Pow-Wow

Publicat în Dilema Veche nr. 400 din 13-19 octombrie 2011
Pow Wow jpeg

Este o expresie intraductibilă, cu etimologie incertă, presupusă, totuşi, a veni din algonchină, limba unui străvechi trib de amerindieni. Originile şamanice – „vindecare şi spiritualizare“ – ale acestei sărbători, pentru că despre o sărbătoare este vorba, sînt vehement contestate de către indienii de pe continentul nord-american. Ipoteza populării continentului, în perioada glaciaţiei, de către triburile de vindecători (şamani), veniţi prin ceţurile istoriei şi ale strîmtorii Bering, din Siberia Orientală, răspîndindu-se treptat pe cele două continente americane, este inacceptabilă pentru amerindieni. Nici alte ipoteze nu le par credibile, cum ar fi cea a venirii europenilor sau a unor locuitori ai Oceaniei, care ar fi înfruntat valurile Pacificului, cum susţin unii cercetători şi istorici. Orgoliul de locuitori „dintotdeauna“ ai acestor teritorii este de neclintit. Şi de ce nu ar avea dreptate? 

În cazul particular al acestei sărbători, amerindienii acceptă, aproape unanim, că primul Pow-Wow ar fi avut loc în Omaha, cu vreo două secole în urmă. Valenţele şamanice – „amestec de credinţe şi cutume“ – ale acestui festin anual sînt fie absente, fie bine camuflate în caracterul profan al manifestării, trecînd în simboluri ce scapă ochiului neiniţiat al trăitorului în afara rezervaţiei. Curiozitatea şi un anume bănuit caracter insolit mi-au îndreptat paşii spre o rezervaţie a indienilor „mohawk“, aşezată în sudul lacului Saint-Louis, din conurbaţia oraşului Montréal. Cîteva informaţii îmi sînt furnizate de către un locuitor din Kanesatake, un sat al naţiei (cuvîntul „trib“, peiorativ, nu mai este acceptat) mohawk, sat care este gazda sărbătorii. Nu există conotaţii religioase, evenimentul este pur laic, o profană ocazie de a te întruni, de a face noi legături, de a reînnoi relaţiile cu prieteni, cu familii sau alte naţii din acest uriaş conglomerat amerindian, inclusiv de a schimba daruri şi a face comerţ. Extensia culturală a sărbătorii, prin acceptarea participării şi a non-indienilor, ar fi început după tensiunile care au generat conflictul de la Wounded Knee, pe rezervaţia Pine Ridge, din anul 1973, conflict deschis între forţele armate americane şi naţia Oglala Sioux, eveniment ce a marcat profund toate naţiile amerindiene. Valurile contestaţiilor din această perioadă – împotriva războiului din Vietnam, civil rights etc. – au generat o mişcare şi o conştiinţă pan-amerindiană, în sensul identificării valorilor comune şi, în numele acestora, lupta împotriva „colonizării“ culturale, spirituale, materiale. Pow-Wow-ul şi-a adăugat noi valenţe ca reflex al acestei mişcări, prin ieşirea din izolare şi partajarea valorilor proprii cu celelalte naţiuni cu care convieţuiesc: canadiană, americană, mexicană etc. Sărbătoarea este proprie numai indienilor, numiţi de către canadieni englezi – „First Nation“; de către cei din Québec – „Première Nation“ şi, în general, fiind cunoscuţi sub numele generic de „Autochtones“. Inuiţii şi metişii, care nu sînt amerindieni, nu serbează Pow-Wow–ul, ei conformîndu-se altor tradiţii. 

