Lăsaţi copiii să facă sport!

Diana BĂDICA
Publicat în Dilema Veche nr. 774 din 20-26 decembrie 2018
Lăsaţi copiii să facă sport! jpeg

Mi-am luat televizor ca s-o văd pe Simona Halep jucînd tenis. Finala de dublu masculin de anul ăsta de la Paris nu a fost televizată, așa că am urmărit scorul live, dînd refresh paginii ATP de-am blocat telefonul. După ce-am citit autobiografia lui Agassi (Open, Editura Publica, 2011), m-am gîndit să-mi cumpăr un sistem audio ca să aud din orice colț al camerei cum se lovește mingea. N-am pomenit sunet mai liniștitor decît mingea de tenis lovind racheta sau terenul de joc. De două ori în viață mi-a părut rău că a cîștigat Federer – o dată în finala de la Basel cu Copil, altă dată la dublu cu Mahut împotriva echipei Tecău/Rojer. Am o colegă la lucru, olandeză, care nu s-ar fi gîndit că-mi place tenisul, crede că mi s-ar potrivi rugby-ul, referindu-se la cum mă manifest cînd nu-mi iese ceva, dar în mintea mea noi două jucăm bine la dublu. Agassi spune că tenisul e cel mai singuratic sport, el știe mai bine, mie-mi place să fiu singură doar cînd scriu. Primele amintiri legate de sport sînt cu voleiul jucat în spatele blocului, pe iarbă, unde copiam ce vedeam în Mila e Shiro, un serial de desene animate difuzat pe un post TV italienesc. Pînă a ajuns în Slatina Sailor Moon, doar asta am jucat, fete și băieți, la mixt. Tot așa am jucat și fotbal, la grămadă, și tot așa am făcut și galerie.

În anii ’90, în spatele blocului, tata juca tenis de picior împreună cu vecinii, într-un careu desenat cu cretă. Tata era poreclit Dobrin. Deși avea rapiditatea și înălțimea lui Hagi, tata îl prefera pe Dobrin. Teoretic, oamenii din cartier erau un grup bine închegat, doar că, după Revoluție, nu mai împărtășeau aceleași țeluri, lucru definitoriu pentru o comunitate. Unul își deschisese un butic după ce adusese blugi de la turci, alții se mutaseră la țară, alții de la stat la privat, iar alții deveniseră șomeri. Greu cădeau de acord cu sumele care se cereau la întreținere pentru fondul de rulment sau pentru zugrăvitul scării. Cu toate astea, cînd se adunau în spatele blocului, într-o parcare mai tot timpul goală, neînțelegerile și invidia dispăreau. Cei mai puțin sportivi îi priveau de la fereastră, iar noi, copiii, nu aveam preferați, noi de bucuram de joc și de statul împreună. Cîștigătorii oricum nu erau sărbătoriți niciodată. După meci, oamenii rămîneau împreună, învingători și învinși, la o bere, două, vecinii de la geam se retrăgeau în case, iar noi, copiii, ne întorceam la ale noastre.

Am multe amintiri legate de sport și aproape nici una legată de școală. Școlile pe care le-am urmat eu nu dădeau importanță mișcării, iar liceul sportiv era considerat foarte slab la mine în oraș. Acolo a făcut mama generala, dar sportul nu s-a lipit de ea. Nici de tata, nici de mine ori de soră-mea. Am renunțat amîndouă la handbal înainte să începem să jucăm cu adevărat. Nu‑mi amintesc motivul pentru care a făcut-o ea, dar pe mine o lecție neînvățată la geografie m-a tras în jos. Eram în clasa a IV-a și nu știam să descriu Munții Măcinului. Geografia e și acum punctul meu slab. Mama a luat în calcul doar școala, nu și faptul că mă puteam lovi la mîini – da, eu, cu sindactilie la ambele mîini, eram pivot și traversam jumătate de oraș ca să ajung la o sală de sport fără dușuri ori vestiare. Ne schimbam într-o cameră cu niște bănci joase și lungi deasupra cărora erau cuiere în care ne atîrnam hainele, 15 fete, cîte eram. În clasa a V-a am primit cadou o minge de baschet, alb cu albastru – cea mai frumoasă și singura minge de baschet din cartier. Toată vara stăteam în curtea școlii din apropierea casei. Odată, cel mai cool băiat, mai mare decît mine și membru al echipei de baschet a școlii, a venit să mă ia pe afară. Cînd mi-am auzit numele strigat la geam, m-am gîndit că nu aud bine. Vecinele mele de deasupra ieșiseră pe balcon să se convingă și ele. Cel mai bun baschetbalist de la 8D, care nu locuia cu noi în cartier, stătea rezemat de Dacia tatei așteptînd să zic da.

