Feisbuc (update)

Anunţa mai deunăzi că a sărit pragul de 500 de milioane de utilizatori. Tot deunăzi, fondatorul celei mai puternice reţele de socializare, Mark Zuckerberg, s-ar fi întîlnit chiar în 10 Downing Street cu prim-ministrul Marii Britanii, David Cameron. 

Tema mare a discuţiei ar fi fost modul în care poţi aduce mai aproape publicul britanic de agenda politică a cabinetului de la Londra. Cu ajutorul Facebook, desigur. Mai multe informaţii cu privire la întîlnirea cu pricina nu prea există, însă – şi aici e frumuseţea situaţiei – unul dintre oficialii care ar fi participat la eveniment a scris pe Twitter că tînărul Zuckerberg ar fi „un tip realmente inteligent, cu idei bune legate de promovarea pe Internet a politicilor publice“. O confirmare a întîlnirii, adicătelea. În plus, David Cameron şi Mark Zuckerberg s-ar fi conversat ulterior prin video-chat pe aceleaşi chestiuni. Prim-ministrul în costum şi cravată, Zuckerberg într-un tricou obosit şi cu ochii umflaţi de somn. Cum imaginea celor doi era de la brîu în sus, multă lume se întreba amuzată dacă vreunul dintre ei (şi care mai ales) avea sau nu pantalonii pe el. 

S-a scris şi se va mai scrie mult şi bine despre puterea şi influenţa Facebook (şi, în general, a reţelelor de socializare). Despre cum schimbă acestea chestiuni esenţiale în relaţia cu celălalt. Despre cum tot ce părea bătut în cuie în problemele legate de comunicarea umană se răstoarnă cu fundul în sus. Schemele alea cuminţi pe care le învăţam la şcoală cu emitentul-mesajul-receptorul de mesaj şi altele asemenea devin confuze definitiv şi poţi ajunge mult mai repede la informaţia propriu-zisă parcurgînd drumul invers. Adică de la receptor la mesaj. Şi asta pentru că receptorul ăla, care are cont pe Facebook, e persoană publică şi are catralioane de prieteni. 

La nivel de simplu utilizator însă şi fără a încerca diverse teoretizări asupra fenomenului, întîmplarea Facebook e teribil de amuzantă. Naşte legende urbane. Circulă, de pildă, printre amici, povestea unui oarecare, un tip care şi-ar fi pierdut slujba pentru că nu a avut abilitatea să-şi seteze nişte aplicaţii care-i asigurau o oarecare confidenţialitate în reţea. Amărîtul şi-ar fi luat cîteva zile libere de la muncă pe motiv că şi-a luxat glezna. Peste week-end apar fotografii cu împricinatul pe Facebook fugind cu mireasa furată în cîrcă la nunta unor prieteni. 

Altcineva avea serioase dubii dacă să se împrietenească sau nu cu taică-su care, la şaizeci şi ceva de ani, era nou pe Facebook şi-şi căuta amici prin reţea. 

Aici ajungi să te împrieteneşti cu lume pe care n-ai văzut-o în viaţa ta şi cu care n-ai schimbat nici o vorbă, nici măcar la telefon. Ajungi să te întrebi care e numărul optim de amici pe care îi poţi avea. Sub o sută nu prea e „cool“, peste o mie devii deja un „friend whore“? 

Interesează pe cineva pozele tale din vacanţă? Ai curajul (sau nesăbuinţa) să postezi fotografii cu tine în costum de baie? Poţi avea surpriza să te întîlneşti cu cineva pentru prima oară şi acel cineva să-ţi zică: „Îmi place cum ţi-ai aranjat bucătăria“. 

În afară de asta, poţi urmări pas cu pas ce face un amic mai dezinhibat peste zi. Cum a ajuns la muncă, ce i-a zis dentistul despre obturaţia de canal şi dacă l-a durut sau nu, ce a mîncat la prînz şi cum îi stă noua rochiţă de la mall. Poţi de asemenea să rîzi în hohote la diverse postări şi comentarii care mustesc de un simţ al umorului genuin. Ajungi să citeşti articole realmente interesante semnalate de cîte un prieten. Participi la discuţii aprinse despre brandul de ţară. Îi ascunzi p-ăia plictisitori şi categoriseşti restul în tipul posacului, al  inteligentului, clovnului, romanticului, informatului sau al entuziastului din orice. Îl ascunzi şi p-ăsta din urmă că devine plictisitor. 

Dumneavoastră ce deschideţi în primul rînd dimineaţa la calculator? Facebook, e-mail-ul sau ziarele? 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.