Fellini şi spiritele

Publicat în Dilema Veche nr. 583 din 16-22 aprilie 2015
Avanpremieră jpeg

E imposibil să iubeşti filmul fără să-l fi frecventat cu asiduitate, cu pasiune sau măcar cu o specie sau alta de iritare pe Federico Fellini. E imposibil să pricepi surescitarea creatoare, febrilitatea barocă a secolului 20 fără să fi văzut

sau

În ce mă priveşte, am început prin a „felliniza“ euforic şi am sfîrşit, în vremea din urmă, printr-o melancolică bombăneală. Dar, în cazul lui Fellini, bombăneala nu poate fi simplă indispoziţie gazetărească. Ai ce bombăni, adică ţi se oferă destulă substanţă ca să bombăni cu profit, să dialoghezi cu regizorul pe un teren fertil, nu o dată luxuriant, provocator, spornic. 

Cu riscul de a-i indispune pe specialişti şi idolatri, voi risca să-mi formulez, la vedere, bombănelile. Dar ţin, mai întîi, să spun că Fellini are calităţi impozante, greu de regăsit, în aceeaşi fericită combinaţie, în „reţeta“ altor cineaşti ai vremii: imaginaţie, cultură vizuală, umor, spirit de asociaţie, patos, curaj. Filmele lui sînt o colecţie amplă de imagini memorabile, de „puneri în scenă“ ingenioase, de „momente“ antologice, de inspirate manevre dirijate de la masa de montaj. Artist baroc, cititor de Jung, înzestrat cu talentul riscant de a combina realismul brutal cu fantasma divagatorie şi sinceritatea cu afectarea estetizantă, Fellini e incomod, seducător, abuziv, inevitabil. Dar, uneori, poate fi exasperant, ba chiar, n-o să credeţi, plictisitor.

Mă explic. În filme ca

sau

regizorul se pune insistent în scenă pe el însuşi. Sigur că orice artist se exprimă pe sine. Dar aici e vorba de un soi de confesiune difuză, de un inventar de obsesii şi tensiuni private care, pe de o parte, nu sînt prea „originale“, pe de alta mă pun, ca spectator, într-o condiţie de indiscreţie involuntară, la care nu simt neapărat nevoia să consimt.  Mărturisesc că nu-mi plac filmele care mă invită să asum postura duhovnicului. Nu-mi place să fiu făcut părtaş la tribulaţiile sufleteşti ale oricui. Le am pe ale mele. Iar cînd vreau să mă implic în „problemele“ altuia, prefer să o fac din iniţiativă proprie, motivat de compasiune, nu de vreun snob frison cultural. Fellini mă obligă să particip la viaţa lui interioară, în termeni hotărîţi de el, în momente hotărîte de el. Care sînt neliniştile lui? Dramele lui? În mare, două: sexul şi moartea (cu alaiul lor de afecte colaterale: frica, ispita, disperarea, resemnarea, grotescul, perversiunea, stupoarea existenţială).  Niţică psihanaliză, mult talent, narcisism, scenografie rafinată, portrete edulcorate, crîncene sau ridicole, circ, dans, fantezie, mici doze de „mister“ şi, în fond, multă „artă pentru artă“. Păi, ce vrei mai mult? – mi se va spune. Vreau! Vreau ca toate astea să mă ducă spre un gînd sau spre o emoţie pe care să le pot prelucra, cu care să pot avansa spre un sens sau spre o experienţă revelatoare. Or, Fellini mă lasă, cu farmec, în locul de unde m-a luat. Tot ce pot spune e ceva de genul: „Ce chestie e şi viaţa asta!“ Bizară, seducătoare, tulburătoare, dezmăţată, caraghioasă, derizorie, implacabilă, inanalizabilă! Aşa e! O ştim cu toţii! (Chiar dacă nu avem cu toţii echivalentul filmic al acestor atribute.) Dar o ştim. Ei şi? Ce ai de adăugat la această trăire comună? Eu cu ce mă aleg (în afară de spectacolul însuşi)? 

De altfel, Fellini e mult prea inteligent ca să nu fi reflectat vreodată la frumoasa fundătură a propunerilor sale. La începutul lui

regizorul (Mastroianni) află de la un „expert“ în ce constă „eşecul“ său: a produs „un şir de episoade (…) poate chiar amuzante în măsura în care realismul lor e ambiguu. Dar te poţi întreba ce doreşte autorul să spună cu adevărat. Să ne pună pe gînduri? Să ne înspăimînte?“ Nici una, nici alta, în fond. Filmele sînt ludic expozitive, juxtapuneri subtile de „accidente“ picante, sinistre sau pitoreşti. Apogeul divertismentului de o grandioasă gratuitate mi se pare

. La sfîrşit, îmi stătea pe buze o exclamaţie a lui Petre Ţuţea apropo de Freud: „Un balamuc erotic!“ E de mirare că italienii au consimţit să se distreze pe marginea unei reconstituiri derapante a Romei antice: o adunătură de descreieraţi pofticioşi, dornici de sînge şi deboşă. (Fellini însuşi a simţit abuzul: şi-a definit lucrarea ca fiind o încercare de „istorie

“.) M-am ales cu mult mai mult din

lui Pasolini, în care tema răului era dusă pînă la inomabile consecinţe. 

O minunată componentă a filmelor felliniene e banda sonoră, datorată, îndeobşte, lui Nino Rota. Am aflat cu stupoare că muzica se adăuga filmului

încheierea lui: nu comentariu, ci acompaniament de fundal ales

S-a putut spune, de aceea, că, de fapt, Fellini gîndea ca un regizor de film mut, ceea ce ar putea deschide un semnificativ spaţiu de analiză pentru construcţia sa artistică. Într-un anumit sens, filmele marelui regizor sînt, în sens larg, „mute“: nu vorbesc, ci

. Şi te lasă mut dinaintea agitatei lor muţenii… 

Dacă mă întrebaţi, entuziasmul meu pentru Fellini se bizuie mai ales pe faza lui „post-neorealistă“ –

Alberto Sordi batjocorind, cu un gest obscen, o echipă de muncitori (să ne reamintim că, împotriva trend-ului de epocă, Fellini nu era de stînga şi nu agrease şaizecioptismul), apoi candorile Giuliettei Masina alături de asprimea barbară a lui Zampanò şi, mai ales, urletul disperat al „unchiului Teo“ din vîrful unui copac: „Voglio una donna!“ Un rezumat de autenticitate, sminteală şi destin. 

Fellini este, însă „o operă de artă totală“. Nu poate fi „citit“ pe bucăţi, chiar dacă el practică fragmentul şi fragmentul fragmentului… Nu te poţi împrieteni, dintr-odată, cu „spiritele“ pestriţe care îl bîntuie pe regizor. Aşa că cele patru filme oferite, începînd de săptămîna aceasta, de

sînt, dincolo de bombăneli, nedumeriri şi idiosincrasii, abia începutul unei experienţe mult mai cuprinzătoare şi, de fapt, fără sfîrşit.  

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.