Traversez fluviul Saint-Laurent pe un pod nu prea aglomerat în această frumoasă dimineaţă de vară şi, dirijat de panourile indicatoare, ajung fără dificultate la locul unde se desfăşoară sărbătoarea. Arena circulară, înconjurată de tribune aşezate în cerc, cortul circular din mijloc unde sînt toboşarii vin să confirme sacralitatea cercului la această naţie. Tot ce face indianul se desfăşoară în cerc – simbol de echilibru şi armonie –, de la dans la aşezarea colibelor în satul ancestral, îmi explică noul meu prieten. Maestrul de ceremonii – cunoscător al cutumelor tradiţionale şi garant al respectării lor – deschide oficial sărbătoarea. Cei şapte bărbaţi aşezaţi în jurul unei tobe imense dau semnalul de începere. În ritmul asurzitor al tobei, îşi face apariţia coloana veteranilor de război, care defilează în uniforme speciale, avînd înscris pe spate arma militară sub care au slujit patria şi drapelul unităţii. Citesc înscrisurile de pe uniforme cu numele misiunilor la care au participat de-a lungul anilor: Vietnam, Irak, Afganistan, cîteva ţări africane ale căror nume nu le-am mai reţinut. Urmează o coloană compactă, în care multitudinea şi policromia penelor fac o impresie deosebită. Steaguri, multe steaguri, cu însemnele diverselor naţii, sînt purtate cu orgoliu şi demnitate. Arena freamătă! În bubuitul tobei şi al unor cîntece ceremoniale începe dansul, momentul cel mai aşteptat de participanţi. Regulamentul de organizare are reguli stricte, respectîndu-se obiceiurile tradiţionale, excepţiile nefiind admise. Interzis a se face fotografii în timpul defilării şi al dansului, lucru mai puţin respectat de către avizii de inedit. Sîntem informaţi că nu avem voie să ridicăm de pe jos penele multicolore căzute din costumele dansatorilor, această atribuţie revenind persoanelor abilitate din rezervaţie. Asta nu înseamnă că nu am văzut cîte o pana „plutind“ spre o poşetă „uitată“ deschisă! Dansul durează ore în şir, incluzînd şi un concurs individual între indienii diverselor naţii, concurs dotat cu premii. Spre final, sînt invitaţi şi spectatorii să-şi dezmorţească picioarele în ritmul tobei. Acum se pot face şi fotografii. Costumele cu pene, multe pene! într-o policromie de nedescris, vorbesc un limbaj secret. Pana de vultur pare cea mai valoroasă (sacralitate maximă, pace), iar la unele naţii (Sioux Lakota), dăruirea unei asemenea pene echivalează cu cea mai mare distincţie onorifică. Numărul penelor de vultur pe care le poartă un indian este egal cu numărul bravurilor. Marii şefi poartă panaş. Culoarea, aşezarea, poziţia (orizontale, verticale, înclinate) sînt semne distincte de putere. Pana de bufniţă semnifică păstrarea secretului, ezoterism; cea de cocoş înseamnă curaj; cea de papagal este uşurinţa comunicării; cea de privighetoare are o semnificaţie mistică – înţelegerea manifestărilor rituale; cea de porumbel însoţeşte o declaraţie de dragoste etc. Am căutat ceva de suflet cătrănit, ba chiar de inimă albastră. Singur, fără sfatul unui iniţiat, nu m-am descurcat! A nu se uita semnificaţia sacră: purificare şi vindecare, alungarea energiilor negative, o ancestrală terapie în care indienii cred. Un element prezent pe costume este broasca ţestoasă – „înţelepciune şi perseverenţă“ –, amintind un mit cosmogonic drag amerindienilor. Toba, instrument sacru, dacă se sparge, se va construi o nouă tobă şi, conform tradiţiei, se va lua un element din vechea tobă care va fi înglobat în cea nouă. Este singurul instrument muzical prezent la manifestare. De altfel, sacralitatea tobei e confirmată şi de lemnul din care se construieşte: un copac falnic, simbolizînd „arborele cosmic“. Ritmurile variate sugerează scene cotidiene din viaţa rezervaţiei: de la ceremonia „Răsăritului de Soare“, la dansuri ce imită lupte crîncene cu un adversar numai de ei ştiut, sau scene cotidiene de vînătoare, omniprezente în lunga lor istorie. 

O veche legendă indiană aminteşte de „iarba care murmură“, cea care avertizează de pericole iminente. Dansul care imită foşnetul ierbii m-a trimis cu gîndul la „cîmpul acoperit cu iarbă indiană înaltă, care îşi schimbă culoarea odată cu anotimpul“, văzîndu-i trecînd, unul după altul, judecătorul Cool, Dolly-Inimioară, Verena, cîteva dintre personajele lui Truman Capote din Harfa de iarbă, autorul american în venele căruia curgea sînge de indian al Sudului. 

Am dat ocol chioşcurilor care expuneau spre vînzare simboluri indiene, dar şi multe kitsch-uri venite din afară. La toate tarabele poţi cumpăra un captator de vise – „Dreamcatcher“ –, cîteva pene agăţate de un cerc metalic pe a cărui suprafaţă este aşezată o plasă ce imită pînza de păianjen. Legenda spune că păianjenul, suferind de lipsa lui de utilitate pe pămînt, i s-a plîns unei bunici de acest neajuns. Iubitoare de copii, cum sînt toate bunicile, aceasta i-a sugerat să folosească pînza pe care o ţese cu atîta măiestrie ca un filtru care lasă să treacă numai visele frumoase, ocrotind astfel somnul copiilor. Tobele de diverse mărimi, rotunde ca Pămîntul, „aducătoare de linişte, pace şi ajutor uman“ au preţuri ridicate (unele costă mii de dolari). Se cumpără cosiţe împletite din frunze de salvie, care prin ardere dă un miros plăcut şi fum purificator. De altfel, cam la toate tarabele, din cochilii marine se ridică fumuri „protectoare“ cu miros greu identificabil – cedru?, jneapăn?. Coliere lucrate în pietre semipreţioase, în monturi de argint, brăţări din lemn şi metal, la care sînt ataşate minisculpturi în os de „caribou“ (ren care trăieşte în nordul Canadei), cu geometrii curioase şi simboluri care îmi scapă, şiraguri de perle şi pene asortate – iată cîteva articole care îţi urcă cota de generozitate, deschizîndu-ţi automat portmoneul. Nu am văzut artizanat, doar cîteva naive pirografii şi cîteva sculpturi în lemn, fără valoare estetică. 

