Brașov – o călătorie de plăcere

Publicat în Dilema Veche nr. 904 din 5 – 11 august 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Nu mai fusesem de ani buni la Brașov, decît în trecere, o oră sau două, în drum spre alte destinații din Ardeal, așa că nu mi-am putut da seama cît de mult s-a schimbat orașul. Da, locurile se schimbă, însă, în același timp, se suprapun peste cele din alte timpuri, din amintire, iar pentru mine Brașovul, în copilărie, reprezenta un oraș aproape mitic, chiar dacă pe atunci nu avea nici pe departe vreo strălucire anume, era un oraș muncitoresc, cenușiu, cu clădiri istorice lăsate în paragină, ca mai toate orașele socialiste. Totuși, dacă străbăteai la pas cartierul Șchei care și pe atunci mi se părea fabulos, cu străzile lui înguste și casele cocoțate pe versanți, și ajungeai la Pietrele lui Solomon, unde era o cîrciumă populară cu mici și bere, te simțeai deja la munte, intrai în pădure pe drumul vechi al Poienii, respirai alt aer. Noi nu aveam așa ceva în București, o astfel de evadare, nu avem nici acum, e un oraș închis, nu are munte, n-are mare, n-are nici măcar un lac sau o pădure cît de cît, la o jumătate de oră de blocuri și de betoane, unde să ai o vagă senzație de vacanță. Iar vara e un oraș încins și închis, de nelocuit. Așa că de multe ori, duminica, în singura zi nelucrătoare, eu și taică-miu ne urcam în tren ca să mergem la Sinaia, la Bușteni sau Predeal, uneori chiar și la Brașov pentru cîteva ore de libertate. Erau mici călătorii de plăcere, excursiile noastre de o zi.

De data asta, plecăm din Breaza – aici e acum reședința permanentă a părinților mei, însă eu și Anton respectăm tradiția „excursiei de o zi”, eu i-am propus Brașovul pentru că mi-era dor de Șchei. Avem în rucsac, ca pe timpuri, apă, umbrele și hanorace, deși vremea se anunță caniculară. Nu avem, în schimb, sandviciuri și piersici, acum ne putem opri oriunde, la orice birt, ca să ne cumpărăm ceva de mîncare, pe atunci nu se găsea mai nimic pe nicăieri. Gara din Breaza e neînsemnată, pierdută pe o hartă feroviară a țării, însă are o frumusețe aparte, în stil neoromânesc și într-o continuă stare de degradare, e cinematografică, chiar s-au filmat niște scene aici pentru filmul Steaua fără nume. O gară mică, ascunsă într-o mare de vegetație. Nu prea opresc trenuri aici, iar cînd mai trece cîte unul în viteză, o voce din difuzor anunță: „Feriți liniile, trece un tren!”. Totuși, avem noroc de un tren Softrans, pare un tren nou-nouț, cu aer condiționat, bar, chiar și cu o mică bibliotecă, cîteva rafturi de unde poți să „împrumuți” cărți pe durata călătoriei. Unde e personalul nostru mizerabil de altădată? Softransul e full, însă „nășica”, amabilă, ne indică repede două locuri, ne așezăm la geam, nimerim în mijlocul unei găști de adolescenți care au plecat în tabără la munte. Eu, cu masca pe față, sînt încă stresată de molimă, n-am mai călătorit cu trenul dinainte de pandemie, Anton, taică-miu, e deranjat de hăhăielile copiilor care nu mai au stare. „Dacă nu-i mai suporți p-ăștia mici, înseamnă că ai îmbătrînit!”, îi zic eu prin mască. „Ete, na! Niște capre!”, zice și taică-miu și se uită lung, nemulțumit, la fetele de alături care se înghiontesc și rîd. La Bușteni, însă, copiii coboară, s-a golit jumătate de tren și se face liniște. Ne mutăm pe alte locuri mai confortabile, aici sînt trei puștani care își povestesc tot soiul de experiențe automobilistice de pe șoselele patriei. „Mai ții minte Revelionul ăla cînd am condus Audi-ul lui taică-tu pînă la Predeal, pe serpentine? Și aveam cinșpe ani pe atunci...” „Lasă, bă, că la anul faci optșpe și-ți iei și permis!” „Se duce de rîpă lumea asta!”, îmi zice taică-miu, de data asta de-a dreptul îngrozit.

