Dacă îl punem pe prietenul Google să caute „Băsescu academician“, găseşte 665.000 de „intrări“. Dacă îl punem să caute „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România“, găseşte doar 207.000 (dar multe dintre ele sînt legate tot de numele preşedintelui). E şi acesta un semn că, după ce numita Academie a hotărît să-l facă membru de onoare pe preşedintele ţării, s-a vorbit mai mult despre Traian Băsescu decît despre iniţiatoarea acestui gest (cu puţine excepţii – una dintre ele, de pildă, aici). Şi totuşi, ar mai fi de comentat şi altele – poate chiar mai interesante decît persoana preşedintelui (de care o bună parte a presei continuă să fie obsedată). E de mirare că jurnaliştii, bloggerii şi comentatorii/forumiştii patriei, care au pornit un iureş de păreri, n-au găsit nici un dram de indignare faţă de trocul pe faţă care i s-a propus şefului statului. Un oficial al AOSR a declarat că titlul de membru de onoare i-a fost acordat pentru că, pe vremea cînd era primar, dl Băsescu i-a repartizat numitei instituţii un sediu. Unde e „onoarea“ în povestea asta? Să-i propui cuiva un astfel de schimb meschin (ne dai sediu – te facem membru) e mai degrabă o jignire, e un mod de a spune „ştim că n-ai nici un merit ştiinţific sau academic, de fapt nici n-ai ce căuta printre noi, dar pentru că ai fost băiat de gaşcă şi ne-ai găsit un acoperiş, te primim“. Cei care au făcut-o academician pe Elena Ceauşescu au fost mai subtili şi mai „procedurali“: i-au inventat mai întîi nişte merite ştiinţifice, au tras din greu să-i facă un CV onorabil (cu lucrări de specialitate publicate în toate limbile etc.) şi abia după aceea au trecut la acordarea titlului. În tranziţie, totul e la vedere: „onoare“ contra sediu. Plus legea care face din AOSR o instituţie de interes public – adică îi oferă bani de la buget – adoptată de Parlament în 2007 şi promulgată tot de preşedintele Băsescu. Trec peste faptul că, pentru a menţine logica trocului pînă la capăt, AOSR ar trebui să-i facă membri de onoare pe toţi parlamentarii care au votat legea (nr. 31 din 15/01/ 2007), nu doar pe preşedinte (care n-a făcut decît să se achite de formalitatea promulgării) şi mă opresc asupra „interesului public“.

Articolul 1 al legii sună aşa: „Academia Oamenilor de Ştiinţă din România este for naţional, de consacrare ştiinţifică, care reuneşte personalităţi reprezentative ale ştiinţei“. Cacofonia ar fi putut lipsi din actul fondator al unui asemenea for, dar passons… Important este că Parlamentul României a decis că există un interes public pentru o astfel de instituţie care să reunească „personalităţi reprezentative ale ştiinţei“. Nobil scop. De pe site-ul AOSR se poate afla că acest for este o creaţie a epocii interbelice, iar membrii săi de atunci reprezentau, cu adevărat, floarea ştiinţei româneşti (Grigore Moisil, Dan Barbilian, Caius Iacob, Horia Hulubei, Dimitrie Pompeiu, Virgil Madgearu, Costin Kiriţescu şi alţii). În 1956, a fost transformată în Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă. După 1990, ca multe altele, instituţia a revenit la vechea denumire şi la vechiul statut. Încă o recuperare a tradiţiei, s-ar zice. Numai că o simplă privire pe lista membrilor actuali duce la concluzia că nu este decît (încă o) preluare abuzivă a unei instituţii vechi, un fel de „troc“ cu formele, în lipsa fondului. Ce fel de „for naţional de consacrare ştiinţifică“ poate fi acela care îl are în „consiliul onorific“ pe Dinu Săraru? Ce garanţii de reprezentativitate poate da „secţia de filozofie, psihologie, teologie, jurnalism“, în care sînt puşi laolaltă Arhiepiscopul Teodosie al Tomisului, Episcopul de Rîmnic Gherasim Vlădica, Arhiepiscopul Tîrgoviştei Nifon, Mihnea Gheorghiu, Ion Cristoiu, plus „filozofii“ (aşa sînt denumiţi pe site) Constantin Vlad, Gheorghe Marinescu, plus „filozoafa“ Viorica Ungureanu (actualmente pensionară)? Nici măcar Google, care le ştie pe toate, nu cred că poate găsi ceva despre opera „filozofilor“ de mai sus. Iar la secţia de istorie, pe lîngă Gheorghe Buzatu şi Dan Zamfirescu (peremişti, dar măcar s-au ocupat de istorie...) apar fostul senator PSD Ion Solcanu, „sociologul“ Dinu Săraru şi... pictorul Dan Hatmanu. Dar cea mai interesantă caracteristică a acestui for de interes public este bogata reprezentare a ştiinţelor militare: secţia cu pricina are nu mai puţin de 26 de membri (generali şi amirali, mulţi dintre ei cu funcţii importante în conducerea Armatei şi a Jandarmeriei). Avem o Armată puţin numeroasă şi nu tocmai bine dotată, dar sîntem tari la ştiinţe strategice! Toată această încropeală de „personalităţi reprezentative ale ştiinţei“ ar trebui să primească în 2010 de la bugetul de stat vreo 2 milioane de euro, din care 317.000 de euro doar pentru salariile membrilor, scrie Adevărul.



Nu mai e nimic de spus. S-a dat ţara de ceasul morţii că Băsescu ar deveni „academician“, s-au făcut comparaţii la îndemînă cu Ceauşeştii, dar s-a trecut prea repede cu vederea peste grămada de bani publici pe care o consumă această aşa-zisă academie. Nici cercetătorii ştiinţifici adevăraţi, care duc lipsă de fonduri pentru proiectele lor, nici intelectualii publici, nici editorialiştii neamului n-au strigat de indignare, deşi lucrul „strigător la cer“ e la îndemînă: cu 2 milioane de euro chiar se pot duce la bun sfîrşit nişte proiecte ştiinţifice serioase şi nu puţine institute de cercetări ar fi mulţumite să aibă aceşti bani în 2010...