Dacă ați rîs cînd ați auzit că recolta de cormorani la hectarul de piscină din România este mai mare decît cea estimată, ați greșit. Dacă ați rîs de Petre Daea, ați greșit. Omul trebuie luat în serios. Cînd rîdem de el, ideile lui merg mai departe. Cînd e luat în serios, ele se schimbă. El este împăratul rămas în fundul gol, iar dacă toți așteptăm un copil să îi spună că hainele lui cele noi nu există, o să mai defileze așa.

Două exemple concrete. În plină criză a pestei porcine, de la Petre Daea vine idea arderii lanurilor de porumb prin care trec mistreții. Luat în serios, este combătut de agricultori și bate în retragere. Pe acest principiu, că tot ce e atins de mistreț aduce pestă porcină, România risca să rămînă și fără stuful din Deltă, pe unde mistreții își fac mai mereu cărări.

Tot de la el a venit și ideea de a ucide orice animal de pradă – cu păr sau pene pentru că necrofagele care distrug cadavrele de porci mistreți bolnavi ar fi transmis boala dintr-un județ în altul. Luat în derîdere, planul lui merge înainte. Luat în serios și pus în discuție, planul lui cade. De ce? Doar porcii, oamenii și o specie de căpușă transmit pesta porcină. Nu poți distruge toți lupii, șacalii, pisicile sălbatice, ulii, acvilele, ciorile și coțofenele pentru că un ministru nu caută, nu citește și nu înțelege un studiu științific. Știu asta și biologii, și vînătorii, și fermierii.

Dar lipsa de argumente științifice este deja o caracteristică a discursului ministrului. Cînd Petre Daea spune că el știe, de fapt, a auzit la cineva sau poate a văzut la TV – acestea sînt sursele lui de informare. Așa că trebuie luată în serios și afirmația cu cormoranii.

Cum stă România, de fapt, la capitolul populație de cormorani? Și de ce Petre Daea vede doar soluții extreme – împușcarea păsărilor, distrugerea coloniilor, deși nici măcar vînătorii nu au interesul să doboare cormoranii?

În România avem trei specii. Cormoranul moțat (Phalacrocorax aristotelis) este atît de rar, încît se bucură orice ornitolog cînd reușește să îl vadă pe litoral. Nu mai cuibărește la noi, dar are o colonie în Bulgaria, la Capul Kaliakra. Nici nu poate intra în discuția despre pagube.

În România, cormoranul pitic (Phalacrocorax pygmeus) numără circa 11.000 de perechi cuibăritoare. Cormoranul mare (Phalacrocorax carbo) are o populație de 20.000 de perechi cuibăritoare. Acestea sînt date oficiale, raportate în 2014, după evaluări bazate pe metodologii științifice, de ornitologii de la Societatea Ornitologică Română și de la Grupul Milvus. Statistica a fost asumată ca raport către Comisia Europeană de chiar Guvernul României. A merge în Parlamentul European fără să cunoști cifrele raportate de omologii de la alte ministere este cel puțin jenant. Este o glumă proastă.

De cîteva luni de zile, piscicultorii a­runcă în orice comunicat de presă cifre imense – 600.000 de cormorani. Iar Petre Daea se folosește de ele. Nimeni nu îi întreabă de unde au cifrele, cum au fost obținute, cine a realizat studiul, dacă a fost un studiu științific sau unul realizat „ochiometric“. Nimeni nu are răbdarea să îl ia în serios pe domnul Daea și să meargă la sursa problemei. De ce la noi conflictul pasăre-om este mai acut decît în alte țări? De ce e cormoranul și nu mai este pelicanul principalul dușman? Problema pleacă însă de la… Stalin.

Sfidarea Naturii

Anii 1950 găsesc România comunistă încercînd să „xeroxeze“ politicile agrare staliniste. Să avem cea mai mare și cea mai bună piscicultură. Românii au distrus ostroave, au asanat zone umede, au „redat agriculturii“ terenuri care nu i-au aparținut niciodată. Au făcut din lacuri sălbatice amenajări piscicole. Au introdus peștele sub ciocul păsărilor. Au sfidat Natura, iar rezultatele au fost catastrofale. Am pierdut sălbăticie, am îndiguit mii de hectare de Deltă, am cheltuit ca nababii pentru a susține pescării imense, am ucis mii de păsări, am distrus cuiburi, pui și colonii. Nu am folosit bazine de mai mici dimensiuni unde peștele să poată fi protejat eficient de păsări, pentru că nu am vrut să avem cea mai mică pescărie. Pentru că recoltele trebuia să fie de ordinul zecilor de tone.

După Revoluție, proprietarii de luciu de apă s-au schimbat. Au apărut concesionarii. Au apărut oameni care vor să dezvolte afaceri, dar tot după modelul stalinist, cu aceleași suprafețe imense care nu pot fi protejate. Nimeni nu a vrut să vadă că nici măcar comuniștii nu au reușit să distrugă păsările ihtiofage, că nici măcar ei nu au putut regla Natura. Modelul era atît de greșit, încît ornitologii din Deltă erau sunați să vină să își ia pelicanii de pe lac, pentru că le înghit profiturile unor „piscicultori“. În 2009, pelicanii erau cea mai mare problemă. Braconajul, plasele monofilament, electrocutarea care steriliza peștii – aceștia rămîn doar factori de mîna a doua. Gușa pelicanului trebuie luată la control.

