Dacă aș fi prim-ministru, eventual unul pasionat de mîncare, aș găsi eu o ocazie să spun că „orice om îi e dor de clătite din cînd în cînd“; dar cum replica aproape că s-a dat și nici amuzantă nu mai este, ci doar un kind reminder că nici limba maternă nu trebuie să o știi dacă ești bun la iubit partidul-mamă, mă mulțumesc să vă recomand un local de tip crêperie pe care-l urmăream de multă vreme pe Facebook și Instagram, dar pe care abia de curînd l am și vizitat.

Pe Lt. Av. Marcel Andreescu, la nr. 15, adică pe strada situată vizavi de Colegiul Național „Ion Luca Caragiale“, localul celor de la Pancakes & more se găsește doar dacă e căutat cu atenție, altfel riști să nu-l vezi; intrarea e destul de îngustă, iar scrisul de pe firmă nu e făcut pentru cei ca mine, oamenii care devin aproape nefuncționali dacă își uită ochelarii. Tot, dar absolut tot ce e înăuntru e demn de pozat și are potențial de strîns multe inimioare pe Instagram: de la pereții cu diferite decorațiuni și texturi (o parte cu oglinzi care aduc puțin și vag aminte de cofetăriile anilor de tristă amintire, o parte tablă de scris de mărimea uneia școlare, o parte cărămidă aparentă colorată într-un puternic auriu) pînă la florile de pe fiecare masă și elementele de decor mici, dar de efect (sticluțe dolofane și viu colorate). Piesa de rezistență, desigur, abia în farfurie se găsește. Clătitele lor, atît cele clasice și subțiri, cît și cele groase și mai mici, americane, arată extrem de bine. Dacă depășești momentul și treci peste exclamațiile de admirație și chiar pui mîna pe cuțit și furculiță, te convingi că sînt și aduse din raiul clătitelor. Sau cam de pe acolo. Dulcele acela fără a fi grețos, echilibrul dintre arome și gusturi, porția mare, dar nu exagerat, luciul cremei și al topping-ului, furculița care rupe ușor din blatul pufos… poate fi un fel de rai, nu-i așa?

Tot aici am băut și un Aperol Spritz foarte bun, unul cum n-am mai găsit de vreun an de zile, timp în care m-am încăpățînat să caut temeinic.

Dar parcă nici muntele meu de red velvet cu mascarpone și nici perfect echilibratul Aperol Spritz nu se compară cu glumele celui care ne a servit, angajat făcut pe tiparul oamenilor relaxați și binevoitori cărora le place ce fac și care emană acea mulțumire și o prelucrează în moduri care fac clientul să nu se simtă vreo clipă „în plus“. Ba ne-a topit chiar și drăgălășenia cu care domnul a insistat că, dacă într-adevăr ne-au plăcut clătitele, trebuie să luăm la pachet ce ne-a rămas – același echilibru între amabilitate, politețe, bun-simț și bune intenții.

Și poate faptul că am mers la Pancakes & more într-o seară de luni, pe sfîrșit de program de lucru, poate că prezența mea și a Cristinei în tot localul a împrumutat serii ceva din atmosfera unei dimineți de duminică cu clătite înecate în sirop, alături de cei puțini și dragi, exact la literă copiat după clișeul perpetuat de filmele americane.

De reținut că, deși Pancakes & more pare să fie doar despre clătite, fie ele mai subțiri sau mai groase, nu trebuie neglijat nici acel „& more“ din care deducem complexitatea meniului: clătitele sînt și dulci, dar și sărate, există și burgeri, supe și salate, dar și înghețată, fiecare putînd fi însoțit la masă de o băutură pe măsură. N-am fost acolo pe durata orelor de curs, în timpul anului școlar, n-aș ști să spun acum dacă nu cumva aș detesta și clătitele din cauza aglomerației de puști plecați să studieze viața de adult pe teren în locul sălilor de clasă, dar nu mă sperie dinainte ideea, iar de Pancakes & more am de gînd să profit din plin cel puțin pînă mi se va dovedi contrariul sau pînă le găsesc vreun minus notabil. Deocamdată, clătitele mele preferate se încing în bucătăria localului din Dorobanți, se tăvălesc în creme din mascarpone și se îmbibă cu dulce de leche și se pudrează ca-ntr-un morman de zăpadă cu cocosul din Raffaelo și în zahărul care le pune o mantie din vîrful împodobit cu fructe proaspete și pînă la baza ușor lipicioasă, dulce-acrișoară. 

Anca Zaharia este, înainte de toate, cititor. Cea mai recentă carte publicată este Suicid, Editura Herg Benet, 2019.

Foto: A. Zaharia