La ce servește Academia Română?

Publicat în Dilema Veche nr. 904 din 5 – 11 august 2021
Frica lui Putin jpeg

S-a mai discutat din cînd în cînd – și uneori critic – despre Academia Română și despre rolul ei în viața țării. Și motive de critică ar fi destule. Nu mă voi referi acum la dezinteresul (despre care iarăși s-a mai vorbit din cînd în cînd) acestui forum pentru cooptarea în rîndurile sale a unor intelectuali străluciți, cu contribuții de prim ordin la cultura română. Nici nu voi schița o nouă listă cu numele absente din domeniul socio-uman și literar (iar în unele cazuri, irevocabil absente, căci respectivii au decedat între timp). Spun doar că lipsa acelor nume  nu face onoare Academiei Române.

Absențele respective nu sînt însă, cred, întîmplătoare, ci au, în multe cazuri, un substrat „ideologic”, ca să spunem așa: pe scurt, mai ales de cînd președintele Academiei Române a devenit istoricul Ioan-Aurel Pop, instituția a devenit tot mai îngust-naționalistă (fără a fi fost nici înainte „cosmopolită”, Doamne ferește!). O dovadă este omagierea de acum cîteva zile a medicului Nicolae Paulescu, membru post-mortem al Academiei – ceea ce a generat o scrisoare deschisă a unor intelectuali (pe care am semnat-o și eu) și o critică severă din partea deputatului liberal Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru Combaterea antisemitismului și xenofobiei. Citez din textul acestuia: „O instituție de talia Academiei Române nu poate să ignore activitatea politică antisemită a lui N. Paulescu, care a pus, printre altele, bazele ideologice ale exterminării unei categorii etnice și religioase din societatea românească”. Iar faptul că la ceremonie au participat și doi reprezentanți ai comunității evreiești din România – dna Irina Cajal, subsecretar de stat la Ministerul Culturii, și dl Aurel Vainer – nu creditează deloc ceremonia foarte discutabilă a Academiei Române, ci doar îi discreditează pe cei doi, ceea ce scrisoarea deschisă la care m-am referit o spunea răspicat, cerînd demitarea celei dintîi din funcția pe care o ocupă. Dar problema este să înțelegem – și nu prea reușim – demersul însuși al Academiei Române.

Așadar, pe de o parte, Academia Română se implică în comemorări ale unor personaje istorice discutabile chiar și științific (rolul decisiv al lui Paulescu în izolarea și obținerea insulinei e problematic, spre deosebire de ceea ce cred „protocroniștii” români), pentru a nu mai vorbi despre aspectele detestabile moral și ideologic ale omului; pe de altă parte, ea rămîne distantă față de alte demersuri, pe care s-ar fi cuvenit să le susțină. O scrisoare deschisă adresată președintelui Iohannis, semnată de un număr important de universitari, cercetători și doctori în științe, dar și de mai multe organizații civice, cerea ca Ministerul Educației să renunțe la intenția de a schimba metodologia CNADTCU pentru confirmarea unui plagiat academic. Ideea scrisorii era că schimbările propuse, birocratizînd inutil demersul de verificare, îngreunau mult confirmarea unui plagiat, ajutînd astfel, fie și involuntar, plagiatorul să scape. Președintele a răspuns prompt, îndemnîndu-l pe ministru să țină seama de criticile formulate.

Or, printre onorabilii și numeroșii semnatari ai scrisorii deschise n-am întîlnit numele lui Ioan-Aurel Pop, deși domnia-sa este nu numai președintele Academiei Române, dar și președintele CNADTCU. N-am întîlnit nici Academia Română printre organizațiile care au semnat scrisoarea. Să fie instituția ca atare și președintele ei dezinteresați tocmai de integritatea academică, ce a avut atîta de suferit în ultimul deceniu, cel puțin, în România? Se pare că pronunțările și tăcerile Academiei Române vin în contratimp cu etica.

Și vorbind de tăceri: vocea Academiei Române, forul științific suprem al țării, mi se pare că aproape lipsește din rîndul acelora care, în aceste săptămîni și luni, ar trebui să încurajeze vaccinarea anti-COVID-19. Am văzut, ce-i drept, un interviu pro-vaccinare de la începutul anului al profesorului Victor Voicu, președintele secției de Științe Medicale a Academiei. Doar că de atunci a trecut destul timp, iar vaccinarea zilnică în România a ajuns la cifre foarte mici. N-ar fi putut face nimic aici Academia Română sub raport instituțional? N-ar ajuta prestigiul său instituțional în încurajarea vaccinărilor? Probabil că da, dar iarăși – tăcere.

Există, din păcate, unele indicii – ghidîndu-ne după unele comunicate sau texte mai vechi – că în rîndul unor membri influenți ai Academiei, inclusiv din conducere, au ceva trecere teze conspiraționiste, a căror afinitate „chimică” pentru naționalismul radical pare să fie foarte mare. De altfel, academicianul Pop semna, în aprilie 2020, un articol conspiraționist în care susținea că regulile de carantinare mai severe, impuse în timpul stării de urgență vîrstnicilor, spre a-i proteja de îmbolnăvire, ar fi ținut de fapt de o intenție ascunsă a statelor de a-i elimina din viața socială și chiar din viața ca atare, deoarece ei consumă multe resurse și „nu produc nimic în schimb”! Nu știm să fi sosit între timp o retractare sau un punct de vedere mai realist și justificat științific din partea președintelui Academiei.

Conspiraționism, toleranță la antisemitism, naționalism, destulă complezență față de impostură, tăcere în locul denunțării miturilor antivacciniste. Mă întreb și eu – și nu sînt singurul – la ce mai servește Academia Română. Nu, desigur, pe cine servește, căci asta e limpede.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.