Dialogul practicat de părinţi pe forumul dedicat lor de pe site-ul Ministerului Educaţiei respectă tot tipicul dezbaterilor desfăşurate în ultimii ani în România publică: subiecte importante tratate emoţional şi derizoriu, subiecte anodine, mediocre, conjuncturi particulare impuse sub semnul apocalipsei, vociferări, agresivitate, lipsă de bun-gust şi de gust pentru găsirea unei soluţii etc.

La o primă vedere, subiectele par a avea o importanţă copleşitoare şi, unele dintre ele, descrise chiar acolo, în grădina Ministerului, ar trebui să nască lungi şi profunde anchete. De pildă: meditaţiile extraşcolare (preţurile vehiculate şi condiţiile impuse de profesori sînt scandaloase), banii pentru fondul şcolii ceruţi în condiţii suspecte, elevii talentaţi trataţi cu indiferenţă, manualele, drogurile vîndute în curtea liceelor, grevele şi influenţa lor asupra copiilor, concursurile şcolare în numele cărora se strîng bani de la părinţi pentru hîrtie, stilouri şi premii etc. 

Din păcate, însă, dezbaterile care urmează anunţurilor postate pe forum sînt, cele mai multe dintre ele, haotice, fără argumente, departe de subiect, cu intervenţii ca nuca-n perete şi replici zgomotoase, în care limba română este maltratată nemilos. Spre exemplu:  este pus  în discuţie felul în care ar trebui asumată şi distribuită responsabilitatea educării copilului între părinţi, profesori şi elevi. Doi, cel mult trei forumişti reuşesc să se ţină de subiect, preţ de cîteva rînduri. Un profesor afirmă răspicat că „eu predau română, nu salutul, spălatul pe mîini ori manierele la masă“. Cineva, un rînd mai jos, îi răspunde, alăturea cu drumul, aducînd în discuţie subiectul „marijuana“. Mare greşeală: pe două pagini este dezbătută, în termeni duşmănoşi, scrierea corectă a cuvîntului mai sus amintit: cu j sau cu h? Se împart, cu generozitate,  jigniri, insinuări, se pun pe masă cele mai scumpe şi mai importante dicţionare de la noi sau de aiurea. Ici-colo, un profesor şi un părinte îşi fac unul altuia lungi liste cu minusuri şi reproşuri din activitatea celui cu care se confruntă. Cînd dicţionarele sînt epuizate, se trece rapid la trivialităţi: „a doua lege a lui Arhimede e valabilă pentru tine: n-o mai scutura degeaba, tot în pantaloni o să-ţi cadă“ (şi nu e singurul exemplu). 

Un alt subiect: un părinte propune ca liceele să publice liste care să-i conţină pe profesorii care predau acolo şi pregătirea lor profesională. În cîteva rînduri, se încing spiritele, se împart pumni şi ocări, reproşuri şi ameninţări, sub care devine transparentă poziţia de o parte sau alta a baricadei a fiecărui forumist: „I-auzi! Deja părinţii se cred patronii şcolilor! În curînd o să aleagă şcoala după culoarea în care e vopsită...!“, „Părinţii sînt incapabili să ia o decizie, dar se cred mai capabili decît par“, „Doi dintre ei sînt dascăli deosebiţi, dar al treilea, pe lîngă faptul că duhneşte a alcool, cîteodată se comportă esecrabil (sic!) cu elevii...“ etc. 

Dialogul şcoală-familie pare compromis în  bună măsură, iar vina nu poate fi numai într-o parte sau alta. Pe de altă parte, aceste forumuri sînt la îndemîna copiilor implicaţi. E trist să ne imaginăm ce ar putea învăţa din ele, citindu-le, aceşti copii. Mai curînd cum nu trebuie să arate un dialog. Ceea ce se vede este un dialog în care se livrează imediat şi fără control prima replică injurioasă care ne vine în minte, în care dezbaterile devin prilej de răfuieli personale, iar frustrările transformă argumentele în lovituri sub centură...

Maria Iordănescu este psiholog.