Neam de şmecheri

Publicat în Dilema Veche nr. 624 din 4-10 februarie 2016
Neam de şmecheri jpeg

„Scrieţi, băieţi, numai scrieţi!“ nu mai e suficient; ca să ne putem plăti facturile, trebuie să mai facem şi altceva. În ceea ce mă priveşte, nu cunosc personal decît un singur om care trăieşte doar din scris (cel puţin aşa afirmă el), în rest, fiecare dintre noi se descurcă cum poate. N-am idee despre soluţiile găsite de colegii mei de branşă (n-ar fi rău să facă Dilema veche un Dosar pe subiect), dar în ceea ce mă priveşte, fac de toate: sînt şi baby-sitter, şi plimbător de cîini, şi Moş Crăciun (de Ajun), şi Grinch (de Crăciun), şi „negru“ pentru studenţii mai slăbuţi (care, nu ştiu de ce, sînt în general studente venite din oraşele mici), şi cărător de mobilă, şi profesor de engleză (cu ora!), şi prooflistener*, şi ghid turistic, şi bucătar… şi n general orice mi se cere din partea celor cu bani mulţi şi timp puţin. Totuşi, grosul bugetului e ţinut din munca de arborist.

Echipele de arborişti sînt plătite fie de Primăriile locale, fie de oamenii foarte bogaţi, dar treaba lor e aceeaşi: să toaleteze copacii periculoşi, din raţiuni de siguranţă (a persoanelor, a traficului etc.). În general, Primăriile preferă să cheme la muncă echipe de oameni slab calificaţi, care fac şi ei ce pot, cu rezultate care se văd prin toate oraşele ţării (nu vreau să jignesc pe nimeni, există şi excepţii); motivele ţin de conexiunile politice ale patronilor. Pe de altă parte, cei foarte bogaţi aleg să cheme echipe care-au învăţat meseria în străinătate (din nou, acel „afară“, devenit obsesie naţională) şi şi-o respectă: odată ce s-a bătut palma, lucrarea se execută în timpul stabilit, fără costuri suplimentare („Mai dă şi mata ceva, şefu’, că sîntem şi noi oameni!“) şi fără alte milogeli (ţigări, bere etc.).

Aşa am ajuns eu să lucrez pentru securişti. Nu se ştie de ce (!), oamenii „foarte bogaţi“ din România sînt fie securişti, fie copii de securişti, fie rude, prieteni sau parteneri de afaceri ai securiştilor. Departe de mine gîndul să emit vreo judecată: asta e ce văd pe teren. O singură dată ne-a chemat la muncă cineva care nu era securist, dar a fost vorba de un caz special: respectivul nene era sas, bătrîn şi disperat să-şi vîndă casa, peste care stătea să cadă un nuc imens, iar nucul nu putea fi tăiat, pentru că sasul era certat cu primarul, iar primarul refuza să-i dea autorizaţie de tăiere. Sasul, legalist, ne-a adus pe noi să i-l toaletăm şi ne-a dat cît i-am cerut, dar asta-i altă poveste… acum vorbeam de securişti („cei mai buni prieteni ai arboriştilor“?). Iată faptele, de la concluzii mă abţin.

Anul trecut am avut o lucrare mare, undeva în nordul Bucureştiului, într-o zonă, cum să spun, exclusivistă: pînă să ajungă să ne cunoască, vecinilor mai că le venea să ne legitimeze! Totuşi, după cîteva zile, le-a dispărut frica de „invadatorii“ cu drujbe şi greble şi-au devenit vorbăreţi, mai ales cei în vîrstă (am auzit lucruri chiar inedite despre Revoluţie, de exemplu, dar nu-i momentul acum). Clientul nostru, proprietarul copacilor, s-a purtat foarte frumos, ne-a respectat pauzele, ne-a tratat cu fursecuri, apă minerală şi cafea, a admis de la bun început că e securist (nu cum fac majoritatea) şi, mai presus de orice, ne-a adus nişte ajutoare, nişte „oameni cu ziua“. Şmecherii din titlu, adică.

Yonel avea ochi albaştri, pielea foarte albă, bolnăvicioasă, şi părul foarte negru, dat cu mult gel. În urma căţărătorilor din echipa mea rămînea mult débris (crenguţe, frunze, rumeguş etc.), aşa că eu greblam, făceam totul grămezi, apoi căram grămezile în remorcă, c-o roabă uşoară, de plastic. Yonel stătea şi se uita, c-o atitudine foarte stranie, pe care n-am înţeles-o: ceva între agresivitate tăcută, sfială şi jenă. Cum nu ştiam cine e (securistul nu ne spusese), m-am dus către el şi m-am prezentat, dar fără să-l întreb nimic. El mi-a zis că-l cheamă „Yonel, cu Y, ca pă adevăraţi“, şi cu asta s-a încheiat discuţia: eu căram gunoi cu roaba, el stătea şi se uita la mine, din ce în ce mai stîn­jenit. Nu pricepeam ce se întîmplă, dar aproape că mă pufnea rîsul cînd îl vedeam aşa, ruşinat de mama focului şi încercînd să pară mîndru, „nemuritor şi rece“. Într-un tîrziu, după ce se foise de pe un picior pe altul (eu trecusem între timp înapoi la greblă), şi-a luat inima în dinţi, a venit şi mi-a zis: „Dă că duc eu cu roaba“. Din momentul ăla am muncit amîndoi, fără să vorbim şi fără să ne încurcăm unul pe altul, dar cu mare eficienţă; amîndoi căţărătorii, care pînă atunci mă bombăniseră de sus că mă mişc ca ochiu’ mortului şi-mi aruncaseră ghinde-n cap, au remarcat schimbarea şi s-au înjurat prieteneşte, ca să aibă spor.

