Teorii și povești
Vorbim foarte adesea despre „teoriile conspiraționiste”, de obicei privindu-le cu dispreț și uimire (cînd nu sînt ale noastre), încercînd din răsputeri să le dovedim inanitatea, alteori să le înțelegem natura și originea. Ceea ce am vrea să știm mai ales este de ce au ele atîta succes la public, totuși într-o epocă a științei și a informației. Ce le face atît de contagioase, încît mulți oameni preferă să ignore realitatea dură decît să renunțe la ele? Cazul extrem de azi este al celor care, deși spitalizați cu COVID-19 și chiar în stare gravă, refuză să creadă în realitatea virusului. Cum de pot oamenii deveni atît de iraționali?
Eu cred că teoriile conspiraționiste au un atît de mare succes tocmai în măsura în care, în realitate, ele nu sînt deloc „teorii” (noi denumindu-le așa prin abuz semantic). Dar dacă nu sînt „teorii”, ce sînt atunci? Sînt povești, ori narațiuni (ori, mai științific, „mituri”). Care e diferența dintre o poveste și o teorie nu este greu de văzut, dacă ne folosim de cîteva exemple:
1a) Teorie: Anumite fluctuații climatice și o anumită structură socială aristocratică aflată în pericol i-au determinat pe micenienii epocii bronzului tîrziu să se lanseze în expediții maritime de jaf. Într-una dintre acestea au cucerit cetatea Troia, un avanpost al puterii hitite.
1b) Poveste: Paris, un prinț troian, a răpit-o pe soția regelui Spartei – cea mai frumoasă femeie din lume. Drept răzbunare, regele Micenei, Agamemnon, fratele regelui cu onoarea pierdută, a organizat o mare expediție care a cucerit Troia, dar cu mari pierderi printre cei mai de seamă războinici greci.
2a) Teorie: Oamenii au vorbit și vorbesc foarte multe limbi diferite. Explicația constă în aceea că semnul lingvistic este arbitrar, neexistînd nici o legătură necesară între semnificantul sonor și semnificat – conceptul sau ideea.
2b) Poveste: Inițial, oamenii vorbeau o singură limbă, dar, în aroganța lor, au vrut să cucerească cerul și au construit un Turn uriaș. Atunci Dumnezeu i-a pedepsit multiplicîndu-le limbile, astfel încît înțelegerea reciprocă a devenit cu neputință și efortul colectiv a eșuat.
3a) Teorie: Evreii s-au răspîndit în Imperiul Roman mai ales din cauza opresiunii străine și a războaielor. Aflați în exil, și-au continuat existența comunitară autonomă și după distrugerea Templului, deoarece iudaismul devenise o religie a Cărții, detașată de un loc și chiar de o limbă sau de etnicitate.
3b) Poveste: Evreii au fost și rămîn risipiți în toată lumea ca pedeapsă pentru crima de deicid: orbi în fața profețiilor din propria Carte, au complotat și apoi l-au ucis pe Mîntuitor prin brațul secular al lui Pilat, asumîndu-și astfel o eternă vinovăție.
4a) Teorie: Vaccinurile anti-COVID care vor fi în curînd puse la dispoziția populației se bazează pe mari realizări ale științei. Ele au fost create special pentru a reduce și a elimina pandemia, iar vaccinarea e mijlocul indispensabil pentru o depășire a crizei sanitare globale și salvarea de la moarte a milioane de oameni.
4b) Poveste: Vaccinurile sînt dăunătoare sau false și sînt pretexte pentru introducerea unor cipuri în corpul oamenilor, cipuri prin care o elită mondială, condusă de Soros, Gates etc. vrea să controleze umanitatea, desființînd națiunile și anulînd tradițiile religioase...
Or – toți antropologii ne-o spun –, ne plac poveștile, indiferent dacă ele se spun într-un mic grup de vînători primitivi strînși în jurul focului, sau se citesc în cărți, sau se urmăresc în săli de cinema și la televizor. Povestea este vie, umană, lesne inteligibilă pentru oricine. Ea consolidează legăturile în interiorul grupului, formează tradiții, îi socializează pe tineri. Adevărată sau falsă, conspiraționistă sau nu, povestea devine și rămîne cumva adevărată pentru grup prin simplul fapt că e spusă, auzită, repetată, parodiată, transformată. Unele povești devin mituri întemeietoare și nu mai pot fi discutate critic sau alterate. Ele creează o complicitate între om, istorie și univers. Poate de aceea poveștile și povestitul ne plac, chiar atunci cînd zeci de generații n-au obosit să le tot reia, fie și sub forme ușor schimbate.
Teoria e aspră. Pretinde un limbaj dificil, abstract, conceptual, la limită logic sau matematic. Pretinde învățătură multă și e inaccesibilă majorității. Nu ajută la unificarea grupurilor, nu se poate „povesti” la gura focului. Relativizează. Deconcertează, elimină sensurile, răpește omului sentimentul complicității la un univers făcut pe măsura lui și avîndu-l pe el drept scop. O teorie dovedită falsă moare. Teoriile despre nașterea Universului, a vieții și a omului se trec continuu. E îndoielnic că teoriile „moarte” mai produc cuiva plăcere și poate nici măcar cele încă vii.
Sintagma „teoria conspirației” e, așadar, un nonsens. „Conspirația” nu e teorie, ci întotdeauna o poveste sau o parte a unei povești; dimpotrivă, o teorie veritabilă n-are nimic de-a face cu o „conspirație”. Dacă ar exista cu adevărat „teorii” ale conspirației, ele ar putea fi lesne omorîte. Dar poveștile, chiar false, nu pot fi cu adevărat omorîte. Și, din păcate, mai ales cînd relatează conspirații, plăcerea care ne-o fac poate deveni și cauza unor teribile suferințe și imense nedreptăți. Omul, acest animal povestitor, nu o dată cade victimă propriilor povești.
