În România, a fi scriitor nu e o profesie, e un hobby

Publicat în Dilema Veche nr. 918 din 11 – 17 noiembrie 2021
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg

Am două salarii mititele, împreună însumează un salariu mic, ceva mai mult de jumătate din salariul minim din Germania (1.584 de euro, în iunie 2020). Prețurile de la noi sînt cam ca în Germania și în toate țările UE, ba chiar am băgat de seamă că unele produse de la Lidl sînt un pic mai ieftine și parcă de mai bună calitate. Și chiriile locuințelor în orașele mari sînt cam la fel. Ambele salarii remunerează o „muncă” pe care o fac cu plăcere de foarte mulți ani – scris și/sau coordonare editorială. Salariile mititele intră la dată fixă pe card. Din fericire. Au fost momente în trecut cînd nu se întîmpla așa – intrau jumătați de salariu sau sferturi sau... Deși sînt un om chibzuit (dacă nu chiar cam zgîrcit pe alocuri, căci nevoia te învață), nu mai reușeam să-mi împart banii în nici un fel. A existat un an, în plină criză financiară, în care salariul nu mai intra pe card chiar deloc, în anul acela m-am îmbolnăvit de gastrită. De la stres și de la mîncarea proastă. Acum, de bine, de rău, nu mai am astfel de surprize. În lunile de iarnă, unul dintre salariile mititele se duce pe facturi – gaze, energie electrică etc. Tot din fericire, nu plătesc chirie. Celălalt salariu mititel se duce pe mîncare, nimic fancy și aproape 700 de lei se duc pe țigări, asta e, îmi asum viciul. De cînd cu pandemia, rareori mai ies în oraș, însă, în schimb, ca să compensez, mai comand uneori mîncare acasă prin aplicații, nu pot găti chiar tot timpul, nu e meseria mea. Din aceste două salarii mititele nu mi-aș permite niciodată o vacanță și rareori mi-aș permite o pereche de pantofi. Nu fac o tragedie din asta, cred că sînt foarte mulți în situația mea sau chiar mai rău, e adevărat că nu au job-uri creative, dar cine spune că în România job-urile creative trebuie plătitite mai bine decît datul cu mopul? Acum vreo doi ani, am aflat cu stupoare că o femeie de serviciu de la o primărie de sat cîștiga cu cîteva sute de lei mai puțin decît mine... Bravo ei!

Ca să mai compensez cumva cele două salarii și să fac și ceva bani de buzunar pentru mine ca „ființă umană”, pentru cărți, pentru haine, pentru mici călătorii și alte bucurii, pentru o mare la frații noștri bulgari, accept aproape orice colaborare care are legătură cu domeniul meu chiar dacă unele sînt plătite jenant. Într-o vreme, am trăit doar din aceste comisioane, un soi de giumbușlucuri creative, te dai peste cap doar ca să-ți iasă niște bănuți. Am scris la un mod industrial toate tipurile de texte, de la pamflet la scenarii, texte erotice și telenovele. Adică am încercat să fiu freelencer în România. Nu doar că nu m-am îmbogățit din asta, dar cu timpul m-a terminat creativ. De aceea acum, de multe ori, mi-e lehamite de textul de scris, de orice text, chiar și de cele care contează, mi-e lehamite și să răspund la e-mail-uri. Am scris prea mult și fără rost. Maculatură. Acum vreo șase luni am făcut curat în pivniță și am aruncat toate zecile de reviste la care am colaborat de-a lungul timpului, erau mucegăite și pline de praf. Numărul lor m-a copleșit, cred că aș putea să mă îngrop la propriu în toate textele pe care le-am scris... cui i-au folosit? Îmi plus, îmi aminteau și toată umilința – „colaboratorul” era de regulă ultima roată la căruță, pe lîngă că era plătit prost, trebuia să cerșească banii pe care îi cîștigase muncind. Îmi amintesc toate telefoanele disperate pe care le dădeam pe la diferite departamente de marketing și de contabilitate ale unor publicații, televiziuni etc. unde niște tănțici de care depindeau banii mei erau plecate în concediu sau pur și simplu îmi răspundeau sec că poate la începutul lunii următoare. Iar eu nu mai mai aveam nici un ban și scotoceam prin căptușeala hainelor de iarnă, doar voi găsi ceva mărunțiș uitat pentru o cutie de pateu de ficat și cîteva țigări la bucată. De fapt, nu vreau să-mi amintesc aceste lucruri, urîtă tinerețe am mai avut!

În momentul în care situația mea financiară a devenit ceva mai stabilă, adică atunci cînd cele două salarii mititele au început să intre pe card, mi-am promis că nu voi mai accepta chiar orice mizerie. Și totuși continui să accept diferite comisioane creative prost plătite, zicîndu-mi într-o primă fază că nu e mare lucru, sînt în fond cîteva sute de lei pe care îi cîștig, nu-i pierd, că n-o să-mi consume prea mult timp și, totuși, pe măsură ce se apropie deadline-ul, data predării, mă apucă amocul.

