O lume a pisicii

Luminiţa Anda MANDACHE şi Anca ŞERBĂNUŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
O lume a pisicii jpeg

Saidu, senegalez musulman, explică mîndru: „La noi, în Senegal, toate pisicile respectă Ramadanul. De la răsăritul soarelui la apus, nu mănîncă nici strop“. Cum se întîmplă adesea cu oamenii din societăţile tradiţionale, nu e clar în ce măsură Saidu crede ce spune. Crede şi nu crede, glumeşte şi e serios în acelaşi timp. Dar povestea nu variază deloc. Nici un alt animal nu ţine Ramadanul în Senegal. Dacă vreo necuvîntătoare are suficient spirit ca să se apropie de cele sfinte, nu poate fi decît pisica.

Tot o pisică l-a salvat pe Profetul Mohamed de muşcătura unui şarpe veninos, în timpul unei meditaţii în deşert. Profetul a mîngîiat pisica cu degetele pe frunte, lăsîndu-i patru urme de tandreţe pe care le poartă pînă astăzi, dar şi un statut particular în cultura musulmană – animal curat şi înclinat spre contemplare, are voie să intre în case şi în moschei, spre deosebire de cîine, considerat haram (impur).

Astăzi, în societatea de consum, rolul pisicii se modifică. Stăpîna faimosului Maru cîştigă zeci de mii de dolari de la YouTube pentru că are un cotoi simpatic şi îl filmează. Videoclipurile cu pisici adună vizionări cu milioanele şi un mieunat melodic sau o săritură atletică sînt noile droguri soft ale populaţiei din faţa ecranelor. Pisica domneşte asupra Internetului şi pare să aibă un uşor avans faţă de cîine, care, cu toată marea lui bunăvoinţă, începe să piardă teren în noile media. În 2013, compania Friskies declara un neadevăr destul de uşor de crezut: 15% din traficul Internet are legătură cu pisicile. Chestiunea devine serioasă: în august anul acesta s-a deschis, la Muzeul Imaginii Mobile din New York, expoziţia „Cum a cucerit pisica Internetul“, unde se pune deja cap la cap o întreagă istorie a felinei online.

Se scrie deci mult despre prezenţa pisicii pe Internet, cu afecţiune sau exasperare. Dar puţine din aceste articole dezvoltă o perspectivă mai largă, care să includă întrebarea de fond, încă neelucidată: de ce a fost domesticită pisica? Sau, mai precis: a fost domesticită pisica?

Trecutul misterios al pisicii

Cum a ajuns mîţa vînătoare cel mai iubit animal de companie din lume? Nu strică să privim puţin în trecutul profund. În 2004, o echipă de arheologi francezi a descoperit într-un mormînt din Cipru, vechi de 9500 de ani, scheletul unui adult uman de sex nedefinit, îngropat împreună cu cîteva obiecte simple, şi alături, în propriul lui mini-mormînt, scheletul unei pisici orientat în aceeaşi direcţie ca al omului. Fiindcă Ciprul nu e un habitat natural pentru pisici sălbatice, concluzia arheologilor a fost că pisica însoţise pe bărci oamenii veniţi din Levant, din Cornul abundenţei (Mesopotamia). Datele genetice indică această regiune ca singura unde a fost domesticită pisica în istorie şi de unde a fost transportată întîi în Egipt, apoi în India şi în Extremul Orient pe ruta de Est, şi din Egipt în Imperiul Roman pe corăbii cu cereale şi cu şoarecii inevitabili. Se pare că toate pisicile domestice descind dintr-o singură specie de pisică sălbatică, întîlnită şi azi în zonele deşertice ale Orientului Mijlociu.

Pisica s-a apropiat de om nechemată, mai precis de grămezile de gunoi de la marginea satelor şi de şoarecii din grî­narele primilor agricultori din istorie. Dar, deşi ar fi putut să rămînă o lighioană neprietenoasă, care dă tîrcoale gospodăriilor căutînd pradă uşoară sau resturi, ca vulpea, dihorul sau nevăstuica, pisica a intrat foarte devreme în casele şi sufletele oamenilor. Una din teorii dă vina pe pisoi. Cu feţele lor drăguţe şi mieunatul isteric, care trezeşte urgente reflexe materne nu numai în fete şi femei, pisoii au fost poate primii pui de animal care au deviat afecţiunea umană către altă specie decît a noastră. Crescute în jurul vetrelor şi cămărilor, pisicile au introdus casa omului în teritoriul lor, pe care îl apără cu gelozie de alte animale, şi la grămadă cu casa a intrat şi omul din ea, pentru care, treptat, pisica a început să aibă mai multă toleranţă decît ne-am aştepta de la un carnivor solitar şi nocturn.