Și totuși, nu doar pelicanul mănîncă pește. Și cormoranii. Și stîrcii. Și egretele. Și chirele și chirighițele, și barza se mai dedulcește la o coadă de pește. Și în alte țări e aceeași problemă. Pentru că în piscicultură conflictul dintre om și pasăre chiar este o problemă serioasă. Și pînă să se gîndească Petre Daea la soluții radicale, au fost alte țări europene. Și, spre deosebire de glumele cu piscine, cei din Franța, Austria și Germania chiar au studiat serios ce se întîmplă. Prima soluție a fost împușcarea păsărilor. S-a dovedit o soluție care a funcționat doar pe moment. Populațiile de păsări și-au revenit chiar din al doilea an, iar cormoranii au continuat să mănînce peștele. Vînarea lor, rămîne așadar, o soluție care nu funcționează. Au fost distruse coloniile de cormorani. Păsările au zburat, au găsit alți arbori unde să construiască apoi cuiburile și au zburat… înapoi la pescării, de unde au continuat să mănînce peștele. Iar cele mai afectate au fost pescăriile de succes, cu populații mari de pești, nu cele unde peștele lipsea.

Piscicultorii din Occident au realizat că o suprafață mai mare a bazinului invită mai multe păsări. Au redus bazinele. Le-au acoperit cu fire de nylon și plase prin care să nu treacă păsările. Dar a recupera păsări moarte din plase nu e tocmai o ocupație plăcută. Așa că pe plase și pe fire au fost puse avertizoare, ca păsările să realizeze că nu pot trece și să nu se mai încurce în fire, unde să moară. Au creat măsuri ecologice, neletale, pentru a-și proteja peștii. Au construit adăposturi subacvatice, în care peștii pot intra, dar nu și păsările. Dar dacă rîdem de Petre Daea, nu vedem partea serioasă a conflictului dintre păsări ihtiofage și piscicultori.

Pierderi există și acolo, în Occident. De aceea a apărut și mecanismul com­pen­sațiilor, pe care piscicultorii de la noi încă nu îl înțeleg. Piscicultorii se uită cu invidie la agricultorii care primesc bani europeni dacă protejează gîsca cu gît roșu – o măsură de agromediu inițiață de Societatea Ornitologică Română care le aduce fermierilor milioane de euro anual. Mecanismul e simplu – fermierul lasă 10% din producția de porumb pe cîmp, ca una din cele mai periclitate specii de gîscă din lume să aibă hrană, iar apoi primesc bani europeni. De aici invidia piscicultorilor, care cred că merită să primească măcar o parte din veniturile investite.

Spre deosebire de ei, la Ministerul Agriculturii se știe ce sînt compensațiile, ce este subvenția și ce este o măsură de agromediu. Dar la Bruxelles, atunci cînd dorești să obții compensații, trebuie să vii și cu statistici, cu studii care să arate clar care sînt pierderile cauzate de păsări. Cît timp ești luat în serios, dar mergi cu argumente de genul cormorani în piscină… rezultatul va fi zero compensații și sute de mii de hohote de rîs. Iar aici apare, de fapt, problema piscicultorilor români. Nu sînt luați în serios nici măcar de Petre Daea. Și ministerul care ar trebui să îi apere îi face de rîs. Fără studii, fără cifre, piscicultorii din România nu vor obține compensații europene. Nu vor avea bani, dar vor avea hohote de rîs.

Dacă va fi luat în serios, Petre Daea va trebui să inițieze un grup de lucru din care să facă parte biologi, piscicultori, reprezentanți de la Ministerul Mediului, Ministerul Apelor și Pădurilor, Apele Române. Să caute soluții. Să ceară să afle cum fac celelalte state membre ale UE pentru a reduce conflictul. Să găsească măsuri neletale de a proteja peștii, dar și păsările. Să prezinte studii și să primească de la Bruxelles compensații corecte.

Din păcate, Petre Daea nu învață nimic dacă nu este luat în se­rios. A se vedea a doua declarație a sa legată de cormorani, cînd s-a înspăimîntat că au ajuns în centrul Capitalei. Declarațiile vin după un material de pe ProTV, unde a văzut cormorani mici pe Dîmbovița, la Piața Unirii. Din păcate, eu sînt cel care a mers cu echipa televiziunii să filmeze păsările, fără să știu că ministrul se va speria să afle că există păsări sălbatice pe rîu, lîngă Biblioteca Națională. Sînt acolo an de an, deși nu este pescărie. Au și colonie în Parcul Natural Văcărești, deși nu este pescărie. Și se sperie de om, cînd se apropie pe jos, nu din mașina cu girofar.

Ornitologii nu vor veni să își ia păsările înapoi, glumele nu țin loc de cifre și studii. Așa cum o reclamă amuzantă cu Mister Bean spunînd că „Nu ești tu cînd îți este foame“ nu va putea fi numită documentar BBC sau studiu științific, chiar dacă în spatele ei este și ceva adevăr. 

Ovidiu Neculai Bufnilă este responsabil de comunicare al Societăţii Ornitologice Române (www.sor.ro), cel mai longeviv ONG de natură de la noi.

Foto: Răzvan Zinică