Ascult la telefon o fătucă povestindu-mi vioaie și plină de entuziasm despre nu știu ce revistuțe pentru copiii isteți, cu aricei și vulpițe, dacă n-aș vrea să scriu niște textulețe. Particip la „conferințe” pe la Ploiești sau mai știu eu pe unde (așa e proiectul cu bani de la stat, trebuie să sune pompos) pentru adolescenți aduși cu japca de către profesori, înghesuiți în săli de festivități, îmi pregătesc „conferința” cîte o săptămînă, la fața locului îmi dau seama că nu mă ascultă nici unul, așa că o dau pe joculețe creative, măcar să nu fi venit chiar degeaba copiii ăia. Mă sună un amic pentru un filmuleț de animație, bugetul e minuscul, o mie de euro, aș putea oare să încropesc un script? Ar putea să-mi dea și mie o sută. Pot, cum să nu? Ce mare lucru să scriu un script pentru trei minute de animație, îmi bat capul cu asta încă o săptămînă. Semnez contracte de „cedare de drepturi” cu diferite instituții, comisii și comitete, mă filmez cu telefonul și fac lecturi „publice” de una singură în bucătărie, montez cît de cît ca să-mi scot bîlbele, uploadez filmulețe, banii intră după șase luni. Mi se cer CV-uri (nu mai am un CV de peste zece ani!) pentru posibile proiecte AFCN, nu se discută niciodată onorariile, măcar să iasă proiectul! Încropesc prezentări de cărți „finanțate” pentru alte proiecte improbabile care n-o să se mai întîmple niciodată, e timpul meu, e timpul meu, nu mai rezist! Odată am fost atît de fraieră încît am scris o cărticică întreagă pentru copii de vreo 30.000 de semne, ceva despre reciclarea hîrtiei, am găsit o abordare foarte haioasă cu un stejar care se transformă treptat într-o carte, era un call din alea pentru o finanțare de la o fundație ecologică, parcă. Am și acum povestea aia într-un folder, n-a fost plătită și publicată niciodată, habar n-are acel editor de carte cît de tare l-am urît. Pentru timpul meu pierdut!

În ultimii ani, de două ori, am refuzat sau mai degrabă m-am dat la fund. Odată cînd o fostă colegă de liceu cu o ditamai firmă de echipamente de scenă m-a sunat și m-a invitat la o discuție la ea la birou – hai, Adina, că tu scrii frumos, poate îmi scrii și mie niște advertoriale pentru presă, hai că ne înțelegem și la bani! Advertoriale poate să scrie și un student în primul an la jurnalism, era sub demnitatea mea, nu i-am zis nimic fostei colege, n-ar fi înțeles, ar fi înțeles doar că o refuz, că nu vreau să fac „lucrarea”. Că aici e ca la frizer – dacă știi să tunzi bine, poți să tai și un breton, nu-i așa? A doua oară, m-a tot bătut un tip la cap pe Messenger, mă citea în Dilema veche și zicea că-i place cum scriu – dacă n-aș putea să-i scriu niște necrologuri frumoase contra cost? Avea o firmă de pompe funebre la Cluj.

M-am tot întîlnit cu copii prin școli (și acum mă mai întîlnesc ocazional pe Zoom) și trebuie să le vorbesc despre „profesia” de scriitor. Pentru ei, scriitorul e o vedetă, scriitorul român stă alături de J.K. Rowling care a scris Harry Potter, nu fac vreo diferență. Mulți dintre ei au talent la scris și vor ei înșiși să devină scriitori. Ce să le spun? Cum aș putea să-i încurajez? Cum să le explic că în România a fi scriitor nu e o profesie, e un hobby? Cum să-i determin să-și aleagă alte „meserii” mai profitabile? Oare să le spun adevărul? Că scriitorul român moare de foame și face toate rahaturile pe care le-am povestit mai sus ca să supraviețuiască? Sau să-i las mai departe să viseze frumos? Mda, ar mai fi și drepturile de autor din cărțile vîndute, acel 7% din vînzări. La o mie de exemplare vîndute (ceea ce e mult pentru România), poate că-ți plătești o noapte de cazare în stațiunea Sinaia de pe Valea Prahovei și iei și o cină la Cabana Schiorilor. Scriitorul în vacanță, la relaxare. În absența rezidențelor literare, a unor burse de creație, a unor programe coerente ale statului român pentru acești amărîți de scriitori care în imaginația unora sînt niște ratați, niște paraziți ai societății, care oricum stau toată ziua acasă, scriu și freacă menta. În fond, e plăcerea lor.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.