Pe o tarabă era expusă o gamă variată de semne de carte: împletite, într-o cromatică vie, cu mărgele înşirate pe aţe (cît or fi de practice?), din fîşii de piele şi interstiţii cu pene etc. Dar unde sînt cărţile la care să le foloseşti? Cu greu am descoperit o singură carte. Una singură, dar cu o istorie interesantă. 

În anul 1990, are loc un conflict între Guvernul Québec-ului şi comunitatea mohawk – cunoscut aici sub numele de „Conflictul Oka“ – cu epicentrul în rezervaţia Kanesatake. Statul canadian, prin reprezentanţii puterii din Québec, a anexat abuziv un teren împădurit aparţinînd indienilor, unde s-a construit un teren de golf care, ulterior, s-a tot extins. Proprietarii de drept, comunitatea mohawk, s-au revoltat, cerînd guvernanţilor oprirea lucrărilor de amenajare şi părăsirea teritoriului. Conflictul a durat cîteva luni, începînd cu intimidări şi terminîndu-se cu violenţe. Sînt deplasaţi vreo două sute de poliţişti, iar scînteia care a aprins vîlvătaia a fost împuşcarea unui caporal de poliţie, Marcel Lemay. Pînă la urmă, se pare că indienii au acceptat o sumă de bani şi conflictul s-a stins. Sora caporalului ucis, scriitoarea Francine Lemay, iniţial şi-a vărsat toată mînia la adresa acestei comunităţi. Apoi, căzîndu-i în mînă cartea At the Woods’ Edge, o istorie a comunităţii pînă la venirea europenilor, trece printr-o majoră schimbare de atitudine. Din carte a aflat despre injustiţiile suferite de această naţie, despre adevăratele ei tragedii. Merge în rezervaţie, îi cunoaşte pe cîţiva dintre participanţii la răzmeriţă, se împrieteneşte cu ei, „se vindecă interior şi încearcă o reconciliere sufletească“. Traduce în franceză această carte sub titlul À l’orée des bois, oferind populaţiei francofone „o altă percepţie despre acest popor curajos, ataşat rădăcinilor“. Cumpăr cartea, o voi citi! Vine vremea să „vizităm“ şi cîteva chioşcuri cu produse gastronomice. Bucătăria amerindiană nu excelează prin originalitate – cel puţin aici fast-food-ul a invadat rezervaţia. Am reţinut două preparate, mai mult pentru exotismul numelor: „Indian Tacos“ şi „Bison Buffalo“. Primul – o gogoaşă mai mare, plată, pe care se aşază un fel de iahnie de fasole, cîteva ingrediente şi sos salsa din abundenţă. Celălalt – un banal hamburger, o chiftea mai mare făcută din carne de bizon tocată şi prăjită pe grătar, servită într-o chiflă caldă, secţionată orizontal, pe care o asezonezi cu tot felul de dress-uri, după gust. 

La capitolul „lichide“, lucrurile stau mai prost. Cum alcoolul este interzis pe teritoriul rezervaţiei, ne mulţumim cu tot felul de juice-uri din fructe de pădure, ceaiuri cu arome necunoscute şi omniprezentele băuturi gazoase. Ce face indianul cînd îi arde gîtul şi vrea să dea ceva pe „goarnă“? Răspunsul l-am trecut la cele ezoterice. 

Soarele e spre Apus, facem ultimele fotografii. Participanţii s-au rărit, umbrele lungi ale înserării se lasă peste poiană. În cortul încăpător din prelungirea tribunelor, amenajat pentru bătrînii naţiei – semn de apreciere şi adînc respect –, au mai rămas cîteva persoane. Aşezaţi pe scaune albe de plastic, în bătaia ultimelor raze de soare, par totemuri vii, martori ai unei cosmice alegorii. Pentru ei, Pow-Wow-ul este bucuria perpetuării unei tradiţii, iar pentru tinerii care continuă neobosiţi să danseze în ritmul îndrăcit al tobei, sărbătoarea constituie prilejul (şi orgoliul!) afirmării unei naţii, în ciuda vicisitudinilor vremurilor.  

Emil Belu este scriitor.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.