Pisica ne-a adoptat deci în teritoriul ei. Sau, cu alte cuvinte, şi-a dat seama că e în interesul ei să se domesticească, pe principiul „S-ar putea să îmi iasă ceva din toată chestia asta“. Dar nu s-a adaptat la regimul alimentar al omului, ca porcul sau cîinele, şi a rămas cu încăpăţînare carnivoră; e puţin probabil ca agricultorii levantini să fi pierdut prea multe resurse hrănind pisici. Ca urmare, pisica a rămas un vînător de excepţie, cu reflexe ascuţite şi schimbări de umoare neaşteptate, în funcţie de ceasul ei biologic care nu se suprapune cu al nostru. E o supravieţuitoare, şi o ştie. Nouă nu ne datorează nimic, în momentele esenţiale nu sîntem decît macaraua care scoate mîncarea din frigider şi o pune sub bot; tomberonul de afară e la fel de util ca noi.

În plus, omul s-a preocupat doar recent de reproducerea pisicii. Un aport aproape constant de material genetic de la pisica sălbatică şi de la pisici întoarse la semisălbăticia străzii a păstrat ceva de jivină în caracterul pisicii, care ne fascinează fiindcă vine de departe. Din nou spre deosebire de cîine, care e rezultatul a mii de ani de selecţie şi de reproducere controlată, şi deci un produs uman 100%, pisica s-a schimbat singură, şi puţin. Diferenţele între rasele de pisici şi între pisica sălbatică şi cea domestică sînt minime şi de obicei legate de calitatea şi culoarea blănii. În comparaţie cu diferenţele între un chihuahua şi un danez uriaş – pe care omul i-a creat, ai zice, din plastilină, atît sînt de departe ca fenotip de strămoşul comun –, pisica are o identitate generică mult mai marcată. Nu e de mirare că egiptenii vedeau în ea expresia divinităţii: sacrul e dincolo de controlul omului.

Psihologia misterioasă a omului

„Ce îţi plac mai mult, cîinii sau pisicile?“ Pentru că e de înţeles că, în asemenea privinţe, părerile sînt clar împărţite şi nu încape discuţie. Fiecare ştie bine ce-i place. Ori una, ori alta. Cîinele pare să fie animalul omului premodern, şi nu e de mirare felul în care a fost domesticit. În Aşa a descoperit omul cîinele, Konrad Lorenz dramatizează frumos o posibilă poveste a întîlnirii dintre om şi cîine. Dar ce om? Cel al marilor întinderi, al vînătorilor epice, al efortului fizic intens, cu sania prin tundră, cu toporişca în taiga, cu arcul şi săgeţile prin savană. În lumea de azi, cel mai bun prieten al omului e puţin stingher şi e mai greu să îşi găsească locul. Cîinele are nevoie de atenţia şi timpul omului, singur nu‑i în stare de nimic. Relaţia noastră cu el e însă un troc: îl îngrijim şi el ne iubeşte necondiţionat.

Cu pisicile e diferit. Un prieten avea deunăzi un status pe Facebook: „Toate pisicile sînt libertariene. Complet dependente de alţii, însă complet convinse de independenţa lor“. Relaţia cu pisica e un joc aproape romantic. Te priveşte languros cu coada ochiului. Îi vezi blana lucind, ochii – două dunguliţe negre prelungite, nasul roz şi umed şi eventual blăniţa albă de pe gît, lăbuţele rozalii cuminţi. Numai curbe conturate cu grijă, desenate cu talent; pisica dormind: o armonie de forme. Vrei imediat să o apuci şi să-ţi afunzi degetele în blana ei pufoasă şi curată. Deschide ochii şi se uită la tine cu lene şi siguranţă de sine: „Da, ştiu că mă placi, ştiu că vrei să mă iei în braţe. Dar nu. Mai pune-ţi pofta-n cui şi lasă-mă să dorm“. Nepăsarea pisicii te face să o vrei şi mai mult. Iubirea faţă de pisică e din regimul romantic rusesc, dacă e să ne ­luăm după sociologul Polina Aronson, iar cea faţă de cîine din regimul alegerii, cel vestic. Regimul romantic al alegerii pune preţ pe logică, perfecţionare, o cărare evoluţionistă a relaţiilor unde alegem în aşa fel încît să ne asigurăm că nevoile noastre emoţionale sînt împlinite de celălalt. Alegem cîinele precum o mănuşă: fiecare rasă e croită pentru nevoile noastre afective şi materiale. Sîntem posesivi: alegem o rasă care să recunoască un singur stăpîn. Avem nevoie de multă afecţiune, există soluţii. Pentru o familie numeroasă există un golden retriever pe care copiii îl vor adora cu siguranţă. Există un cîine pentru orice tip de familie sau de personalitate, atîta timp cît eşti decis să stai locului într-o casă cu grădină şi să îţi stabileşti o minimă rutină în funcţie de ritmul vieţii cîinelui. Pentru fiecare adaptare şi fiecare gest de atenţie, cîinele plăteşte cu afecţiune şi grijă, negreşit. Cîinele pare să fie pentru cei care vor lucruri clare de la bun început, compromisuri de drum lung, stabilitate fără manipulări emoţionale.

