Despre stîne, ciobani și munți

Publicat în Dilema Veche nr. 324 din 29 aprilie - 5 mai 2010
Despre stîne, ciobani și munți jpeg

Privite din perspectiva ocupaţiilor şi obiceiurilor tradiţionale, mult clamatele norme europene nu au întotdeauna o finalitate benefică. Dimpotrivă, aplicarea lor în cel mai strict sens al cuvîntului determină şi/sau accelerează dispariţia anumitor aspecte circumscrise domeniului etnografic. Este şi cazul păstoritului tradiţional, ale cărui caracteristici principale au suferit schimbări profunde în ultimele decenii şi care sînt, în continuare, supuse modificărilor, de la an la an. Se schimbă obiceiurile şi locurile de păşunat, se degradează stînele şi ansamblurile pastorale tradiţionale, se construiesc incinte noi cu apă curentă şi energie electrică, cu vase de plastic şi de inox, dispar reţete străvechi de preparare şi păstrare a produselor lactate, care miros din ce în ce mai puţin a oaie, a fum şi a răşină de brad. În aceste condiţii, Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Orăştie, cu susţinerea Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, a demarat, în cursul anului 2009, un proiect de cercetare privind „Păstoritul tradiţional în Munţii Şureanu“, proiect ce şi-a propus identificarea, fotografierea, filmarea, desenarea etc. a principalelor elemente pastorale din arealul menţionat.

Unde ne sînt stînele de altădată?

Cînd, în urmă cu 20 de ani, realizam prima traversare a Munţilor Şureanu, în timpul zilei descopeream plaiurile alpine, în timp ce nopţile ni le petreceam lîngă stînă, cît mai aproape de cîinii ce priveau cu jind la ceaunele de pe foc, de teama te miri căror urşi sau lupi hămesiţi, predispuşi a se dedulci la carne de turişti începători. Pe atunci, aproape că nu era stînă la care să nu găseşti cel puţin picior de cîine, dacă nu de om, plecat la păzit de oi pe cele culmi de munţi. La stîna din poiana Scîrna, construcţie aproape nouă (sau, poate, proaspăt refăcută), pe vremea aceea am prînzit alături de o haită de şase căţelandrii ce abia aveau cîteva săptămîni, fătaţi sus, pe munte, şi care ni se tăvăleau peste haine şi ni se ascundeau prin rucsacii desfăcuţi. La stîna din Şinca, după ce am primit mămăligă şi brînză şi lapte, am înnoptat la nici zece metri de uşa prin care au răzbătut pînă tîrziu, către miezul nopţii, acordurile a două fluiere şi a unei scripci, alături de plesnetele din palme, de pocnitul din degete şi de chiotele celor cinci ciobani şi trei băciţe. Erau de loc din cătunul Răchita, prin judeţul Alba, şi încinseseră jocuri aprige – învîrtite – pe pămîntul bătătorit din jurul vetrelor grupate în mijlocul stînei. După 15 ani, am dormit o noapte de sfîrşit de septembrie la Scîrna, în stîna ce nu mai avea decît jumătate de acoperiş, şi care nu mai fusese folosită de foarte mult timp. Un cîine aproape sălbăticit de foame, uitat sau pierdut pe munte de cine ştie ce turmă coborîtă de săptămîni bune, ne-a mîncat toate merele lăsate pe pervazul unei foste ferestre. Iar din intensa viaţă pastorală de la Şinca nu mai rămăsese nimic, în afară de doi pereţi şi de acoperişul spart, prin care burniţa. După încă doi ani, şi ultimele urme de şiţă dispăruseră. Şi gata.

Comărnicelu

Şureanu sînt nişte munţi frumoşi. N-au cine ştie ce stîncării abrupte, iar cînd ajungi în golul alpin, dacă priveşti în jur cît mai aproape de nivelul firelor înalte de iarbă, parcă ai fi într-o cîmpie vălurită, cu drumuri largi ce şerpuiesc pe curbe de nivel. Doar Dealu Negru şi căldările glaciare din jurul vîrfului Şureanu, unde se ascund lacuri precum Iezeru şi Iezeraşul Cîrpa şi Iezerul Şureanu, ce mai aduc aminte că se învecinează cu Parîngu şi cu Retezatu. Culmile lor se ramifică din Vîrfu lui Pătru (2130 m altitudine) în toate direcţiile, ajungînd atît spre Jiul de Est, cît şi spre Strei, spre valea largă a Mureşului şi spre valea Sebeşului. Şi pe toate aceste culmi, mai mult sau mai puţin înalte, întîlneşti diverse tipuri de păstorit. Dar asta e o altă temă…

Sus, în munţi, sînt tot mai puţini păstori. Şi stînele pe care le găseşti trecute pe diverse hărţi nu mai există. Urcînd pe Strei, apoi pe valea Petrosului, apoi pe drumuri desenate-n serpentine, am ajuns într-o seară de iulie, cu două ore înainte de asfinţit, la stîna de sub Comărnicelu. Asta după ce am căutat în zadar stîna Titianu, din care am mai găsit doar locul plin de frunze mari de brustur şi două bîrne putrezite lîngă un izvor. Comărnicelu – altă dezamăgire! O stînă în ruină, pe jumătate prăbuşită, amplasată la confluenţa a două izvoare, la cîţiva metri de liziera pădurii de brazi. Un brad, viguros şi singuratic, parcă îi ţinea de umbră jumătăţii de prispă ce abia se mai ghicea. Mai exista şi-o „stînă“ nouă, de fapt un adăpost pentru păstorul unei turme de o mie de oi sterpe, construită în ultimii ani mai sus, peste culme, mai la soare, la loc mai ferit de vînturi şi de umezeală, şi pe care am descoperit-o abia a doua zi.

