Cînd vulcanii uitați dau semne de viață

Publicat în Dilema Veche nr. 357 din 16 - 22 decembrie 2010
Cînd vulcanii uitați dau semne de viață jpeg

Coreea de Nord şi Coreea de Sud nu au semnat nici un acord de pace, deci poarta pentru război este mereu deschisă, lucru care pare să fi fost uitat de comunitatea internaţională pînă la recentul atac al Phenianului asupra unei insule sud-coreene, aflate în zona maritimă disputată dintre cele două Corei. În plină rearanjare a echilibrelor globale, cu Afganistanul în topul agendei NATO şi cu criza care a confiscat preocupările tuturor, războiul nestins de zeci de ani dintre cele două Corei nu era nici pe departe în topul agendei internaţionale. A fost nevoie de cîteva obuze nord-coreene, de patru victime şi de un anunţ surprinzător, cu cîteva zile înainte, că Phenianul dezvoltă capacităţi de îmbogăţire a uraniului, ca să aducă aminte de un conflict relativ îngheţat şi încărcat nuclear. Situaţia politică înainte era exact ca cea din zona demilitarizată de pe graniţa terestră dintre cele două Corei. Un război încremenit, deschis pentru turiştii amatori de senzaţii tari, o plimbare aparent liniştită printre barăci şi spaţii în care soldaţi înarmaţi pînă în dinţi pot deschide focul oricînd. 

Un muzeu al războiului

Zona demilitarizată de la graniţa terestră dintre cele două Corei, unde ONU a stabilit în 1953 o zonă-tampon cu o lungime de aproape 250 de kilometri. „Bine aţi venit în Tabăra Bonifas“, spune sergentul Frank Murillo şi adaugă motto-ul forţelor internaţionale din zonă „Stăm în faţa tuturor“. Frank Murillo este american şi se află la post în DMZ, zona demilitarizată dintre cele două Corei. I se spune „demilitarizată“, dar în fapt este considerată zona cel mai puternic înarmată din lume, chiar dacă în partea sud-coreeană sînt doar aproximativ 750 de soldaţi din diverse ţări. Paradoxal, locul arată mai degrabă a muzeu decît a zonă-tampon între două ţări aflate încă în război, spune sergentul Murillo: „Ce-i drept, arată ca un parc tematic, există chiar şi un magazin cu suveniruri“. Asta pentru că şi guvernul de la Seul şi cel de la Phenian permit, lucru unic în lume, organizarea de excursii pentru turişti, de o parte şi de alta a liniei albe de demarcaţie. Soldaţii de ambele părţi sînt obişnuiţi cu turiştii, de toate felurile, inclusiv cu elevi aduşi în excursie de documentare. Cei care se ocupă de prezentarea zonei demilitarizate sînt chiar soldaţii, dar, în pofida liniştii aparente, ei nu uită că, de fapt, păzesc o graniţă a războiului. „Uneori se simte tensiunea în aer“ – remarcă soldatul Parker, în timp ce dinspre clădirile nord-coreene în stil stalinist se revarsă imnuri patriotice. Zona se află sub control internaţional ONU, prin Comisia de Supraveghere a Naţiunilor Neutre, dar nimeni nu uită că oricînd ar putea izbucni un război – vorba soldaţilor de aici „nord-coreenii sînt imprevizibili“. Totuşi, viaţa continuă – spune sergentul Frank Murillo – pentru că în mijlocul zonei, printre garduri din sîrmă ghimpată, există un mic sat: „Sătenii au la dispoziţie terenuri pe care le cultivă, dar trăiesc sub nişte restricţii severe, trebuie să plece de pe cîmp şi să fie în sat la ora 21, iar noaptea trebuie să aibă securizate şi acoperite uşile şi ferestrele“, explică sergentul american. Provocările nu lipsesc în această zonă cu situaţie volatilă, este o permanentă competiţie între cele două Corei. Cînd în partea de sud a graniţei guvernul de la Seul a ridicat un drapel înalt, puterea comunistă, ofensată, a intrat în competiţie: „Nord-coreenii au replicat imediat, ridicînd în zona lor un steag şi mai înalt, de 160 de metri, în timp ce steagul din sud e de numai 100 de metri“ – povesteşte Frank Murillo. Alteori, turişti nord-coreeni aduşi de guvernul de la Phenian să viziteze partea comunistă a zonei demilitarizate strigă sloganuri la cîţiva paşi de forţele ONU. „Voi, americanii, sînteţi de vină pentru toate – strigau nişte nord-coreeni, şi de fapt ce vedeau ei atunci erau doar soldaţi suedezi şi oficiali elveţieni“ – povesteşte amuzat soldatul Parker, tot american. De multe ori, din megafoanele instalate pe clădirile nord-coreene se revarsă peste soldaţii ONU şi turişti imnuri comuniste şi discursuri ale lui Kim Jong-il. Lîngă Baza Bonifas a forţelor internaţionale se află un pod folosit la sfîrşitul războiului pentru schimbul de prizonieri. „Prizonierii erau aliniaţi la capetele podului şi li se permitea să aleagă unde vor să meargă, în Coreea de Sud sau de Nord. Odată alegerea făcută, ei nu se mai puteau răzgîndi, de unde şi numele «Podul fără întoarcere», explică sergentul Murillo. În mijlocul zonei, printre posturi de supraveghere, se află, nici mai mult nici mai puţin, decît un teren de golf, care a fost prezentat în faimoasa revistă Sports Illustrated. „Este considerat cel mai periculos teren de golf din lume, pentru că este înconjurat din trei părţi de terenuri minate“ – precizează Murillo. În zona demilitarizată, tensiunea pluteşte în aer, soldaţii sud-coreeni şi cei nord-coreeni se ţin unii pe alţii sub supraveghere permanent, de la numai cîteva zeci de metri depărtare, despărţiţi doar de o linie albă care reprezintă graniţa, trasată printr-un fel de curte între clădirile principale din Nord şi din Sud. Clădirile comuniste sînt roşii, iar cele din Sud sînt albastre. Graniţa dintre cele două Corei este vizibilă şi în sala pentru negocieri, împărţită în două jumătăţi perfect egale de o linie albă. Graniţa este trasată pînă şi peste masa de negocieri, printr-un şir de microfoane. 

