetelor care aşază frumos, la rînd, cronici de film, teatru, carte etc. etc. Prin paginile acelea se plimba un spirit inventiv care sărea de la o idee la alta, care etala un bun-gust ferm şi o naturaleţe irepresibilă. Atunci şi acolo s-au născut (în 1993) nişte rubricuţe simpatice, precum „Scrisori (între)deschise“ sau „Firescul de ieri/alaltăieri“. (Între)deschiderea scrisorilor era un gest polemic subtil şi hazos faţă de agitaţiunea politică a vremii, cînd ziarele erau pline de „scrisori deschise“ pe cestiuni arzătoare adresate Parlamentului, Preşedinţiei, Guvernului. „Firescul“ putea fi de ieri sau de alaltăieri în funcţie de data documentelor care apăreau în rubricuţa cu pricina. Căci asta conţineau, de fapt, rubricile: valorificarea inteligentă şi spumoasă a unor scrisori, pagini de jurnal, însemnări, notiţe de tot felul, care aminteau de vremuri normale într-un peisaj agitat şi isteric, în care politichia o luase razna, „soţietatea“ era violentă, aşa încît delicateţea paşilor de dans intelectual ai lui a.l.ş. risca să fie strivită în orice clipă. De-acolo, din aceste rubricuţe care într-o revistă pot părea „de umplutură“, vine de se leagă un fel de primă „lecţie“ a lui a.l.ş. (care altminteri se „plictisea“ să fie didactic, profesor, doctorand...): la agresivitatea lumii se răspunde cu o tabletă de firesc, iar cînd toţi se întrec în tropăieli, adevărata frondă o poate reprezenta un pas de deux.

Mai departe, cred, în tot ce a făcut, a dres şi a scris în această revistă, a.l.ş. a prelungit stilul, spiritul, „ideologia“ şi tonul acelor rubricuţe. A fost firesc. A inventat formule, cuvinte, a găsit idei, a scris ani la rînd despre marile festivaluri de film făcîndu-i pe cititori să simtă că „au fost şi ei acolo“, dar a scris şi tot felul de bijuterii textuale („cam trei mii de semne că n-am ce scrie despre asta în cinci mii!“) în care „personajul principal“ putea fi vreo enervare de-a sa ori, dimpotrivă, vreo pornire admirativă generoasă. La „exerciţiile de admiraţie“ (scrise!) a ajuns mai greu, după ce ani la rînd a „pozat“ într-un specialist al enervărilor enorme provocate de detalii şi fleacuri. Avea însă un fel – tot firesc! – de a se prăpădi de rîs de propriile-i enervări publice & culturale. Singura chestiune în care trăia enervări autentice, tari, adevărate o reprezentau greşelile de tipar: toate risipirile şi inconsecvenţele îi erau compensate de o rigoare diabolică în materie de virgule şi litere. O „scăpare“ în această privinţă îi crea stări proaste pe toată ziua.

Mai erau apoi – ca o altă „etapă“ pe scara firescului – dosarele sale pe teme precum lenea, plictiseala, răutatea, bunătatea, antipatia, nesimţirea şi altele asemenea. Un fel de „monografii“ ale unor stări & situaţiuni general-umane pe care a.l.ş. le croşeta inteligent în cîteva pagini de revistă. „Cum să se ocupe o revistă culturală de nesimţire?“ – s-au întrebat nu puţini. „Sînteţi frivoli!“ – ni s-a spus. Ceea ce am acceptat cu toţii, senini. Dar a.l.ş. avea un stil inegalabil de „valorificare superioară a frivolităţii“, cum glumeam adesea maimuţărind limbajul de lemn comunist. Uneori se vedea, în cîte-o frondă de-a lui, plăcerea palpitantă de a provoca, micul joc al omului care se ia în serios doar atîta cît îi permite firescul. Dar se vedea, în egală măsură, că naturaleţea vine din acumulări, dintr-o enormă curiozitate umană şi intelectuală, dintr-un soi de erudiţie care ştia să nu devină gravă.

A mai plecat o dată de la noi, în toamna lui 2009, hotărît să încerce altceva: „O experienţă se încheie, dar căutarea continuă, căci lumea e mare“, scria el atunci. Acum a plecat din nou. Cuvîntul lui de rămas-bun rămîne valabil. Dar a.l.ş. a devenit firescul de ieri.

Foto: E. Ciocan

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
Republica Moldova, urmǎtoarea țintǎ a Rusiei. Cine sunt trimișii lui Putin ANALIZǍ
Federaţia Rusă devine tot mai prezentǎ în Republica Moldova, în contextul în care Ilan Şor, omul Kremlinului, a anunţat înființarea platformei Victoria, menitǎ sǎ adune opoziția pro-rusǎ

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.