Andrei Tirenesc, din Chitid, comuna Boşorod, judeţul Hunedoara, n-avea nici 30 de ani şi păzea cele o mie de sterpe. Le păzea cum putea şi el cu cei patru cîini, nu prea răi la om, iar după cele vreo 15-20 de piei de oaie ce zăceau adunate într-un colţ al colibei sale, am băgat de seamă că nici la lupi. Chiar singur cuc nu era, că îşi împărţea urîtul şi paza şi mîncarea cu herghelegiul de vizavi, de la vreo doi kilometri distanţă, peste altă culme. Mai mult, la stîna de la Gropşoara din Deal, pe partea cealaltă a Comărnicelului, erau vreo trei ciobani şi două băciţe, iar drumul nici nu părea prea lung. Nu-i era frică şi nici nu se plictisea, stînd aşa, sprijinit în bîtă. „Dacă n-ai şcoală, ce să faci altceva? Mă plătesc oamenii cu 11 milioane pe lună, plus mîncare, ţigări şi băutură. Şi nici de lucru nu-i cine ştie ce, că-s oi sterpe. La vremea asta nici lupii nu prea vin, că bat dincolo de Dealu Negru, pe la Şteaua Mare şi Şteaua Mică. După ce coboară ăilalţi cu oile, or să vină-ncoace, că io mai rămîn pînă în octombrie, da’ nu-i bai, că am bîtă groasă“ – ni s-a cam lăudat ciobanul.

Gropşoara din Deal

Cînd te zăresc apărînd în uşa stînei cu rucsacul de două ori cît tine, îmbrăcat în pantaloni scurţi şi cu bocanci, transpirat, legat la cap cu vreun batic, cu papuci, oale, căni de tablă sau topoare bălăngănind atîrnate de rucsac, cu aparatul foto la ochi şi urîndu-le frumos „Sănătate!“, ca la oraş, ciobanii, cît sînt ei de ciobani, devin reticenţi. Poate că nu ştiu ei sensul exact al cuvîntului, dar, mai ales dacă prin jur sînt numai băciţe, trebuie să duci o adevărată ofensivă paşnică, de cucerire a încrederii, pînă să te îmbie cu mîncare. Acesta e momentul culminat, în care relaţiile se destind, semn că nu te mai privesc ca pe un intrus. După ce refuzăm politicos masa, că doar nu pentru mîncare sîntem acolo, începem să scoatem chestionarele, ruleta mare de 50 m, cea mică de 5, busola, metrul de tîmplărie şi polobocul, hîrtia milimetrică şi creioanele, planşeta mică şi clemele. De aici încolo, totul merge ca pe roate, tot acest instrumentar impresionînd şi intimidînd asistenţa, formată la Gropşoara din Deal din trei femei, doi bărbaţi şi doi copii. Se vede de la o poştă că sîntem de la muzeu – cum am zis. Cuvîntul „muzeu“ reprezintă o instituţie în care ei, se prea poate, n-au călcat niciodată.

Stîna, cu un celar mare, aparţine de comunitatea din Purcăreţi, comuna Pianu de Sus, judeţul Alba, iar atunci băciţe erau două: Silvia Ghişa şi Alina Crăciun. Prima avea grijă de 300 de oi, a doua – de numai 260. Urcaseră pe munte din 10 iunie şi ne-au spus că rămîn pînă pe 29 august, cînd trebuia să coboare mai la vale, într-un loc numit Recea: „Stăm acolo cam o lună, pînă se cam gată iarba de păşunat, apoi plecăm «în ţară». Noi avem locuri spre Banat, de la Ilia mai încolo, unde rămîn oile pînă la primăvară, cînd urcăm iar la Recea şi apoi la munte. Da’ io ştiu de v-om mai urca? Că parcă nu se merită!“. La plecare, ne-am despărţit prieteni. Abia am scăpat de insistenţele lor de a ne vîrî în rucsaci un burduf de brînză. La cît aveam în spate, asta ne mai lipsea.