Cînd exponatele se trezesc 

De la încremenirea în starea de fapt, evidentă în DMZ, s-a trecut rapid la conflict deschis. Pentru cîteva zile, zona maritimă dintre cele două Corei părea a fi sursa unui război deschis, în toată regula. Iar în plan internaţional, s-a trecut rapid de la tăcere la prognoze alarmiste despre declanşarea unui război nuclear, poate chiar al treilea război mondial. Prognoze hazardate pentru că, la o analiză atentă, nici una dintre Corei nu îşi permite un război deschis, iar ţările apropiate de dosarul coreean, China şi SUA, nici atît. E drept că un grad ridicat de îngrijorare era justificat, de vreme ce este vorba despre un regim relativ imprevizibil care deţine capacităţi nucleare. În lipsa unui acord de pace, incidentele nu au lipsit din 1953 pînă acum, inclusiv cel din martie, cînd Coreea de Nord a fost suspectată că a scufundat o navă sud-coreeană. Atunci au murit 44 de oameni. Atacul Phenianului din 23 noiembrie a radicalizat opinia publică de la Seul care deja catalogase drept un eşec aşa-numita sunshine policy – „politica razelor de soare“, promovată de fostul preşedinte sud-coreean Kim Dae Jung. Era vorba despre o strategie de apropiere, inclusiv economică, dintre cele două Corei, prin care se spera că vor fi atenuate tensiunile politice, iar Phenianul ar renunţa, în final, la cursa nucleară. Ideea era un joc al presiunilor şi al recompenselor, o politică încurajată de China. Dar la Seul răbdarea pare să se fi sfîrşit. Vara trecută, Phenianul a cerut reluarea ajutoarelor, dar cererea a fost ignorată la Seul. Şi, ca de obicei, indiferenţa nu a rămas netaxată – o posibilă explicaţie pentru tirurile de artilerie care au lovit insula sud-coreeană, pe 23 noiembrie. Este – cred unii – felul Phenianului de a spune că vrea să negocieze. De altfel, imediat după atacul Phenianului, un purtător de cuvînt al Ministerului chinez de Externe a declarat că este imperativ, în condiţiile actuale, să reînceapă negocierile, cît mai curînd. China este un jucător extrem de important şi singurul cu influenţă asupra Phenianului. Mulţi analişti sud-coreeni consideră că şi Statele Unite ar putea să determine o schimbare în atitudinea Phenianului printr-un fel de Marshal Plan. 

„Administraţia Bush doar a vorbit dur, dar în practică nu a făcut nimic, administraţia Obama poate însă să aibă o atitudine mai flexibilă; de exemplu, asistenţa financiară pentru Coreea de Nord ar fi un stimulent foarte puternic, o versiune nord-coreeană a Planului Marshal, cu condiţia ca Phenianul să ia măsuri care să arate bună-credinţă“ – consideră Choi Kang, profesor la Institutul pentru Afaceri Externe şi Securitate Naţională de la Seul. Dar nu este clar care a fost scopul atacului nord-coreean. Pe de o parte, ar putea fi interpretat ca un semnal că Phenianul nu poate fi ignorat. Este posibil ca, în condiţiile în care situaţia economică este cumplită în Coreea de Nord, în izolare şi cu oameni care pur şi simplu mor de foame, Phenianul să vrea să forţeze, astfel, reluarea ajutoarelor. La fel de probabil este ca Phenianul să fi vrut să se asigure că nimeni nu încearcă să intervină din exterior, într-o perioadă neclară din punct de vedere al succesiunii la putere. Există informaţii potrivit cărora liderul nord-corean Kim Jong-il ar fi grav bolnav şi încearcă să pregătească terenul pentru fiul său mai mic, Kim Jong-un. Prin urmare, principala grijă a liderului nord-coreean ar fi să asigure o tranziţie de putere care să nu clatine ultimul regim comunist de tip stalinist din lume, iar potrivit analiştilor sud-coreeni, atacul din 23 noiembrie şi anunţul precedent al Phenianului că deţine noi facilităţi de îmbogăţire a uraniului pentru bombe nucleare sînt manevre care au ca scop să ţină departe străinii şi Seulul, în această perioadă de fragilitate şi tranziţie pentru puterea de la Phenian. Oricum, este clar că fără o reală implicare a SUA şi a Chinei, războiul dintre cele două Corei are toate şansele să rămînă un muzeu care se animă brusc, din cînd în cînd. Dar, deşi SUA şi-au manifestat sprijinul fără echivoc pentru aliatul sud-coreean, nu par să aibă o soluţie şi nici o preocupare reală, în condiţiile în care sînt confiscate de alte teme presante ca Afganistanul, Iranul şi restartarea relaţiei cu Rusia sau de blocajele politice şi economice interne. În ce priveşte relaţia Beijingului cu Phenianul, ea este destul de neclară: pe de o parte, China şi Coreea de Sud au semnat, chiar în ziua atacului asupra insulei sud-coreene, un acord economic şi comercial, pe de altă parte, documente scoase la iveală pe Wikileaks arată o răcire în relaţiile dintre Beijing şi Phenian. Aşa că starea de fapt nu pare să aibă şanse să se schimbe prea curînd.

Carmen Gavrilă este jurnalistă la Radio România.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.