Cine se teme să vorbească despre violență?

Roxana ARAMĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 782 din 14-20 februarie 2019
Cine se teme să vorbească despre violență? jpeg

Locuiesc în Seattle şi am publicat o variantă a acestei povestiri pe website-ul meu ca reacție la remarca preşedintelui Statelor Unite, în septembrie 2018, cum că cei care discută despre hărțuire şi atacuri sexuale sînt protestatari plătiți. Cum sînt destul de sigură că pe mine nu m-a plătit George Soros, am simțit nevoia să îmi alătur vocea miilor de femei din lumea largă care vor să aducă lucrurile pe o cale mai bună, mai ales pentru generația viitoare.

S-a întîmplat cînd eram în anul IV la Facultatea de Automatică şi Calculatoare la Politehnica din Bucureşti; cîndva între octombrie 1998 şi martie 1999. Era seară şi veneam de la un seminar împreună cu două colege de an vorbind despre teme şi cursuri. Eram îmbrăcată în blugi şi pulover, şi probabil o jachetă. Mergeam între colegele mele pe aleea largă dintre rectorat şi podul peste Dîmbovița, către Regie. Gardul campusului era la stînga noastră, iar la dreapta un spațiu verde cu mulți copaci. Începuse să se întunece.

La un moment dat am observat doi bărbați, tineri după mers, unul mai ­înalt decît celălalt, care se îndreptau direct către noi dinspre podul de la Regie. În înțelepciunea mea, îmi amintesc că m am întrebat dacă ar trebui să mă dau deoparte să îi las să treacă, deşi aleea era largă cît să încapă o duzină de oameni, însă n-am avut timp să-mi termin gîndul căci bărbatul mai înalt m-a înşfăcat de brațe, colegele mele au fugit una în stîn­ga, una în dreapta, iar eu m-am trezit trasă către copaci. Cel mai scund s-a uitat peste umăr să vadă dacă nu vine cineva şi s-a grăbit după noi.

Îmi amintesc că mi-am spus că asta nu se întîmplă cu adevărat. Apoi mi-am spus că asta chiar se întîmplă cu adevărat. Am început să mă lupt cu omul ăla, însă mă ținea strîns de brațe. Era aproape întuneric sub copaci. O groază ca o apă cu gheață m-a cuprins şi am început să țip. Am țipat cum n-am țipat vreodată în viața mea. Am țipat şi am țipat.

„Taci, fă, din gură“, mi-a zis el.

Am țipat şi m-am zbătut şi mai mult. Şi atunci m-a lovit. O durere solidă peste partea stîngă a capului. O palmă sau un pumn peste urechea mea stîngă. Însă, în acel moment, mi-a dat drumul cu dreapta, aşa că m-am răsucit şi am scăpat din mîna lui stîngă şi am fugit înapoi către aleea centrală unde mă aşteptau colegele mele, înlemnite.

În seara aceea m-am dus la poliție, însă ofițerul de serviciu mi-a spus că n-are ce să facă şi că pe viitor să am la mine un spray cu piper. Cînd l-am întrebat de unde să fac eu rost de aşa ceva, mi-a zis să mă duc la bişnițari. Am plecat de la poliție, l-am sunat pe tata la Galați şi, printre plînsete, i-am zis să îmi facă rost de un spray cu piper, nu mă interesează cum. Nu m-am gîndit niciodată să îl întreb pe tatăl meu, care a murit în 2014, ce a simțit el în seara aia cînd şi-a auzit copilul plîngînd la telefon.

Cînd am ajuns înapoi la cămin, mi-am dat seama că nu prea aud cu urechea stîngă. Cînd m-am spălat pe cap, am țipat de durere cînd mi-a intrat apă în ureche. M-am dus la dispensar în Regie şi doctorița mi-a spus că aveam timpanul spart, dar că se va reface şi îmi voi recupera auzul în timp.