Apoi a trecut timpul, am plecat la liceu, m-am îndrăgostit, am început să citesc tot mai mult, petrecînd din ce în ce mai puțin timp cu taică-meu uitîndu-ne la fotbal, tenis ori handbal. Mai apărea din cînd în cînd cîteva ceva care să-mi amintească de sport. În clasa a X-a am fost internată în spital cu Florentin Petre, care avusese un accident la pescuit. Eu aveam o mînă în ghips și o grefă de piele pe șold, el era mai grav. Am mers la el în cameră de cîteva ori și mi-a vorbit frumos. Prin clasa a XII-a, proful de sport mi-a adus un autograf pe o poză de buletin a unui fotbalist de la FC Național cu care fusese el coleg de școală – nu mai știu cum îl cheamă, poate Coman, dar aveam alte preocupări ca să mă mai întorc la sport.

Imaginația sociologică

Melancolia și zîmbetul durează puțin, cîteva paragrafe, acum sînt adult și fac sport din alte motive. Cînd am mers prima dată la squash, vreo zece minute am încercat să înțeleg cum să lovesc mingea ca să se întoarcă OK la adversar. A doua zi nu-mi mai puteam mișca degetele și mă durea antebrațul drept. Îmi simțeam mușchii lombari mai bine decît după primele încercări timide de Halasana. Nicicînd yoga nu mi s-a mai părut o treabă așa simplă. Intensitatea durerii e asemănătoare cu aceea de la primele cursuri de înot.

Citesc biografiile tenismanilor apărute la Editura Publica și înțeleg lucrurile diferit. Nu doar Simona a fost presată de-o țară întreagă înainte să cîștige un Grand Slam, cu McEnroe, Agassi ori Federer s‑a întîmplat la fel, Năstase era mitocan și cu un copil de mingi, Țiriac făcea afaceri și cînd Steffi Graf îl avea impresar pe taică-său. Nu trebuie să cîștigăm toți aurul olimpic, dar unii dintre noi am putea crește copii care s-o facă.

Cred că problema adevărată a românilor e incapacitatea de înțelegere a lucrurilor mici în raport cu the big picture, adică lipsa imaginației sociologice. Construirea terenurilor de sport la țară ar fi ceva mai puțin contestat, dacă prețurile de construire nu ar fi exagerate ori dacă terenurile ar fi integrate într-un circuit național competițional. E foarte bine că sportivii merg prin școli și le vorbesc elevilor, dar e prea puțin. Obiectivul SMART al acestei campanii este ascultarea sau înscrierea la un club sportiv? Au copiii unde să meargă după ce li se explică ce frumoasă e scrima? Cîte școli sînt parte din acest proiect, cum se face follow-up?

Eu am ajuns la handbal după ce antrenoarea a venit la școală, ne-a spus ce caută și ne-a dat cîteva probe – viteză, săritură în lungime, aruncare cu mingea de oină, dar dacă nu luam probele ori voiam să merg în altă parte, aveam alternativă? N-aveam. Poate că antrenoarea își dorea să aibă o echipă ca Oltchim Rîmnicu Vîlcea, dar Slatina e Slatina și l-a dat pe Vâlcov, aici e alt tip de înțelegere a lucrurilor care pot crește nivelul de trai al oamenilor. Ideea de bunăstare a lui Vâlcov nu ia în calcul faptul că, investind în sport, ai putea investi mai puțin în servicii medicale. Nici că, dezvoltînd acest sector, dezvolți altele adiacente precum industria echipamentelor sportive, a cluburilor și sălilor de sport private, a organizatorilor de evenimente sportive, chiar și sectorul produselor alimentare.

