Luxemburg: ţară mică, dileme mari

Publicat în Dilema Veche nr. 409 din 15-21 decembrie 2011
Luxemburg: ţară mică, dileme mari jpeg

Coordonatele demografico-economice ale micului stat Luxemburg (denumit oficial Marele Ducat al Luxemburgului) se prezintă astfel: o populaţie ceva mai mică decît un sfert din Bucureşti, cel mai mare PIB pe cap de locuitor din lume, cel mai mare număr de maşini/locuitor (la concurenţă cu Principatul Monaco). În rest, un amestec (inclusiv lingvistic) între Franţa şi Germania, în ce au ele mai bun: savoir vivre galic-ordine teutonă, bucătărie franţuzească-instituţii nemţeşti. Ce ar putea să nu meargă ca uns într-un asemenea loc? Aici intervine una dintre constantele naturii umane: atunci cînd nu ai cine ştie ce probleme şi nici motive serioase pentru ele, e musai, din pămînt, din iarbă verde, să ţi le creezi. Măcar din cînd în cînd.

Multilingvismul:  necaz sau avantaj?

Un elev din ducat începe şcoala primară cu luxemburgheza (un dialect german împănat cu mii de cuvinte franţuzeşti), continuă cu germana standard, apoi, în gimnaziu, trece la franceză. La sfîrşitul studiilor gimnaziale trebuie, pentru promovare, să-şi dovedească fluenţa în toate cele trei limbi oficiale. Doar în Luxemburg, probabil, poţi să întîlneşti prieteni care dialoghează unul în franceză, celălalt în germană (cum îi vine fiecăruia la îndemînă, pe moment) şi comunică perfect, sau, în aceeaşi localitate, plăcuţe indicatoare către Mairie şi Kirche. Problema este că, dintre cei aproape 500.000 de locuitori, cam 40% sînt de origine străină. De exemplu, peste 50.000 sînt portughezi, din primul val de muncitori migranţi plecaţi din statul lusitan în anii ’60. (În Luxemburg găseşti numeroase locuri în care te întrebi dacă n-ai nimerit, din greşeală, la Lisabona.) Să spunem că, pentru o integrare satisfăcătoare, e firesc să înveţi şi să-ţi dai examenele de promovare în limba ţării-gazdă. Dar ce te faci cînd e vorba de trei? Nu e cazul – se întreabă uneori locuitorii micului ducat – să ne hotărîm? Sau măcar să alegem două din trei? Pînă acum, răspunsul la controversele pe această temă este cuprins în deviza oficială a Luxemburgului: „Vrem să rămînem ceea ce sîntem“. Mergem mai departe cu trei. Deşi, avînd în vedere restaurantele şi pub-urile unde televizorul este comutat la televiziunea lusitană sau se aud armoniile languroase ale fado-ului, magazinele cu produse alimentare specific portugheze, pentru o mîncare ca la mama acasă, conversaţiile de pe stradă şi numele din cartea de telefon, există trei limbi oficiale şi o a patra, neoficială, sosită în ultimele decenii din Peninsula Iberică. „La început mă întrebau părinţii dacă nu mă în-torc acasă“ – spune Maria, din oraşul Larochette, venită în Luxemburg acum nu mai puţin de 40 de ani. „Dar aici e mica Portugalie. Aici m-am căsătorit cu un portughez, avem o fiică, şi ea căsătorită cu un portughez, întîlnit în Luxemburg, şi un nepot cu nume portughez care a auzit acasă limba noastră. Nici la Lisabona n-am fi putut să fim mai portughezi decît aici.“ Comunitatea lusitană din ducat arată, probabil, ce va deveni cea românească din Italia, peste încă un deceniu-două.

Eutanasia schimbă monarhia

În micul ducat se manifestă frecvent tensiunea între o solidă tradiţie catolică şi cele mai modernist-controversate tendinţe în materie de morală publică. După Olanda şi Belgia, Luxemburgul este a treia ţară europeană care a legalizat eutanasia pentru ultima fază a bolilor incurabile. (Deşi, în cazul celor trei ţări, în ciuda a ceea ce se crede, „legalizare“ nu e tocmai cuvîntul potrivit. Condiţiile sînt atît de stricte şi de multe şi presiunea asupra medicilor atît de mare, încît, deşi în teorie e posibil, practic, un doctor trebuie să aibă nervi de oţel şi un curaj nebun ca să îndeplinească, la cererea pacientului, un asemenea act.) Fapt este că legea eutanasiei a declanşat acum doi ani o criză politică fără precedent în ducat: monarhul luxemburghez, marele duce Henri, catolic practicant, a folosit tradiţionalul drept de veto ducal pentru a bloca legea aprobată de parlament. Nu se mai întîmplase de pe la începutul secolului trecut ca suveranul să se afle în dezacord total cu legislativul propriei ţări, într-un stat care face tot posibilul să evite conflictele publice. Atunci, parlamentul o contraatacat: a revenit cu un act legislativ prin care a abolit vechiul dreptul de veto monarhic. Marea furtună din paharul cu apă luxemburghez s-a liniştit: parlamentul s-a asigurat că nu va mai fi stingherit în nici un fel pe viitor, iar ducele, deşi şi-a văzut puterea pusă la încercare şi ştirbită într-o manieră fără precedent, n-a mai fost nevoit să accepte o lege împotriva conştiinţei lui. Influenţa monarhică a fost schimbată în Luxemburg, pentru totdeauna. 

