Comisia de anchetă

Publicat în Dilema Veche nr. 804 din 17-23 iulie 2019
Frica lui Putin jpeg

„Dacă Partidul mi-o cere, candidez la prezidențiale“, dna Viorica dixit. Altfel zis: „Deși n-am nici o șansă, deși nu se știe nici măcar dacă voi intra în turul doi – ceea ce pînă și sondajele de casă o arată –, totuși mă supun înaltelor cerințe, mă sacrific, mă duc resemnată precum junca la tăiere pe altarul intereselor superioare ale Partidului.“ Da, Partidul are dreptul să pretindă orice sacrificii, căci el i-a făcut pe demnitarii PSD, din niște nimenea, oameni bogați, cu funcții importante, ba chiar și cu titluri academice răsunătoare. Și, de fapt, nu se știe dacă chiar dna Viorica n-are nici o șansă: în fond, Partidul e „corpul mistic“ al națiunii, prin el circulă suflul vital al poporului. „Noi știm să vorbim cu oamenii“, a mai spus aceeași dnă Viorica, dînd a înțelege că „ceilalți“ nu știu. Problema, într-adevăr, sînt acești blestemați de ceilalți: sorosiști, oameni ai serviciilor, useriști, vînduți „unor interese străine“, „șobolanii“ lui Dragnea, corporațiile multinaționale – pe scurt, „statul paralel“, care, precum Diavolul, nu piere niciodată, ci ia tot felul de înfățișări înșelătoare. Ce dacă milioane au votat de partea lor? Unii au fost seduși, alții plătiți, alții manipulați în diverse moduri. Iată, acum comisia de anchetă parlamentară a dnei Olguța va demonstra că, prin intermediul tabletelor electronice, s-au mutat milioane de voturi de la PSD la USR-PLUS mai cu seamă, căci se știe că Cioloș a fost omul Securității și la fel și partidul lui. De unde „se știe“? Fiindcă „s-a vehiculat în spațiul public“. Adică fiindcă vreo cîteva figuri sinistre de la Antena 3 și alte posturi răspîndesc mai întîi un complex de fake news, cîțiva pesediști încep să denunțe fraude cu pretextul că „au aflat din presă“; urmează madam Viorica evocînd, prudent, îngrijorări legitime, declarînd că publicul „are dreptul să afle adevărul“, după care, hop, apare și comisia de anchetă, care, dinainte, are în plic rezultatul, chiar dacă acesta-i absurd: Opoziția a fraudat alegerile organizate de Putere!

În consecință, se vor face presiuni pentru a se desființa tabletele, această inovație diabolic-securistă (soft-ul e la STS, adică la „servicii“, adică la „statul paralel“) în dezacord cu principiile sănătoase ale poporului nostru, care acceptă votul multiplu atunci cînd el servește intereselor Partidului. Iată un mijloc simplu și destul de eficient prin care dna Viorica-cea-fără-șanse ar putea căpăta mai multe voturi și șanse, mulțumită sistemului „autobuzul“, „suveica“ și altor mijloace tradiționale, bine puse la punct, dar dispărute între timp din cauza tabletelor.

Și chiar dacă nu va reuși, nu-i asta o explicație formidabilă? Nu ne-au învins decît prin fraudă, vor zice, prin complicitatea serviciilor și pentru că sîntem urîți de marile puteri, fiindcă vrem să servim poporul român și nu interesele nesimțite ale acelor puteri, fiindcă „ceilalți“ știu să intoxice publicul cu Facebook-ul, fiindcă Soros e la pîndă. De fapt, vor spune, Partidul, deși la putere, a fost continuu fraudat. Singura lui greșeală a fost că a acordat încredere unor trădători de „țară și de neam“, în loc să-i zdrobească, atunci cînd a putut. În 2009, se știe, a fost „sufrageria lui Oprea“ care a întors rezultatele alegerilor într-o noapte. În 2014, serviciile au declanșat operațiunea „diaspora“, repetată și în 2019 cu asupra de măsură, plus perversa operațiune „tableta“.

Pe scurt, după ei, de treizeci de ani istoria politică a României cunoaște două tipuri de alegeri: cele pe care Partidul le a cîștigat și care sînt legitime și exprimă în mod minunat voința poporului român, și cele pe care Partidul numai în aparență le-a pierdut, dar care de fapt, deși tot cîștigate fiind, au fost fraudate de voința ticăloasă a „statului paralel“ și care nu sînt legitime. Așadar, dacă e să vorbim drept, trebuie recunoscut că Partidul a cîștigat absolut toate alegerile de pînă acum (chiar și pe cele pe care le-a pierdut). Și, bineînțeles, în viitor va fi la fel: Partidul va cîștiga deopotrivă alegerile pe care le va cîștiga și pe cele pe care le va pierde.

Ce dovezi aveți pentru enormitatea asta?“, vor întreba unii naivi. „Se vehiculează unele informații de acest gen în spațiul public. Tocmai de aceea vom înființa o comisie de anchetă pentru a le verifica“, vor răspunde ei cu amabilitate. Iar dacă nu vor mai avea puterea să înființeze comisii de anchetă parlamentare, le vor face la Partid (simbolic, parcă nu-i totuna, de vreme ce Partidul e „trup din trupul țării“?). Iar acolo, parcă-i și vedem strînși pe alde Teodorovici, Olguța, Pleșoianu, Vâlcov, Firea, Șerban Nicolae, Dăncilă și chiar Dragnea (în răstimp, eliberat) care vor decide prin vot democratic că e nevoie de o nouă și ultimă comisie de anchetă care să demonstreze cu argumente riguroase că Dumnezeu a făcut întîi Partidul și abia apoi lumina. Sau că, în fine, dacă teza asta pare teologic oleacă eretică (să nu ne certăm cu popii, vor cere unii mai bisericoși), să stabilească măcar că le-a făcut în același timp, ceea ce se vede pînă astăzi, după cît de mult strălucește de lumina inteligenței fruntea Partidului.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
„Tobol”, arma secretă a lui Putin care bruiază semnalul GPS . Unde este plasată?
O arma secretă a Rusiei ar bruia sistemul GPS de navigație prin satelit al avioanelor și navelor comerciale, în regiunile din Marea Baltică, Marea Neagră și estul Mării Mediterane, potrivit The Sun.
image
Marea Britanie este „pe picior de război”. Ce anunț a făcut premierul Rishi Sunak din Polonia | VIDEO
Aflat într-o vizită oficială în Polonia, premierul britanic Rishi Sunak a declarat marţi că va creşte bugetul pentru apărare până la 2,5% din PIB. Sunak a subliniat că Marea Britanie „nu se află în pragul războiului”, ci „pe picior de război”.
image
„Pitești, am auzit că îți plac dungile”. O reclamă Sephora jignește miile de victime ale Experimentului Pitești. Reacții acide
Sephora România, filiala celebrului lanț francez cu produse de înfrumusețare și parfumuri, a postat pe pagina de Facebook și pe Instagram o reclamă jignitoare asociată cu teribila închisoare Pitești, unde mii de deținuți au fost torturați de comuniști. Postarea a fost ștearsă după câteva ore.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.