Gruişoara Mare

La Gruişoara Mare stîna e o afacere familială. Băciţa, Valeria Trif, de 41 de ani, ne-a povestit că stîna veche a fost mai jos, mai spre apă, dar a fost strămutată acum o sută de ani de bunicul ei, Tata Gheorghe. Era femeie singură la toată stîna, doar cu cinci copii. Patru băieţi de-ai ei, Valer (de 16 ani), Ion (de 23 de ani), Emil (de 15 ani) şi Pătruţ (de 10 ani). Plus o fată din sat, Elena Stănilă (de 14 ani), ce o ajuta la prepararea caşului, a brînzei sau a untului. Şi de lucru era, nu glumă! Că aveau 300 de oi cu lapte, 78 de vaci cu 4 viţei, 17 porci, 30 de cai şi 4 măgari. Şi ceva găini, da’ nu se puneau la socotit că nu-s animale! De cînd ne-au zărit, cei mai mici au fost pe noi. Ne-au ajutat să măsurăm cu ruletele şi cu metrul, s-au zgîit la busolă, ne-au arătat cum cară apa şi laptele cu cobiliţa, cum poartă cojoacele care atîrnau pe lîngă ei, cum se sfarmă caşul pentru prepararea brînzei de burduf, cum se „bate“ untul în putineiul imens, cum gonesc porcii de pe lîngă stînă, cum învîrt bîtele sau cum strigă după viţeii blegi ce se uitau la noi ca la poarta nouă. „Apăi, nu ştiu, zău, dacă îi mai aduc şi pe ei la anu’. Că îs mici şi mai pot învăţa carte. E greu, dacă n-ai altă meserie. Şi sîntem singuri, că bărbatu’ e jos, la fîneţe, pregăteşte fînu’ pentru la iarnă.“ Părea că se plînge, dar din tonul vorbelor ei nu răzbătea decît hotărîrea şi o resemnare mîndră. Şi ea a vrut să ne umple ruscacii cu te miri ce, dar am refuzat! Am făcut fotografii de grup şi ne-am despărţit cu promisiunea că le trimitem pozele la iarnă. Pînă departe, am mai văzut încă mîinile fluturînde ale copiilor.

Muntele Boului – stînă europeană

Cînd am ajuns acolo, undeva pe una dintre culmile ce coboară spre Jiu, baci „de serviciu“ era Miron Dioane, din Meleia, lîngă Petroşani. Avea 61 de ani, lucrase în mină 27, iar după Revoluţie se pensionase şi se apucase de ciobănit. Înainte, pe locul stînei erau mai multe sălaşe, dar de cîţiva ani, pe bani europeni, s-a făcut construcţie nouă. Seamănă cu stînele tradiţionale, la exterior. Are şi prispă, şi vatră, e şi din lemn. Dar mai are în plus curent electric, apă adusă cu pompa, drum de maşină, celarul e izolat şi aproape ermetic închis, vasele sînt de plastic şi de tablă, totul e rînduit şi aşezat ca la o casă adevărată. Nu tu pămînt bătătorit în jurul vetrei, ci podele de lemn sănătos, nu paturi de lemn cu paie, ci cu saltele adevărate, nu cerul văzut prin crăpăturile şiţei de brad, ci tavan văruit în albastru deschis, cu hotă pentru captarea fumului… Frumos şi igienic, dar netradiţional… „Sînt două ciopoare, cu cîte doi ciobani fiecare. 500 de oi în total, strînse de la mai multe familii. Numai oi de lapte, fără alte animale, că sterpele le trimitem în Parîng, spre Vîlcea. Fiecare e baci cînd îi vine rîndul, după cîte oi are date. Iar iarna plecăm «în ţară», spre Haţeg, pînă primăvara, cu ciobani tocmiţi“ – ne-a spus nea Miron, înainte de a ne porni la vale, spre Cheile Tăii.

Alte drumuri, alte stîne

O cercetare de teren se întinde pe ani de zile şi presupune o documentare exhaustivă a obiectivelor, iar pentru noi proiectul e abia la început. N-am pomenit aici de lucruri precum înnoptatul lîngă vreo stînă, pentru că aceasta avea uşile bătute în cuie de vreun cioban prost. Nici drumurile de iarnă, cu lupii dîndu-ne tîrcoale lîngă stîna de la Lupşa, înainte de a-l trezi pe cabanierul de la Prislop, în mijlocul nopţii. Nici intratul în stîna de sub vîrful Godeanu, după ce am răzbit să săpăm un tunel pe sub streaşină, în nămeţii de peste trei metri. Nici mîncatul de lămîie cu zahăr, pe viscol, noaptea, pentru a prinde puteri. Nici ploile de toamnă care te udă pînă la piele, cu tot echipamentul performant pe care ţi l-ai procurat. Nici zăbovitul noaptea în gări de unde nu mai pleacă nici un tren pînă dimineaţa, ci doar trec, şuierătoare, accelerate. Nici autostopul făcut, fără sens, pe margini de drumuri naţionale pline de gropi.
Toate acestea ţi le aminteşti cu plăcere. Ce-ţi lasă un gust amar sînt, însă, caricaturile de stîne apărute în ultimii ani la marginea oraşelor, cu oile păscînd printre gunoaie şi mieii zburdînd printre pet-uri. Cu ciobani îmbrăcaţi în costum de blugi şi cu gumari în picioare, fluierînd scabros după perechile ieşite la plimbare. Acesta nu mai poate fi numit păstorit. Dar e o realitate!

Daniel D. Iancu este muzeograf la Muzeul de Artă Populară din Orăştie.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.