În prima zi călduță și primăvăratică a acestui an, îmi pun în geantă o mască antivirală și recipientul cu soluția care ucide 1001 de bacterii și ies să înfrunt epidemia, pandemia, urgia și să fac niște cumpărături în Obor. Psihoza cu gripa cea mortală a reușit să mă cuprindă și pe mine, după ce taică-miu mi-a dat vreo două telefoane alarmate, „Se moare și la vîrste mai tinere, să știi!“, m-a învățat cum să mă feresc, de cîte ori să mă spăl pe mîini și mi-a spus și despre un medicament-minune care nu se mai găsește în farmacii – au dat iama toți ipohondrii, ca mine, și despre care am aflat că are efecte secundare de tipul halucinații și vertij. În Obor, pe la două și jumătate, oamenii mișunau ca furnicile, ca să folosesc o expresie din caietul de expresii frumoase, de la școală. I-a scos din casă vremea bună și pentru că orașul ăsta, în cartierele-dormitor ale lui, nu le oferă nimic, se năpustesc în Obor. În Hala Nouă sînt cozi mai ceva ca înainte de sărbători – vine primăvara și românii capătă o poftă subită de carne și de alte trufandale. Nu-mi scot masca din geantă, dar de fiecare dată cînd aud o tuse bine coaptă și posibil molipsitoare schimb coada și standul. În rest, e pace și bună înțelegere. Cea mai simpatică replică o aud din partea unei vînzătoare de la magazinul cu carne de porc de la Periș, veșnic asaltat de mușterii: „Ne pare rău, noi lucrăm numai cu porci… de cînd ne știm!“.

În fine, termin repede cu cumpărăturile, apoi mă uit cu jind vreo zece minute la terasa cu mici unde poposeam de obicei cu orele cînd eram cu Iulian. Îl sun: „Vezi că e lume la mici! Și se cîntă «În stație la Lizeanu»!“ – dar nu pare interesat să vină. Mă trage ața, dar parcă n-aș merge de una singură. Mereu am avut o problemă legată de a bea o bere sau a mînca ceva de una singură, în oraș, fie că e vorba de Piața Obor sau de un local hipsteresc. Femeia singură la cîrciumă… mi se pare că toată lumea se uită la ea ciudat, o blamează, n-are bărbat, săraca, n-are copii acasă etc., mai bea și bere, ia uite, alcoolista! În schimb, un bărbat singur cu o bere în față e de înțeles și de bonton, a scăpat de gura nevestii, se relaxează omul. A trebuit să merg prin mai multe țări precum Cehia sau Germania, unde am văzut femei singure sau în grupuri mici bînd bere, la terasă, de pe la ora 11, ca să mai scap și de această prejudecată. Sau să mai îmbătrînesc un pic, cine să mai comenteze o femeie trecută de 40, în curs de băbire? Totuși, deși am o poftă grozavă de doi mici și o bere, nu mă îndrept spre terasa din Obor, mă duc să mai pierd timpul pe la mall. Micul mall Veranda. Și aici e plin de oameni pe care vremea caldă i-a scos din casă. Mă mai învîrt prin Carrefour, iau și un fast-food la pachet, că doar e sîmbătă, nu se pune, ies pe terasă ca să fumez o țigară, pînă la urmă îmi iau cu stîngăcie și o bere. Lasă spumă pe pahar, merge la fix, e grozavă. O savurez și trag cu urechea la conversația celor doi tineri de la masa de alături care beau cîte o cafea de la Starbucks. Un el și o ea, deduc din conversație că s-au cunoscut pe Tinder și sînt la primul date. Ea e o grăsuță emancipată – păr blond, cu rădăcini mov, un sacou negru cam prăfuit, dar subțire, de aprilie, pe dedesubt un tricou rockeresc, latura ei rebelă, nu-i așa? Fumează cu gesturi studiate, e clar că nu e la primul blind date via Tinder. El e un puști de vreo 20, imberb și timid, cam prost îmbrăcat, tot bîțîie din picior și vorbește încet, oare ce ar trebui să facă și să spună ca să i-o tragă grăsuței emancipate? – gîndesc eu. Mă deranjează faptul că fata nu se uită deloc la el, privirea îi alunecă versată cumva pe lîngă el, asta mi-o face din start antipatică, deși știu că e o poză. Vorbesc despre fumat, fata încearcă cumva să se justifice pentru faptul că fumează, știe că nu mai e la modă. „M-am apucat din plictiseală…“, zice ușor afectat și mai trage un fum. „Pot să mă las oricînd, am stat o zi întreagă fără să fumez, chiar nu e nici o problemă pentru mine!