Trenul face de la Breaza la Brașov o oră și 30 de minute, ar face mai puțin, dar stăm ceva la Predeal de unde „se circulă pe un singur fir”, ne zice „nășica”. Trenurile s-au schimbat, liniile ferate, nu. În gară la Brașov, Anton se repede la panou ca să se uite ce tren avem de întoarcere. „Nu-ți face griji!”, îi zic. „Avem mersul trenurile pe Internet!” „Ah, da... avem Internet!”, își amintește taică-miu care are de multă vreme telefon smart, însă nu folosește Internetul. O luăm la pas din gară spre centru, am stabilit că mergem pe jos, ca să ne facem cei enșpe mii de pași, facem mișcare. E foarte cald chiar și pentru Brașov, peste 30 de grade, ne bate soarele în cap și epuizăm toate rezervele de apă, „parcă nu-mi amintesc să fi fost așa de lung drumul ăsta!”, oftez eu, trecem pe lîngă o cîrciumă prăpădită, cu o terasă și un anunț: „Avem bere la halbă, 4 lei!”, „Știi ce-i asta? E cîrciumă de drojdieri!”, constat eu fericită pentru că din București au dispărut cu desăvîrșire, iubesc cîrciumile ieftine „de drojdieri”. Dar nu ne oprim la bere, deși visăm deja la ea, ne prăbușim pe o bancă la umbră, în fața Teatrului Dramatic, și abia acum reușim să observăm orașul. Arată impecabil sau cel puțin asta-i prima impresie a cuiva care trăiește în București. Clădiri renovate, flori, curățenie, nu vezi o hîrtie pe jos, treceri de pietoni bine semnalizate, autobuze noi, electrice, pe lîngă noi trec bărbați în jur de 60 de ani, foarte fit, bronzați, cu alură de nemți, Occident, ce mai! Mergem mai departe, prin centru, care e plin de terase și de turiști, trecem și de Biserica Neagră și ne oprim din nou în părculețul de la Șaguna, chiar lîngă Poarta Șchei, o încîntare de parc. „De ce nu vă mutați la Brașov?”, îl întreb pe Anton într-o doară, părinții mei s-au tot mutat de-a lungul timpului, în căutarea locului ideal, a good place to live. „E bine acum, dar tu știi ce-i iarna aici? Temperaturi de minus 25 de grade! Sîntem prea bătrîni pentru așa ceva.” Da, are dreptate, nici eu n-aș rezista psihic iernilor brașovene, abia le mai suport pe cele bucureștene, cu moina lor cu tot. Cît mai avem pînă la Pietrele lui Solomon? Mă uit pe Google Maps și-i explic lui Anton despre beneficiile aplicației, o verifică și el pe telefonului lui smart, apoi, cînd primește dintr-odată indicațiile vocale, peste o sută de metri o luați la dreapta, se ridică derutat ca să plece. Cînd își dă seama că era telefonul, rîdem amîndoi. Mai avem vreo oră de mers prin soare, e exclus pe căldura asta, așa că hotărîm să luăm autobuzul, o doamnă drăguță ne dă indicații de data asta „umane” și în detaliu, trebuie să luăm autobuzul 50 cu steluță din fața spitalului. Autobuzul vine exact la ora afișată în orar, însă nu avem bilete, un alt domn drăguț se oferă să ne vîndă un bilet dublu, îi plătim 5 lei și-i mulțumim. „Ce oameni amabili sînt în orașul ăsta!”, comentăm noi uimiți, iar pentru cineva care trăiește în București și e obișnuit doar cu fețe încrîncenate și neprietenoase, chiar e o relaxare. Privesc cartierul Șchei prin geamul autobuzului, nu s-a schimbat prea mult, e același cu cel pe care mi-l aminteam din copilărie, mă simt fericită atunci cînd regăsesc locuri familiare, uite și biserica Sfîntul Nicolae, uite chiar și izvorul care curgea pe marginea drumului atunci cînd se terminau casele. Ne e foame și sete, visăm la micii și la berea de la Pietrele lui Solomon, iar cînd ajungem acolo, descoperim că nu mai e nici o cîrciumă, doar un loc de picnic, în poiană. Cîteva familii fac grătare, însă totul e decent, fără zgomotele specifice triburilor de români atunci cînd se apucă să aprindă focul și să frigă carnea, fără muzică tare, fără manele. E liniște, se aude doar cascada, mă gîndesc ce n-aș da să avem un loc din ăsta de picnic lîngă București, însă chiar dacă am avea, ar fi plin de țugurlani – cum le zice taică-miu neamurilor proaste – și de gunoaie. Facem cîteva poze ca să avem ca amintire și în rest nu prea avem ce face, pentru că nu am venit pregătiți pentru picnic. „Măcar dacă ne-ar fi trecut prin cap să fi luat două beri de la butic... acum le puneam la rece, în pîrîiaș!”, oftează Anton cu tristețe. Ne uităm cu poftă la niște băieți care gîlgîie bere, au cu ei un bax, „Ai tupeul să le dai 10 lei și să le cumperi două beri?”, mă întreabă Anton, amintindu-și de biletul de autobuz. N-am. Așa că, din păcate, trebuie să ne întoarcem cu același autobuz 50 cu steluță, vom bea bere și vom mînca mici în oraș, Anton își va lua trei, deși ospătărița l-a atenționat că sînt trei mici uriași, nu va putea să mănînce decît doi, așa că vom avea un mic la pachet pe care îl vom plimba pînă la Breaza. Trenul nostru pleacă la șapte fără un sfert, am petrecut împreună o zi minunată în care a fost vorba un pic despre Brașov și mai mult despre noi, un tată și o fiică într-o călătorie de plăcere.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.