În pauză, Yonel a mîncat cu noi şi atitudinea lui marţială s-a mai înmuiat, dar nu de tot. În ziua următoare, Yonel l-a adus la muncă şi pe frate-său (mai tînăr, mai gras şi mult mai vorbăreţ), cu care am reuşit, treptat, să încheg o comunicare cît de cît firească, din care am aflat că ei doi sînt din Olteniţa, că stau în Bucureşti numai pe perioada lucrării, la o gazdă din Rahova, că securistul le decontează cazarea, transportul şi mîncarea, iar pentru fiecare zi de lucru le dă o sumă fixă (adică indiferent de cît muncesc efectiv). Aici mi s-a rupt filmul, la suma asta fixă. Era exact dublă faţă de cîştigul zilnic al unui căţărător al meu!

Paranteză: căţărătorii sînt cei mai bine plătiţi arborişti, şi pe bună dreptate. Îşi asumă riscuri incomparabile cu cele de la sol, dar, mai ales, ei sînt „creierele“ echipelor sau, cum se spune în branşă, „Căţărătorul gîndeşte copacul, ceilalţi doar trag de cracă“. Un om bine calificat de la sol (groundsman) cîştigă mai puţin decît căţărătorul (climber), iar ultimul venit în echipă (helper-ul, adică omul cu grebla, adică eu), cîştigă mai puţin decît grounds­man-ul, aşa cum e natural. Cu toate astea, securistul îi plătea regeşte pe cei doi olteniţeni necalificaţi, cu mult mai mult decît pe noi (şi vă asigur că n-avem tarife mici!). Am crezut că e vorba de o minciună, dar am verificat „pe surse“ (l-am tras de limbă pe socrul securistului) şi era perfect adevărat**. Pe de altă parte, nici olteniţenii nu ne credeau că luăm „aşa puţin“, ziceau că-ncercăm să ne batem joc de ei şi imediat redeveneau ţîfnoşi. În cele din urmă, aproape fără să vrea, fratele lui Yonel a tranşat problema cînd ne-a spus, aproape scuzîndu-se: „Da, dar noi sîntem neam de şmecheri!“

Despre ce este vorba: fără a fi ţigani (au fost foarte indignaţi cînd i-am întrebat direct), Yonel şi cu frate-său aparţin unui, nu ştiu cum să-i spun, grup social din Olteniţa, grup cu reguli foarte clare. Orbitor de clare, dacă îmi este permis acest lezcărtărescianism improvizat: şmecherii nu pun mîna. Dacă te-ai născut într-un neam de şmecheri e aproape ca şi cum ai fi un napolitan din Camorra, nu faci ce vrei tu, aşa, de capul tău, că-ţi faci neamul de rîs; există o linie roşie pe care n-o poţi trece fără a fi decăzut din drepturi. Ea sună aproximativ aşa: „Ai voie să prestezi orice activitate lucrativă, cît timp ea nu este muncă fizică“. Poţi fi medic, poţi fi avocat, poţi fi poliţist, parlamentar, codoş, ziarist, tîlhar de drumul mare, „om de televiziune“ sau cîrciumar, dar îţi este absolut interzis să ţi speli singur maşina, de exemplu. Orice fel de blue collar job este apanajul neamurilor de proşti, iar celor născuţi în purpura neamului de şmecheri le este oprit. Din acest motiv era Yonel aşa stresat în prima zi: îi era frică să nu cumva să rîd de el. Mie mi s-a părut stupid cînd mi-a explicat, că doar şi eu făceam acelaşi lucru, iar el nu înţelegea mirarea mea („Da, dar tu nu eşti neam de şmecheri!“). Parcă eram în celebra scenă din Tom Sawyer, cea cu văruitul gardului: cel de pe margine îl invidiază pe cel ce dă cu bidineaua. Mai era un motiv pentru care nu vorbise cu noi la început, şi anume, se temea ca nu cumva vreun băiat din echipă să ştie pe cineva din Olteniţa şi să-l pîrască pe Yonel că-mpinge la roabă. Tragedie olteniţeană! Oaia neagră a neamului de şmecheri! Să i se taie capul!

Lăsînd gluma la o parte, situaţia nu mi se pare deloc veselă. Ca să cîştige şi el un ban cinstit, un om tînăr şi-n putere trebuie să se strecoare pe uşa din dos a comunităţii şi să se ascundă în marele Bucureşti, unde nu-l ştie nimeni. Vi se pare amuzant? Mie, cîtuşi de puţin. Poate n am simţul umorului. Dacă nu sînt neam de şmecheri?!

* http://dilemaveche.ro/sectiune/singular-plural/articol/saracia-este-buna

** O explicaţie parţială ar fi că securistul însuşi era neam de şmecheri (după spusele lui socru-său, care nu era) şi simţea o nevoie imperioasă de a-şi ajuta congenerii. Sau de a-i umili, n-am înţeles exact.

Mihai Buzea este jurnalist la Cațavencii.

Foto: wikimedia commons

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.