Organic is the new black

Publicat în Dilema Veche nr. 392 din 18 - 24 august 2011
Democraţia cititului jpeg

Domnul Marinescu de la unu dădu un pic în spate. Mă privea jumătate amuzat, jumătate contrariat; plicul din mînă era ţinut precum un scut mititel. Sunase la uşă într-o duminică spre seară, iar eu îi deschisesem cu o semiveselie relaxată. Reacţia lui m-a contrariat şi pe mine pentru o secundă, ca apoi să mă adun şi să-mi explic înfăţişarea. 

„Haha, ştiţi, mi-am făcut o mască. Miere, ou...“ N-avea sens să continui; mi-a dat repede plicul rătăcit în cutia lui poştală şi a plecat fără cuvinte. „Haide, dom’le, parcă nevastă-ta nu-şi face“ am mormăit, evident după ce am închis uşa amabil şi nu m-a mai auzit nimeni. 

Căci dacă îşi face şi nevasta-sa, la fel arată. O faţă glazurată, lucioasă şi imobilă ca o crustă de cozonac. Un galben hepatic, nesănătos. Urme adînci ale ridurilor de rîs rămase încrustate ca pe faţa unui Buddha grăsan şi etern zîmbitor; asta dacă te apuci să te hăhăi cu maclavaisul ăla pe faţă. Te poate lovi o nefericire imediat, însă veselia de dinainte e săpată în piatră; geaba ai ochii trişti, masca strălucitoare a păstrat fericirea, precum chihlimbarul gîzele. Başca mirosul. E oribil, vă asigur. Uleiul de măsline şi mierea din compoziţie nu pot ascunde miasmele de gălbenuş crud. Acelaşi în faţa căruia, dacă curgea în ochiurile prăjite, plîngeaţi în copilărie.  

În plus, domnul Marinescu n-a fost izbit doar de faţa mea cît se poate de grotescă – cum e să fii privit dintr-un soi de ţiplă gălbuie de doi ochi conturaţi rotund cu ou şi să ţi se zîmbească c-o gură la fel de rotund conturată? O fi fost speriat, bietul, şi de părul meu care arăta ca al unei vrăjitoare ţicnite. Vîlvoi, cu şuviţe năclăite şi ţepene. E efectul uleiului de ricin. E teribil de vîscos şi-ţi face părul ca cimentul. Miroase urît. De ce să te supui unor asemenea încercări? Pentru că nu mai vrei chestii artificiale. La naiba cu măştile, cremele, gelurile de duş alea frumos mirositoare, dar pline de SLES (n-are legătură cu Linux-urile, e Sodium lauryl ether sulfate, aka ucigaşul din săpun). Pentru că vrei să te întorci la natură şi să nu mai pui zilnic trei sute de mii de chimicale pe tine. Pentru că ai auzit că, după aia, o să ai pielea feţei fină precum laptele caprelor care coboară de pe Galaad şi părul des şi unduios ca al unei zîne.  

Ăsta a fost şi motivul pentru care, după ce am gătit pe propria faţă, am zis să arunc la coş şi vopsele de păr la fel de corozive precum Cola, cică. Şi am cumpărat henna naturală. O ştiam încă din copilărie, bunică-mea obişnuia să-mi pună amestecul ăla vegetal în cap, în fiecare vacanţă de vară. Nu mai ştiu cum făcea ea, dar eu am mocirlit toată baia. Pentru că pulberea fină de ierburi amestecată cu apă se face ca un noroi nelegat. Un noroi fărîmicios pe care trebuie să-l întinzi pe cap. Sigur că ajunge şi pe cap, dar mai ajunge în chiuvetă, în cadă, pe gresie, pe faianţă, un pic pe prosoapele atîrnate, un pic pe oglindă. Şi colorează instantaneu. Aşa că, cu o mînă punem mocirla în cap, cu a doua dăm cu Cilit şi ştergem imediat cu un burete. Acolo unde se vede pe dată. Peste cîteva zile veţi descoperi că aţi cărat vopseaua cu papucul şi prin casă, pe covoare. Masca de pe faţă se spală după un sfert de oră. Masca din cap peste vreo două. Mocirla de henna se ţine de la patru ore pînă la o noapte întreagă. Slow food pentru trup, într-adevăr. 

A doua zi vă duceţi frîntă la serviciu. Dimineaţa nu vă mai faceţi omleta tradiţională. Aţi consumat toate ouăle pe faţă şi în cap. Vă mirose, în schimb, părul a omletă. Unghiile au devenit verzulii-negre, de la henna spălată cu greu dimineaţa. Nu puteţi renunţa nici la rimel, nici la pudră, nici la blush. SLES la loc. 

Henna mai adastă în părul spălat. Rugaţi-vă să nu plouă. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Cel mai crud torționar, Nicolae Moromete: „Porc mincinos. În Republica noastră populară, pentru «nimic» nu se capătă mai mult de zece ani!“
Pe unde a trecut, torționarul Nicolae Moromete a semănat teroare, fie că a fost la Aiud, Jilava sau Vacăreşti. Neavând niciun fel de studii, el a fost subiectul unor situații de-a dreptul hilare.
image
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
În ultimii ani, în marile orașe ale României au fost amenajate foarte multe locații dedicate practicării sportului în aer liber. De cele mai multe ori este vorba despre terenuri de fotbal.
image
Admis cu 10 la Automatică. Ionuț Mihăilescu din Caracal a fost singurul decar din 3.500 candidați. A lucrat cot la cot cu bunica exerciții și probleme
Un elev de clasa a XII-a din județul Olt este deja admis la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Politehnicii București, cu media 10. Bunica sa a jucat un rol determinant.

HIstoria.ro

image
Olimpia, cel mai tânăr muzeu al ţării
Primul muzeu din România dedicat istoriei sportului și turismului montan a fost deschis la Brașov, în an olimpic, la „Olimpia”, în fostul sediu al Reuniunii de patinaj, clădire construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, restaurată de Muzeul Județean de Istorie Brașov.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.