Săptămîna următoare am primit spray-ul cu piper de la tata şi l-am ținut cu mine pînă în ziua în care m-am urcat în avion şi am plecat către Statele Unite cu un job la Microsoft. În tot timpul acela m-am uitat de multe ori la el – îmi încăpea în pumnul închis – şi m-am întrebat cum ar fi să îl folosesc în cazul în care m-ar ataca din nou cineva. Dacă nu îl neutralizez pe atacator? Dacă, în loc să îl pun pe fugă, îl înfurii şi încearcă să mă omoare? Doar nu fusesem în stare să mă eliberez singură din cleştele atacatorului meu. Într-o zi am încercat nişte spray pe mîna mea stîngă şi mi-am dat repede seama că, dacă cineva îmi smulge spray-ul şi îmi dă cu el în ochi, aş putea să orbesc.

În anii aceia m-am întrebat de multe ori: dacă aş fi avut spray-ul cu mine în seara cu pricina, chiar aş fi avut timp să îl scot din buzunar înainte să mă înşface bărbatul acela?

Ieşirea în lume cu o armă în buzunar m-a făcut să mă simt doar puțin mai în siguranță, însă între timp am dezvoltat un al zecelea simț – ştiu că toată lumea spune că sînt cinci, însă de fapt sînt nouă, împreună cu echilibrul, temperatura, durerea şi conştientizarea trupului în spațiu. Simțul meu în plus e tot de conştientizare, dar de data asta de conştientizare a spațiului din jurul meu: cînd merg pe stradă acum, țin minte temporar cine e în jurul meu, cine e pe partea cealaltă a trotuarului, ce maşini trec, cît de departe sînt de magazine şi alei etc. Simțul ăsta m-a ajutat de multe ori, ba chiar a ajutat şi pe un străin odată, cînd am găsit un portofel pe stradă, m-am uitat la actul de identitate din el şi am recunoscut-o pe femeia pe care o văzusem cu cîteva minute înainte. Ştiam în ce direcție se dusese, aşa că am alergat după ea şi i-am dat portofelul. Cum am ştiut să i-l aduc, m-a întrebat, foarte mirată. Am zîmbit şi i-am spus că e o poveste lungă.

Cînd am ajuns în Statele Unite m-am înscris la un curs de karate şi lucrurile au mers destul de bine pînă într-o zi, cînd instructorul m-a ales pe mine să arate clasei o tehnică nouă. Cînd mi-a tras un pumn în umăr am simțit o durere adîncă în oase. Cînd mi-a mai tras unul n-am putut să îmi țin echilibrul. Cînd m-a buşit pe saltea am amețit. Seara, în apartamentul pe care mi-l închiriasem în Redmond, Washington, m-am întins în pat şi m-am trezit în miezul nopții. Simțeam că mă înec. Ceva cald mi se scurgea înăuntrul gîtului. M-am dus la baie şi, în oglindă, am văzut că îmi curgea sînge din nas, pe față şi pe haine.

Nu m-am mai dus vreodată la karate după aceea. Deja trăind în zona campusului Microsoft, avînd maşina mea (pentru că acolo distanțele sînt considerabile şi transportul în comun era pe atunci insuficient), începusem să mă simt în siguranță, fără arme şi fără karate. Însă eu am avut de ales. Ştiu că nu sînt destule locuri ca acesta pe lume. Majoritatea victimelor violenței nu pot să îşi aleagă oraşul sau, de multe ori, familia în care au de suferit zi după zi.

Din comentariile pe care le-am primit la povestirea asta pe website-ul meu, am aflat că multe fete şi femei trec prin astfel de experiențe. Mult prea multe. Povestirea mea nici măcar nu e printre cele mai dramatice – urechea mi s-a vindecat, hemoragia internă nu a creat complicații şi nu m-a mai lovit nimeni de la ultima mea lecție de karate. Însă chiar dacă întîmplarea mea a fost banală, e important să deschidem subiectul fiindcă e de neacceptat ca cei puternici să îi rănească pe cei mai slabi. O singură voce nu va aduce schimbarea, bineînțeles, însă ştiu că nu sînt singură şi că alte voci se pot face auzite în comunitățile şi familiile de peste tot. Putem începe chiar acum, aici, cu comentariile cititorilor. 

Roxana Aramă locuieşte în Seattle, Washington, în Statele Unite, a terminat Facultatea de Automatică şi Calculatoare la Bucureşti, a lucrat la Microsoft Xbox, are un master în Creative Writing de la Goddard College, menține un website numit Rewriting History la www.roxanaarama.com şi este autoarea romanului All but One, pentru moment în manuscris.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.