Astfel, avem un stat în care eutanasia este legalizată, dar transportul public ia o pauză completă duminica, ziua sfîntă.  

Între europenitate  şi pro-americanism

Este uluitor, cînd călătoreşti prin Luxemburg, să observi diversitatea (reală, nu artificial construită) a unei ţări atît de mici. În primul rînd, este ca şi cînd ai vedea Franţa, Germania şi Belgia, în miniatură. Apoi, micul ducat este împărţit, neoficial, în cinci regiuni, fiecare cu caracteristicile ei, uşor detectabile la faţa locului. Nordul – zona Munţilor Ardeni – este prelungirea geografic-culturală a Valoniei belgiene; la graniţa cu Germania se află Müllerthal – „mica Elveţie luxemburgheză“, La Moselle aminteşte – prin tradiţii, bucătărie şi cultura vinului – de Franţa, „Pămînturile Roşii“ din sud reprezintă regiunea industrial-minieră, iar oraşul Luxemburg şi împrejurimile sînt zona eclectică, cosmopolită a ducatului.

„Inima Europei“ – îşi spun cu mîndrie luxemburghezii. Luxemburgul se află printre ţările fondatoare ale Comunităţii Europene şi tot aici, în localitatea Schengen, la graniţa comună franco-germano-luxemburgheză, s-a semnat acordul de înfiinţare a spaţiului cu acelaşi nume. „După cum vedeţi – glumea un luxemburghez – spaţiul Schengen şi Comunitatea Europeană sînt creaţiile a trei mari puteri: Franţa, Germania şi Luxemburg.“ Rar găseşti o instituţie paneuropeană sau internaţională la originea căreia să nu se afle şi ducatul luxemburghez. 

Lucru mai puţin obişnuit în Europa vestică – luxemburghezii reuşesc să fie europeni şi, în acelaşi timp, ardent pro-americani, fapt care are o explicaţie istorică. Deşi vorbitori de germană şi franceză, ei au încercat mereu, în condiţii dificile, să-şi păstreze independenţa faţă de marile ţări vecine şi să arate că sînt „altceva“, recunoscînd, în acelaşi timp, ceea ce îi leagă cultural de Franţa şi Germania. Cînd Germania nazistă a invadat şi a anexat micul ducat, în 1940, considerîndu-l parte a propriului teritoriu, faptul a fost resimţit ca o traumă naţională. Mulţi se laudă, post-factum, cu rezistenţa în faţa ocupaţiei germane sau îi exagerează dimensiunile: luxemburghezii însă, pe cît le-a stat în puteri, au încercat să reziste. Tocmai ei, vorbitorii de germană, au dat o lecţie de demnitate în faţa ocupaţiei germane. Au format un guvern în exil la Londra, au participat, prin voluntari şi refugiaţi, la debarcarea în Normandia. Întîmplarea a făcut ca, după crîncenele bătălii din Ardeni, ţara să fie eliberată de trupele americane. Luxemburghezii le păstrează amintirea pretutindeni, prin monumente, muzee, cimitire-memorial. În Luxemburg a fost înmormîntat la cererea lui generalul George S. Patton, eliberatorul Ardenilor – „printre soldaţii mei“. Oraşul Ettelbruck îi păstrează memoria printr-un muzeu special; de altfel, Ettelbruck mai este cunoscut şi ca „Pattontown“. Locuitorii ducatului ştiu să fie recunoscători.

Fapte diverse

O aşezare cu trei-patru case are, în Luxemburg, statut de localitate; un oraş cu 5000-7000 de locuitori este considerat deja de mari dimensiuni. Şoferul de autobuz întrebat de un călător străin cum se poate ajunge în centrul Beaufort-ului a izbucnit în rîs: „E prea mic să aibă centru. La noi, tot oraşul este centru!“.

În trenurile şi autobuzele luxemburgheze, cu excepţia capitalei, vezi doar o mînă de oameni, de obicei străini. Nu neapărat din cauza populaţiei reduse, ci a numărului mare de maşini pe cap de locuitor. De multe ori, cînd vrei să plăteşti, şoferul îţi face semn să laşi banii şi să ocupi un loc, pesemne prea bucuros să aibă un călător în plus în autobuzul aproape gol, ca să mai accepte plata. 

Specific Luxemburgului este şi numărul mare de castele. Nobilimea din toate ţările şi regiunile învecinate, plus cea autohtonă, şi-a făcut, de-a lungul secolelor, reşedinţe în ducat, nemaivorbind de faptul că Luxemburgul a fost disputat, încorporat, stăpînit de mai toate ţările importante din Vestul Europei. Astfel că rar întîlneşti o localitate, fie şi un sătuc de dimensiuni ducale, care să nu se laude cu castelul sau ruinele de castel proprii. Astfel – cum glumea un alt luxemburghez – „Franţa şi Germania ar face mai bine să nu se mai mîndrească atît. Şi la numărul de castele pe cap de locuitor i-am întrecut!“. Luxemburghezii nu ezită niciodată să amintească, inclusiv autoironic, că sînt unici. Pe bună dreptate: „rămînem ceea ce sîntem“. 

Foto: wikimedia

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.