Pierduţi în Poveste

Publicat în Dilema Veche nr. 649 din 28 iulie - 3 august 2016
Cum poate fi Bucureştiul capitală europeană a culturii? jpeg

Vorbind despre „alegerea amoroasă“, Bruno Humbeeck face, la un moment dat, o afirmație memorabilă: nu există iubire adevărată fără o poveste de iubire. Sigur, există ceea ce francezii numesc coup de foudre, există pasiuni mistuitoare, dar o iubire adevărată, adică împărtășită, profundă și durabilă, nu poate exista decît în și prin „poveste“; în ultimă instanță, iubirea este o poveste de iubire! Dar același lucru se poate spune și despre o „viață adevărată“. Lipsită de sens, viața devine viață cu adevărat doar în și prin rostul care i se atribuie: viața este o poveste! În ambele cazuri, această afirmație nu se referă la existența iubirii sau a vieții, ci la sensul lor, care constituie deplina realitate a acestora.

Nu există nici un soi de meta în aceste considerații, ci mai degrabă un soi de infra teribil de prozaic, în măsura în care „povestea“ ne însoțește, de cele mai multe ori neobservată, în toate îndeletnicirile vieții noastre, de la cumpărături la biserică. Mai mult, așa gîndesc și instituțiile, ne spune antropoloaga britanică Mary Douglas. Pe scurt, „instituțiile“ (într-un sens larg, de la instituția familiei la organizații transnaționale) func­țio­­nează în baza unor norme și practici „tran­zacționale“, adică îndelung negociate și ajungînd să alcătuiască un sistem mai mult sau mai puțin împărtășit de participanții la interacțiunile sociale. Pînă aici este relativ simplu și poate părea destul de evident. Dar pentru ca toate acestea să se întîmple, este nevoie ca sistemul de tranzacții să fie perceput ca legitim: facem ceea ce facem și nu altceva deoarece credem că doar ceea ce facem noi este bine și nu altceva. Și de unde știm că e bine? Răspunsul prim s-ar putea să fie ceva de genul „pentru că așa e bine pentru mine“ sau pentru că „așa se face“ sau așa mi-a spus instituția (familia, statul, biserica, organizația etc.). În final, indivizi și instituții deopotrivă vor sfîrși însă prin a invoca un principiu suprasocial, în care pur și simplu cred. „Dacă sînt puse la încercare, ne spune Mary Douglas, majoritatea instituțiilor recunoscute sînt capabile să își întemeieze pretențiile de legitimitate pe adecvarea lor la natura universului. Avem de-a face cu o convenție instituțională atunci cînd, la întrebarea «De ce faceți așa?» (deși primul răspuns ar putea fi formulat în termenii interesului reciproc), răspunsul final la întrebările ulterioare se va referi la modul în care planetele sînt fixate în cer sau la felul în care se comportă în chip natural plantele, ființele umane sau animalele.“ „Convenția“ despre care vorbește Mary Douglas nu este decît termenul tehnic al Poveștii. Iar aceasta a luat diferite forme istorice, de la strămoși totemici, zei și dumnezei la rațiune, progres sau drepturile omului. În numele acestor „povești“, oamenii au făcut și desfăcut istoria și propriile lor vieți, s-au respectat și s-au omorît între ei. 

Cam în acest sens afirma și Ortega y Gasset că rațiunea istorică (această istorie care, la om, a înlocuit natura) este narativă, căci apariția și desfășurarea unui sens (al istoriei și al vieții în istorie) țin de discurs. Și filozoful spaniol adaugă: „Narațiunea implică faptul că ceea ce este narat este, prin definiție, transparent și neproblematic“: povestea trebuie să fie totdeauna clară și univocă. Or, tot Ortega y Gasset ne spune că o „criză“ constă, în mare măsură, tocmai în pierderea acestei transparențe, în instituirea unei „opacități“ din cauza căreia oamenii nu mai pot povesti ce se întîmplă: imposibilitatea poveștii, a narării istoriei trăite este miezul crizei. 

Și uite așa ajungem la prezentul nostru fierbinte. Puteți să povestiți, „transparent și neproblematic“, ce se întîmplă în lumea noastră actuală? Și nu vă grăbiți cu un răspuns de genul „toți sînt niște hoți“, pentru că tocmai un astfel de răspuns ar fi dovada imposibilității unei povești cu sens. Fără să mă grăbesc nici eu, îndrăznesc totuși să cred că nimeni nu știe. Chiar dacă mulți se străduiesc să inventeze o poveste, nimeni nu mai crede într-o Poveste anume – și nici nu știe să propună o alta. 

În ultimele decenii, am fost chiar mîndri de această performanță și am considerat‑o un soi de triumf al Rațiunii, eliberarea și promovarea unei rațiuni individuale și autonome, care este capabilă să ghideze „alegerile raționale“ ale fiecăruia dintre noi, la adăpost de iluziile „marilor narațiuni“. Am scăpat astfel de Poveștile modernității, progresului și națiunii, am consemnat moartea ideologiilor și am înlocuit totul cu o serie progresivă de seminegații istorice: postsocialism, postcapitalism și postindustrial, poststructuralism, postfreudism și postumanism; în general, postmodernism – ba chiar și postcriză… În locul marilor narațiuni, al Poveștii împărtășite, ni se oferă povestioare compensatorii: in storytelling we trust! Chiar și Piața s-a decis să-și schimbe oferta, trecînd de la marfă la povești la suprapreț, într-o înfloritoare „economie a experienței“. Cumpărătorul postmodern vrea tot mai mult obiecte povestite: nu mai cumpără alimente dacă nu îi povestești că sînt bune pentru sănătate, nu mai achiziționează noi tehnologii fără povestea performanțelor miraculoase ale acestora și nu mai pleacă în vacanță dacă nu speră într-o experiență memorabilă. 

Care este atunci „convenția“ legitimă, marea Poveste împărtășită pe care ne bazăm valorile și acțiunile? Ne place să credem, de pildă, că ar fi democrația. Așa a fost, așa ar trebui să fie; dar mai este? Unul dintre „efectele perverse“ ale evenimentelor recente este însă și faptul că democrația a fost pusă la lucru pentru rezultate discutabile: de la escaladarea mișcărilor populiste la Brexit și de aici la autocrația lui Erdogan, toate au fost rezultatul unui „exercițiu democratic“. Da, dar democrația trebuie corelată cu drepturile omului, iar acestea sînt și trebuie să rămînă „convenția“ intangibilă a societăților moderne. Așa este, dar din momentul în care opinia publică și practica politică operează cu o convingere crescîndă în responsabilitatea colectivă, ne scufundăm tot mai mult într-o mistică premodernă. Pentru societățile teocratice, toți cei de altă religie erau „păcătoși“. Societățile moderne au înlocuit responsabilitatea colectivă a acestora cu responsabilitatea individuală a unor „delincvenți“. Dar, de la „Axa răului“ încoace, toți musulmanii, sau arabii, sau sirienii, sau emigranții au început să fie, pentru „lumea civilizată“, actori ai Răului – și invers, pentru islamiști, Europa este, în ansamblul ei, Răul. Or, drepturile omului nu mai pot funcționa în condiții de vină colectivă a Celuilalt. 

Știe cineva o Poveste în care să mai pot crede cu convingere?

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.