O trăsnaie a d-lui Prigoană şi una a mea

Publicat în Dilema Veche nr. 344 din 16 - 22 septembrie 2010
Franța, sora mijlocie jpeg

Poate că n-ar merita atîta atenţie şi ar trebui trecută pur şi simplu la categoria „trăsnăi de tranziţie“: propunerea deputatului Silviu Prigoană de a acorda Consiliului Naţional al Audiovizualului anumite competenţe în materie de presă scrisă şi online, asta este – o trăsnaie făcută după ureche de un nepriceput. Dar tocmai l-am auzit azi-dimineaţă pe dl deputat Prigoană la RFI spunînd: „În toată comunitatea europeană există reglementare pentru funcţionarea presei. Presa funcţionează reglementat în Germania, în Franţa, în Anglia. Proiectul de lege este inspirat din legea Marii Britanii. Nu este vorba de cenzură“. Şi apoi, debitînd ca o morişcă: „Noi sîntem într-un trend al Uniunii Europene, sîntem o ţară membră a Uniunii Europene, nu trebuie să mai aşteptăm să ne ceară Europa să facem anumite lucruri, trebuie să pornească de la noi“. Cam aşa îşi motiva dumnealui trăsnaia. 

Care va să zică, invocarea Europei pentru a justifica orice prostie este în continuare o practică obişnuită a politicienilor români. Inutil de subliniat că dl Prigoană a spus doar neadevăruri şi aiureli: nu există nicăieri în UE vreo reglementare ca aceea propusă de domnia sa (şi anume, atribuirea unor „licenţe de funcţionare“ de către CNA pentru presa scrisă şi online, asemenea celor pentru radio-tv). Cît despre trend, dimpotrivă: tendinţa este mai degrabă către „dereglementare“ în presa scrisă (şi cu atît mai mult online) sau către „autoreglementare“, nu către legi ale Statului. Chiar şi ţările unde exista o lege a presei (de exemplu, Italia, unde o asemenea lege a funcţionat începînd din anii ’50-’60) au trecut în ultima vreme la aplicarea unor măsuri mai simple şi mai eficiente. De altfel, la RFI a explicat clar acest lucru Ioana Avădani, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, iar Răsvan Popescu, preşedintele CNA, purtătorul de cuvînt al Preşedinţiei, şi alţi oficiali au reacţionat şi ei (http://www.rfi.ro/stiri/politica/Prigoana-vrea-presa-scrisa-reglementata-de-CNA.html). 

E inutilă însă orice încercare de a combate raţional „ideile“ d-lui Prigoană. În expunerea de motive vorbeşte despre necesitatea de a „curăţa“ spaţiul public, dar nu i se poate pretinde să ştie – iar dacă nu ştie, să înveţe – că în materie de presă nu e totuna cu „păstraţi curăţenia oraşului!“ (domeniu la care se pricepe). Propunerea sa legislativă nu este decît una dintre multele răbufniri ridicole prin care diverşi parlamentari frustraţi au încercat să „facă ordine“ în domeniul liberei exprimări, după chipul şi asemănarea lor: adică prin restricţii şi pedepse. (Vă mai amintiţi de „legea dreptului la replică“ de pe vremea PSD?). Cu asemenea gogoşi sîntem obişnuiţi, şi ele arată deficitul de gîndire democratică al unor parlamentari. Dar „motivarea“ cu nu ştiu ce trend european şi înşirarea „ca pe apă“ a unor bazaconii arată excedentul de bla-bla din politica românească. Pînă în 2007, orice spanac naţional sau judeţean era motivat de parlamentari, miniştri, prefecţi ori primari cu sloganul menit să închidă toate gurile: „aşa ne cere UE“. Credeam că tipul ăsta de păcăleală s-a mai uzat între timp, dar m-am înşelat: se recurge la el în continuare, pentru orice. Pe lîngă demagogia stupidă, această „fluturare“ a UE pe la nasul alegătorilor mai arată însă ceva, în defavoarea celor care o practică: incapacitatea cronică a politicienilor de a convinge cu argumente, în mod raţional, despre necesitatea de a promova o lege sau de a lua nu ştiu ce măsură. Dacă e vorba de „curăţarea spaţiului public“, pe lîngă prostiile, calomniile sau insultele care apar în presă (şi care pot fi rezolvate în justiţie, fără o lege specială), ar trebui sancţionate şi aburelile politicienilor, nu? Întrucît am şi eu dreptul la o trăsnaie, aplicînd „logica“ d-lui Prigoană, aş propune o lege care să stabilească pedepse pentru promisiunile făcute de politicieni în campania electorală şi neonorate ori pentru gogomănii de genul „ne cere UE“. (Pedepsele ar fi mai degrabă simbolice: de pildă, aruncarea „în efigie“ la tomberon – căci despre curăţenie e vorba...). Pe lîngă declaraţia de avere şi interese, la începutul şi la sfîrşitul mandatului preşedintele, parlamentarii şi miniştrii ar trebui să completeze şi un formular simplu, cu două rubrici: „am promis“ şi „am realizat“. Nu-i aşa că am „întors frumuşel condeiul“? Îi livrez gratuit această propunere d-lui Prigoană, să facă o lege din ea: se încadrează perfect în „non-gîndirea“ domniei sale. În plus, am fi primii din UE cu o asemenea reglementare. N-am fi „într-un trend“, ci am da tonul în Europa! Păi cînd s-a mai văzut aşa ceva pe la noi?!...

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.