Stimulează legea sponsorizării firmele? Nu trebuie să fii Țiriac ca să înțelegi cum ajung banii la buget și cum se împarte prăjitura bugetară. Chiar dacă pot apărea probleme în fiecare dintre sectoarele amintite, statul trebuie să se asigure, permanent, că oferă oamenilor cadrul legislativ care să țină pasul și cu nevoile cetățenilor, și cu ale întreprinzătorilor, și cu schimbările societății. Dacă nu se mai joacă tenis de picior în spatele blocului e și pentru că Primăria autorizează construirea blocurilor la cinci metri unul de altul. Dacă numărul abonamentelor corporate la sălile de sport a scăzut este și din cauza impozitului pentru benefits in kind – burnout-ul cauzează incapacitate de muncă, deci mai puțini bani colectați la bugetul de stat.

Este sportul amintit în anul centenar? Nu voi cere planul acțiunilor de Centenar ca să verific – dacă această informație nu a ajuns încă la mine, parte a populației bine informate, din mediu urban, studii universitare, atunci înseamnă că nu există. Sau că există și nu e comunicată corespunzător, deci că nu există. Sportul e cel mai apropiat de popor dintre toate domeniile pentru care există competiții și recunoaștere internațională. Nici la înmînarea Premiului Nobel nu se intonează imnul țării din care provii. Poate tocmai anul ăsta trebuia să ne aducem mai mult aminte de sport.

Poate cel mai frumos lucru care li s-a întîmplat românilor este echipa națională de fotbal la mondialul din ’94, ceea ce mă bucură și mă întristrează deopotrivă. Acolo am rămas? Bun, a luat Simona Roland Garros-ul, s-au mai cîștigat medalii în gimnastică, la scrimă, dar în ­rest, ne‑a mai bucurat ceva extraordinar? Ne mai bucurăm împreună de ceva, indiferent de locul fiecăruia în societate? Tenisul la dublu nu e televizat, echipa de rugby e necunoscută, de polo și hochei nu se aude nimic, fotbaliștii scot în evidență multe, dar mai puțin fairplay-ul. Mass-media are scuza ei, dar scuza ei ar fi neacceptată dacă aderarea la sport s-ar face din școală, iar aici revin la mine.

Eram în Grecia cu o franțuzoaică. Înotam eu aproape de mal și o pierd pe tipă din vedere. Aștept, aștept, observ ceva în depărtare, fără ochelari nu-mi dau seama dacă e capul ei sau vreo sticlă de plastic. Cînd se întoarce, îmi spune că ea fusese acel punct, că învățase să înoate la orele de sport. La o școală normală, nu la un club. Am simțit pe pielea mea, într-o vacanță, ce înseamnă să vii dintr-o cultură mică, sună pretențios, dar așa e. Nu m‑a discriminat nimeni, pur și simplu am comparat în mintea mea două situații.

Sînt atît de multe lucruri de făcut în România, că nu știi de unde să începi. Orice biografie din tenis ai citi îți va descrie munca, speranța, amărăciunea, colaborarea și încrederea, convingerile confruntate cu realitatea și, dincolo de asta, o dorință de a ajuta. Pînă la urmă, putem ajuta comunitatea cu ce știm cel mai bine să facem. Eu, de exemplu, cred că pot să ajut prin scris, așa cum am făcut-o acum. 

Diana Bădica
este scriitoare. Cea mai recentă proză publicată se află în antologia 16 prozatori de azi.lit, coord. Andreea Răsuceanu, Editura Humanitas, 2018.

pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.