Sistemul rămîne singur

Publicat în Dilema Veche nr. 671 din 29 decembrie 2016
Sistemul rămîne singur jpeg

Cam pe la sfîrșitul anilor ’90, cînd a aflat că soră-mea găsise de muncă în Boston, ca baby-sitter (au pair, mai exact), o rubedenie a exclamat, în culmea indignării: „Cum să te duci în America? Copiii mei să meargă în America, nu tu!“ M-am tot întrebat, de atunci încoace, ce-o fi fost în neregulă cu soră mea, și îndrăznesc să cred c-am găsit, dacă nu răspunsul, atunci un răspuns posibil, ceea ce mă face să scriu acest text. Cel mai mult și mai mult m-ar bucura să fiu contrazis și redus la tăcere, dar înainte de asta, încă vreo două-trei exemple.

Din aprilie 1994 merg pe munte c un bun prieten, cu Dodel; dormim în același cort, mîncăm din aceeași conservă, împărțim vodca de seară și ceaiul de dimineață. În afară de masivul Șureanu, am parcurs (de mai multe ori) cam toate traseele din munții de peste 2000 de metri, bașca pe cei mai mărunței (Apuseni, Măcin, Ceahlău, Leaota, Cernei etc.); ar trebui, deci, să am deplină încredere-n Dodel. Dar n-am: între noi doi persistă ceva nespus și de nespus, și anume complexul lui de superioritate față de mine (nu-i bogat, muncește mult și n are nici mașină, așa că nu despre bani e vorba). Oricît s-ar strădui să se prefacă și oricît m-aș preface că nu văd cum se străduiește, Dodel nu poate uita că el e născut în Algeria, iar eu nu. Un bien né nu poate fi egal c-un băiat de la țară.

Cîndva am iubit și eu o fată (nu e interzis!). M-am dat peste cap să meargă treaba, am făcut toate nefăcutele și chiar mai mult decît atît, dar degeaba: ea era născută în Nigeria și n-a putut trece peste asta. După multe căutări, că n-am fost eu singurul mal né din viața ei, a găsit un băiat bun, născut în Irak, cu care s-a potrivit mănușă. O mănușă cam de box, dar nu despre asta-i vorba aici.

În februarie 1990, inspectoratul școlar al sectorului 4 (care era atunci pe Șoseaua Viilor, nu în Berceni ca acum) a ales cîteva zeci de gimnaziști și liceeni pe care i-a trimis într-o tabără de „eroi ai Revoluției“ (?!),
undeva lîngă Varna. Am aflat ulterior c-au fost zeci de astfel de tabere, care mai de care mai pricopsite (în Franța, în Danemarca, în Austria etc.), dar în asta de care zic, printre alte haimanale de la Liceul Industrial nr. 36 (actualul „Ion Creangă“) am fost selectați și noi doi, Grasu și cu mine. Criteriile de selecție au rămas o enigmă pînă-n ziua de azi, ca tot ce ține de Revoluție, dar aceste tabere și mai ales „criteriile“ ar putea fi un capitol interesant de cercetare pentru istorici; la întoarcere, toți foștii prieteni și colegi dintr-a XII-a C s-au năpustit ca hienele asupra mea, cu mustrarea „Ai fost în Bulgaria și mai și vorbești?“ (nu mai țin minte ce spusesem). „Da’ de Grasu de ce nu vă luați?“, am zis eu. Răspuns: „El e născut în Mozambic!“

Repet, mi-a luat foarte mult timp, ani și ani, ca să pun toate aceste fragmențele cap la cap și să trag o concluzie. Poate nici nu-mi pica fisa, dacă nu mă-ntîlneam pe scară cu tanti Lucica, pe cînd dădea cu mopul: „Săru’-mîna, doamnă Lucia“, „Să dea Dumnezeu sănătate, domnu’ Mihăiță“; atunci mi-am dat seama, din diferența de ton a celor două voci, că eu vorbesc de sus cu ea, iar tanti Lucica vorbește „de jos“ cu mine. Că mă pun, în raport cu ea, pe același tip de piedestal pe care se pune Dodel în raport cu mine. Pe care l-au pus colegii pe Grasu. Pe care și-a pus rubedenia copiii: ei erau născuți la Londra. Aici era de fapt cheia, în locul nașterii copiilor, nu în presupusa inferioritate a soră-mii.