Pisica pare să fie pentru cei cărora nu le e frică să se joace. Pisica te seduce, îi răspunzi, dar răspunsul ei e necalculat: uneori îţi răspunde cu afecţiune, alteori te ignoră cu aroganţă. Fără motiv şi fără logică, singurul obiectiv pare să fie seducţia de dragul seducţiei. Iar tu insişti şi continui să o doreşti. Ba mai mult de atît: cu cît ea te ignoră mai mult, cu atît o vrei mai tare. Pisica intră într-un joc de seducţie cu stăpînul astfel încît, în cele din urmă, te faci să te simţi supusul ei. Pisica e stăpîna casei, nu familia care îi cumpără şi pregăteşte mîncare sau îi curăţă litiera. Iubitorul de pisică se avîntă într-o relaţie cu animalul şarmant cu blană pufoasă fără să spere prea mult, de la bun început. Ştie că nu va primi afecţiune cînd va avea nevoie, ci doar atunci cînd pisica va avea chef şi-o va simţi ca pe un favor. Pisica părinţilor mei se plimbă prin braţele fiecăruia un timp limitat înainte de a se aşeza în colţul ei de canapea din care ne priveşte cu nepăsare. N‑ai cum să vezi asta ca pe un favor făcut ţie: „Acum să mă lase în pace şi să zică mersi pămîntenii ăştia avizi de afecţiune“. Ne place pisica şi pentru nepăsarea ei. De cîte ori nu ţi-ai dorit să nu-ţi pese de alţii şi de nimic din jurul tău, să te uiţi cu aroganţă în jur şi să te gîndeşti în sinea ta doar la binele şi la confortul propriu? Cîinele e serios: are moralitate, se simte vinovat, îşi cere iertare, în imaginaţia noastră. E foarte uman, foarte pămîntean. Pisicii pur şi simplu nu-i pasă.

Cum evoluează pisica şi relaţia noastră cu ea

Pisica s-a adaptat foarte bine ritmului nostru de viaţă urban. E mult mai simplu să ai o pisică decît un cîine, dacă locuieşti în oraş. Te costă mai puţin, emo­ţional şi material. Nu ajungi acasă simţindu-te vinovat să vezi doi ochi milogi care te imploră să-i scoţi afară pentru o tură în jurul blocului, pentru un pipi scurt şi, eventual, nişte aer proaspăt. Pisica nu te face să te simţi vinovat pentru că nu îi acorzi timp sau atenţie. Atenţie îşi procură singură: fără nici o jenă, se poate urca lîngă ecranul calculatorului, pe tastatură sau oriunde simte că îţi atrage atenţia. În faţa geamului, contemplînd blocurile şi norii ore în şir, încît te face să te gîndeşti: „La ce s-o gîndi oare?“. Şi reuşeşte, dacă vrea, să te scoată din ritmul tău de lucru. Cîinele îţi respectă timpul şi spaţiul, se aruncă la picioarele tale şi doarme. În momentele de intimitate romantică, pisicii nu-i pasă, se uită la tine şi prin tine sau adoarme. Cîinele se uită bleg şi mirat, încît îţi vine să-l încui în baie.

Chiar şi aşa, omul încearcă să profite de prezenţa pisicii, pe cît poate. O cercetare efectuată la Indiana University Bloomington arată că videourile cu pisici pe Internet îţi pot îmbunătăţi starea de spirit. Dacă nu vine să o mîngîi, măcar să o priveşti pe Internet şi tot e bine. Curiozitatea cercetătorilor era tocmai aceasta, şi aşa revenim la întrebarea noastră de la început: de ce video-urile cu pisici sînt atît de populare pe Internet? Ce ne face să ne uităm la pisici? Rezultatul lor e că plăcerea de a vedea pisici pe Internet e mai mare decît vinovăţia procrastinării, deci merită efortul unei bucurii vinovate atîta timp cît cîştigul emoţional ne face să procrastinăm mai puţin în viitor şi să ne apucăm serios de lucru după „încă unul şi gata“.

Dar noi avem şi o altă sugestie: relaţia omului cu pisica reflectă schimbările sociale recente. Nu mai trăim într-o lume de stăpîni şi slugi, ierarhiile sînt minate din diferite direcţii. Acum sîntem unităţi în reţele orizontale, alternînd (sau poate trăind simultan în) comunicarea aproape constantă şi în singurătatea creată de a­tî­ta comunicare. Pisica, cu prezenţa ei incontestabilă, dar mereu condiţionată de te miri ce îi trece prin cap, se potriveşte cu starea omului tehnologic. Sherry Turkle, sociolog la MIT, a scris în 2012 o carte despre mutaţiile sociale şi psihologice în era tehnologiei de comunicare, iar titlul cărţii indică în mod precis raportul dintre pisică şi om: Alone Together.

Anca Șerbănuță și Luminiţa-Anda Mandache sînt antropologi.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.