Parcaţi, tot va mai rămîne ceva…

Publicat în Dilema Veche nr. 320 din 1 - 7 aprilie 2010
Emoţii ipocrite jpeg

Lumea occidentală e „construită“, de vreo sută de ani încoace, în funcţie de automobil. Marile oraşe şi legăturile dintre ele sînt concepute şi organizate pentru mersul cu maşina. Spun banalităţi, desigur, dar n-am găsit altă introducere pentru a ajunge la o altă mare banalitate (aproape un aforism, aş putea pentru ca să zic…): automobilul nu doar merge, el mai şi stă. Aici e-aici, căci inevitabil apare întrebarea filozofică: unde?

În garaj sau pe un loc de parcare, desigur. În marile oraşe, un garaj costă cît nu face, e un adevărat lux (aşa că să-l lăsăm deoparte), iar locurile de parcare sînt în număr limitat. Drept pentru care autorităţile locale reglementează, într-un fel sau altul, problema. Să le numărăm, Coane Fănică. În Amsterdam, locul de parcare se plăteşte (cu excepţia unui cartier din nordul oraşului unde se poate parca liber pe marginea străzilor): localnicii au un fel de abonament cu preţ redus, cei aflaţi în tranzit plătesc preţul întreg, care trage spre doi euro pe oră. În centrul oraşului Oslo se ajunge la trei euro pe oră. În Paris – se plăteşte. În centrul Romei – aşijderea. În Viena, parcarea cu plată sau fără este reglementată în funcţie de zone, iar culoarea dungilor de pe asfalt îţi indică dacă trebuie să bagi mîna în buzunar sau nu: dacă e dungă albastră te cauţi de mărunţiş, dacă e dungă albă încui maşina şi pleci liniştit unde ai treabă. În oraşe mai mici, cu trafic mai lejer, centrul (de obicei, „istoric“, cum se spune) este zonă pietonală. Nici măcar maşinile care aprovizionează magazinele nu au voie să intre acolo decît noaptea (sau în anumite intervale orare, reglementate de la caz la caz; şi uneori în schimbul unei taxe). N-a fost dintotdeauna aşa: primăriile au luat această măsură în momentul în care traficul auto a devenit apăsător pentru nişte zone urbane proiectate şi construite pe vremea cînd se mergea pe jos, călare sau cu căruţa. Într-un oraş ca Bruges, bunăoară, ar fi de-a dreptul imposibil să se mai circule azi cu maşinile pe străduţele medievale din centru. Pe străduţele din centrul Romei e tot aberant, dar italienii convieţuiesc, se pare, mai uşor cu aberaţia: o încercare a Primăriei de a interzice total accesul cu maşina în centrul istoric s-a lovit de protestele patronilor de restaurante şi magazine din zonă, care s-au trezit cu clientela mult diminuată. Dedaţi – poate mai mult decît alţi europeni – la mersul cu maşina, italienii se lipsesc de o cină la un restaurant bun din centru dacă trebuie să meargă o bună bucată de drum pe jos… Aşa încît s-a introdus un fel de taxă pentru accesul cu maşina în zona centrală (ca şi în Londra, de altfel), dar asta nu a contribuit prea mult la scăderea traficului… Şi exemplele ar putea continua.


Să revenim acum la ale noastre: şi la noi se plăteşte parcarea, şi la noi există tentative de a face zone pietonale în centrele istorice. Nu-i aşa că Bucureştiul (plus alte cîteva mari oraşe din România) seamănă cu oraşele europene? Nu-i aşa. La noi, în 20 de ani de tranziţie, numărul de automobile a crescut enorm, iar numărul locurilor de parcare a rămas cam acelaşi. Pe ici, pe colo, s-a construit cîte o parcare supraetajată ori s-a mai muşcat un pic din carosabil (sau din spaţiile verzi, oricum puţine) pentru parcări. Dar mai degrabă la voia întîmplării. Problema a devenit serioasă şi, în locul unor încercări de a găsi soluţii sistematice şi durabile, „ai noştri“ au transformat şi asta într-o afacere pentru cîţiva „aleşi“. În Bucureşti, de pildă, maşinile parcate – cică – neregulamentar sînt ridicate, iar posesorii trebuie să plătească o taxă considerabilă pentru a le ridica. Zile la rînd, platformele firmelor care se ocupă de asta „perie“ cîte o margine de stradă şi ridică tot, pînă cînd şoferii cedează nervos – şi financiar! – şi parchează în altă parte. De obicei pe trotuar, exploatînd cu o îndemînare demnă de o cauză mai bună fiecare colţişor rămas liber, sau prin spatele blocurilor, unde riscă să ocupe colţişorul altcuiva. Astfel încît măsura luată de administraţia locală – acoperită legal, desigur – a avut pînă acum următoarele consecinţe: 1) nişte bani frumoşi cîştigaţi uşor de „cine trebuie“; 2) sufocarea trotuarelor (deci acutizarea străvechiului război între automobilişti şi pietoni) şi 3) tribalizarea cetăţenilor (am văzut numeroase conflicte, ajunse pînă la violenţă fizică, între şoferi care îşi disputau „teritoriul“ – adică acelaşi amărît de loc de parcare). Un amestec de cinism (căci e uşor să invoci legea şi „descongestionarea străzilor“) şi de afacerism hrăpăreţ au condus nu la o soluţie, nu la încercarea de a rezolva o problemă a oraşului, ci la mutarea problemei de colo-colo şi la învrăjbirea oamenilor. Situaţia va mai dura ani buni, aşa încît firmele care au prins această afacere vor merge la sigur: auzeam deunăzi la un post de radio o socoteală precisă a raportului dintre numărul de maşini şi cel al locurilor de parcare, astfel încît se vor găsi în orice moment automobile numai bune de ridicat, încă multă vreme de acum înainte.

Aşa încît Bucureştiul nu seamănă cu oraşele europene, nu neapărat pentru că avem străzi mai proaste şi parcări mai puţine (da, ştiu, sîntem mai săraci şi am moştenit o situaţie grea...), ci pentru că administraţia oraşului nu lucrează pentru cetăţeni şi nu doreşte să găsească rezolvări eficiente ale problemelor, ci doar să taie panglici şi să obţină voturi. Ne despart, de oraşele europene, cîteva secole de civilizaţie (adică de bună administrare) care nu se pot şterge nici cu lozinci, nici cu steaguri albastre cu steluţe, plasate peste tot.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.