Pare foarte ciudat că în comunism a existat o aristocrație a nașterii, dar e adevărat. Nu mă refer la primul comunism, la paukerism și la dejism, ci la comunismul „bun“ pe care îl regretă acum pensionarii, la anii 1965-1975, să zicem, atunci cînd a venit pe lumea generația decrețeilor. Bine-bine, decreței, decreței, dar nici noi n-am fost egali între noi, încă de cînd aerul ne-a invadat prima oară plămînii: cele mai puține șanse le-au avut cei născuți la țară, din familii „proaste“ (sărace, lipsite de ambiție, de etnie romă etc.). Șanse mult mai mari au avut cei ca mine, țărănuși prin naștere, urbanizați prin grija Partidului (Mircea Cărtărescu a scris deja totul despre noi, nu mai e nimic de adăugat). Altfel au pornit-o-n viață cei din familii urbane „bune“, care, cine știe cum, au ținut capul la cutie și-au trecut obsedantul deceniu pe sub radarul comuniștilor. Dar aristocrații, porfirogeneții, cei cu lingura de-argint în gură au fost pruncii ai căror părinți cîștigaseră încrederea regimului, astfel încît li s-a permis să iasă (nu există italice suficient de sugestive pentru ce vreau să spun!). E adevărat că privilegiul ieșirii (nuanță biblică!) îl aveau în primul rînd nomenclaturiștii, securiștii și „lucrătorii în comerțul exterior“, dar nu exclusiv; a fost și-o altă categorie, numeric mai mare, și anume tehnicienii și muncitorii regimului. Dacă „muncitor“ e un termen clar, „tehnician“ putea însemna orice, de la „consilier militar“ la inginer, medic, profesor, cercetător, student și multe altele. Din Irak, Siria, Libia, Angola, Mozambic, Nigeria, Egipt, Algeria, Maroc, Sudan, Iran sau Iordania, acești oameni s-au întors nu numai cu casetofoane, blugi și lănțișoare, ci și cu copii. Cu copii altfel decît toți copiii. Cu copii născuți afară.

Fac o mică digresiune și mă-ntreb de ce acest cuvînt românesc nu pare să aibă vreun sinonim perfect în nici o limbă, iar acolo unde, treacă-meargă, găsim cîte ceva (abroad, ailleurs, Ausland, zagranița), parcă nu e nuanța aia de pușcărie pe care o simți, aproape palatal, în sinistrul nostru „afară“. Oare de ce?

Și ce s-a întîmplat cu acești copii? Mai nimic. Au crescut și s-au jucat ca toți copiii, cu cheia de gît, dar îndoctrinați că ei sînt altfel, din naștere altfel. Nu exact asta înseamnă aristocrație? Accesul la resursele materiale e important, da, dar e trecător, pe cînd spiritul aristocratic, nu. Un copil căruia i s-a băgat în cap că el nu-i ca „amărîții ăștia“ se va purta ca atare, și nu doar în copilărie, ci toată viața. Iar atunci cînd ne întrebăm cine-o fi „sistemul“ care căpușează țara, ar fi bine, poate, să ne dăm seama că sistemul se consideră țara însăși, iar pe cetățenii neincluși în sine îi vede ca pe-o turmă destinată să producă, eventual să se și distreze, dar în nici un caz să conducă. „Eu sînt boier mare, iar ei sînt niște proști“, spunea vornicul Moțoc. Diagnostic foarte precis, din punctul său de vedere. Actualii vornici moțoci ai generației mele, pe care-i regăsesc atît în serviciul public, cît și ca prosperi oameni de afaceri, sînt absolut convinși că-și merită boieria, nu doar prin merite personale („Dac-am fost băiat deștept!“), dar mai ales, mai profund și mai secret, prin marele merit al nașterii. S-au născut bine. Dincolo de gratiile cuștii. Altă soartă, alt destin. De la bun început.

Numai că acum sistemul este într-o situație foarte grea, avînd de înfruntat atacuri din patru părți: DNA e una, diaspora-i a doua (pe un „amărît“ îl poate impresiona pedigriul baronului local, dar pe un diasporean, nu), micșorarea bazei de recrutare e a treia, dar cea mai importantă e aceasta: războiul civil din interiorul sistemului. Reformiști versus conservatori, în interior. Știu ce vorbesc. Dar mi-e frică să vorbesc prea mult, că nu se știe cine cîștigă pîn’ la urmă!

Explicația titlului: fără a mă fi integrat pe mine personal în structurile sale, sistemul m-a distrus, ca ființă socială. Adică n-am mai putut să iau România în serios, odată ce-am înțeles „cum merg lucrurile“. Concret, n-am mai fost bun de nici o muncă socialmente utilă sau, cu expresia curentă, „să mă implic“. Am scris cîteva sute de articolașe de (așa-zis) turism, descriindu-le „amărîților“ mei acel mitic afară, cel puțin bucățelele la care am avut acces, dar cam asta e tot. N-am putut lua vreodată în serios nici munca din România („Mihai, tu nu te implici în efortul nostru colectiv!“), nici salariile din România, nici instituțiile publice din România („Completați dumneavoastră o cerere și mergeți la ghișeul doi, întrebați de doamna Nuți“). Mi-a rămas munca fizică, pe care sistemul n-are cum să mi-o ia (sînt prea leneși!) și care, vă destăinui acum un secret, va fi la tot mai mare căutare: oamenii pleacă. Sistemul rămîne singur. Să-i fie de bine. 

Mihai Buzea este jurnalist la Cațavencii.

header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.
image png
Tramvaie
Timpul de așteptare e afișat electronic și calculat la secundă.
image png
După 20 de ani: cît ne-a schimbat Facebook viețile?
În 2020, Facebook anunța că nu va verifica reclamele politicienilor pe platformele sale, permițînd astfel și publicarea informațiilor false.
p 20 WC jpg
Proba gustului
Se susţine şi în Vechiul Testament, şi în Noul Testament, spunea Andrei Pleşu într-un curs de angelologie, că „omul e bine să aibă sare, adică să aibă gust bun...
p 21 WC jpg
Natura, industria și designul biofil
Mă refer la vegetația care urcă pe terasele zgîrie-norilor, într-un elan care amintește de literatura SF post-apocaliptică sau de imaginile.

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.