„Îl iubesc pe Codruţ!“ stătea scris pe pereţii unuia dintre cele mai jegoase WC-uri pe care le-am văzut vreodată. Şi, credeţi-mă, am văzut destule. Ăsta putea concura foarte bine cu vreo două-trei din topul personal.

Prima, cred că e buda din gara din Sinaia. O fi trecut un an şi ceva de cînd am văzut-o ultima oară, dar nu-mi imaginez că s-a schimbat ceva. (Dacă da, atunci îmi cer scuze.) Ei bine, buda asta m-a făcut să roşesc violent. Am fost într-atît de nesăbuită să intru în acel iad în aşteptarea unui tren care, evident, întîrzia. Ce  poate vedea acolo o fiinţă umană naşte fix două reacţii: prima, şi cea mai firească, probabil, e fuga cu stomacul în convulsii. A doua, e fascinaţia răului. Neîncredere că aşa ceva chiar există. Impulsul de a te documenta cu mîna la nas. De a face poze ca la urs. Probabil că acel WC nu a fost spălat de cînd există gara. Probabil că acolo au fost ascunse şi arse cadavre direct în găurile negre şi împuţite care se cască din podea. Probabil că între pereţii scorojiţi plutesc suflete damnate încărcate de cele mai oribile păcate posibile. Probabil că, odată intrat acolo, trebuie să-ţi arunci toate hainele în foc şi să treci prin ritualuri de purificare. Nu-mi imaginez nici o persoană normală care ar putea să folosească acel WC. Sînt convinsă că din hăurile puturoase din podea se ridică mîini negre şi scorojite gata să te apuce de toate cele. Într-atît de rău e. Spuneam că buda asta m-a făcut să roşesc violent pentru că, după scurta excursie, şi ieşind absolut bulversată de acolo, am văzut intrînd imediat după mine două fete străine de România. Mi s-a făcut o mare ruşine. Mi-a fost atît de ruşine încît n-am stat să le văd reacţia la ieşire. Mi-a fost ruşine pentru ţara asta. În fine.

Recunosc că WC-urile de orice fel – de prin cîrciumi, restaurante şi baruri – m-au fascinat întotdeauna. Acolo se petrec întîmplări, se întîmplă drame, se scriu şi se citesc poezioare de tot felul, se schimbă numere de telefon scrise direct cu pixul pe pereţi. Acolo se vor duce fetele în grup şi se vor închide în cabină unde vor face schimb de rujuri şi vor ieşi plînse şi consolate. Le va aştepta, la ieşire, o coadă considerabilă de alte fete neliniştite ale căror priviri pot ucide. Acolo poţi auzi cele mai intime confesiuni de la persoane perfect necunoscute. Nu ştiu cum o fi la băieţi, dar deseori fetele afişează o lipsă de pudoare în grup pe care n-am putut-o înţelege niciodată. Cum să vă spun, nu-i deajuns că sîntem toate femei ca să-ţi dai jos extrem de nonşalant tricoul de faţă cu alte necunoscute. Sau să povesteşti exact-exact cum e Codruţ. Pe care, fireşte, îl iubeşti.

Acolo, la budă, se vor măsura din cap pînă în picioare abilităţile de vînătorese ale copilelor din club. Se va face o evaluare a potenţialelor rivale. Haine, pantofi, coafură, machiaj, statură. Cu un ochi rece. Foarte rece. Buda e un loc sălbatic. Îţi trebuie stomac şi curaj să treci probele felurite pe care ţi le rezervă.

Dincolo de suratele cu care trebuie să te lupţi într-un fel sau altul, e posibil să fie nevoie să-ţi sufleci pantalonii ca să poţi intra în ceva ce bălteşte pe jos. E posibil să fii prima care se străduieşte să tragă apa apăsînd pe o clapetă de plastic pe care s-au stins ţigări. E posibil să trebuiască să faci slalom între petale odinioară albe de şerveţele şi bucăţi de hîrtie igienică. E posibil să te întrebi ce nebunie inexplicabilă, ce pierdere de sine fac ca nişte fiinţe delicate şi parfumate să lase în urmă dezastre inimaginabile.

Şi nu ştiu de ce, dar îmi imaginez că la băieţi e mai salubru. Acolo pare a fi o treabă mult mai spartană şi mai rapidă. Nu cred că ei îşi povestesc de Andreea la WC. Nici că stau minute întregi să-şi aranjeze părul în neliniştea crescîndă a unei cozi întregi de camarazi neliniştiţi de prea multă bere. La fete poate fi rău. Foarte rău. Dacă treci testul diverselor bude din marile oraşe se cheamă că te-ai călit.

Şi, doamnelor, mă iertaţi că am dat din casă.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.