“ Aiurea – gîndesc eu. Păi, înseamnă că tot din plictiseală m-am apucat și eu. Să te văd pe la 35, cum primul lucru pe care îl faci dimineață este să-ți aprinzi o țigară, cu ochii cîrpiți și cu o cafea făcută în pripă, nu ca aia de la Starbucks, gîndindu-te cum să le faci mai repede pachete copiilor care trebuie să meargă la școală. Dar iată că acum vorbesc despre Starbucks, grăsuța are ceva de povestit. „Odată am stat vreo 30 de minute ca să-mi vină o comandă pentru că minunăția de angajată avea alte priorități, cum ar fi să servească pe nu știu cine cu o brioșă!“ „Da, uneori sînt nesimțiți!“, admite băiatul care bîțîie din picior. Dar poate că minunăția de angajată nu s-a născut ca să te servească pe tine – gîndesc eu. Însă hai să fiu indulgentă, generația asta vrea ca totul să i se întîmple acum, imediat, nu are răbdare să aștepte. Acum vorbesc despre Tinder. „Am Tinder de la începutul clasei a noua… merge așa, de plictiseală.“ – spune ea cu mîndrie. „Mai ai noroc să întîlnești și oameni mișto… eu, de exemplu, discut aproape numai cu străini, cred că aș avea unde dormi pentru o noapte în fiecare capitală din Europa.“ Rîde. Timidul nu vrea să se lase mai prejos și îi povestește, cu o voce aproape șoptită, despre nu știu ce fată pe care a cunoscut-o pe Tinder… oare din Italia?… nu aud bine… care l-a invitat… unde? Brusc, i-a captat grăsuței interesul, chiar se uită spre el, nu în ochii lui, desigur. „Și de ce nu te-ai băgat pe ea? Nu arăta bine?“ Stai un pic, parcă povestea asta era despre voi doi – gîndesc eu, ca un spectator inocent. Schimbă din nou subiectul, acum e despre gaming, hai că la asta mă pricep un pic, am fost gameriță mulți ani și acum îmi ard degetele după un mmorpg, dacă aș avea timp. Fata s-a jucat și ea un pic, însă „n-am reușit să ajung la statutul de gamer!“ – spune, cu ușor dispreț și mai trage un fum de țigară, uitîndu-se aiurea. Băiatul e mai gamer decît ea, se simte un pic vinovat. „Știi, am avut multe relații cu gamer-i!“ – îi zice ea direct. „Nu e OK, adică îi suni și-ți răspund după trei ore pentru că nu pot să iasă din raid… adică e OK dacă îi suni doar așa, din plictiseală, însă dacă ai o problemă cu adevărat și tipul nu răspunde? Odată am așteptat o oră într-o gară, pentru că nici nu știam unde stătea tipul, l-am cunoscut tot pe Tinder… și n-a răspuns, n-a venit, pentru că era în joc, s-a scuzat el dup-aia!“ Ha-ha, îl înțeleg foarte bine pe tip, dacă ești în raid, nu poți să-i lași baltă pe ceilalți, ce mai contează o grăsuță emancipată care fumează țigară de la țigară și așteaptă într-o gară?

Mi-am terminat berea, trebuie să plec. E cald și plăcut, ar merge și a doua, dar aș exagera, chiar aș fi o „babă alcolistă“, plină de prejudecăți, care se teme groaznic de gripă și pe care, de fapt, n-o bagă în seamă nimeni. Plec spre casă, destul de veselă, cu cîrnatul de Mangalița și cu carnea de porc de Periș în rucsac, întrebîndu-mă dacă cei doi vor reuși să se cupleze, dacă timidul își va atinge scopul. În fond, și grăsuța ar putea să cedeze un pic, la cîte relații cu străini și cu gamer-i a avut… mă pufnește rîsul pe stradă. Da, nu mai am nici o legătură cu generația asta, o prăpastie imensă se cască între mine și ei, n-am avut niciodată Tinder, n-am fost la un blind date, n-am pretins nimic, n-am crezut că totul mi se cuvine, n-am avut nici o lejeritate în ceea ce privește amorul de-o noapte, ba dimpotrivă, n-am așteptat aiurea prin gări ca un tip să-și termine raidul, deși toate aceste lucruri mi se par perfect normale. Nu-mi pare rău că n-am acum 20 de ani, îmi dau seama că, de fapt, îi înțeleg perfect, îi pot vedea deja la 40, anumite lucruri nu se vor schimba niciodată.