Există zeci de feluri de ouă. Tu ştii care te face om? Nu. Nici eu. Din care din aceste ouă poate să iasă puiul puterii tale de a fi, puiul imaginaţiei tale? Cred că din nici unul. Nici unul nu este colorat cum ştim, portocaliu, ce tu ştiai că e gălbior? Nu, nu este gălbior, este portocaliu, rău portocaliu. Natural ca şi culoarea părului tău, ce ţi-ai schimbat părul, bărbat, ţi l-ai cănit, femeie, ţi l-ai plastografiat după poze, nu? Nu, dom’le, pardon, dragă, nu e vorba de portocaliu sănătos, atît de sănătos că nu vei mai prinde tu cu una, cu două în viaţa vieţilor tale decît dacă te duci la ţară la o mătuşă de mamă moartă prin alianţă cu un tată vitreg sub ultragierea unui război copleşitor dărîmat de un general violat în dentiţia închipuirii sale de o silfidă măgăricioasă morbidă promisă unui struţ ambulant şi mincinos.

Bărbaţii mint cum respiră. Ouăle şi ele. Doar că ele mint cînd se sparg în tigaie. Da, te mint, te înrobesc, de jertfesc deziluziei tale. Să fim cinstiţi: cui foloseşte încă un ou? Da, după 30 de ani în sus, oul ca element gălbui-bolnav ar trebui să ne părăsească dintre iluzii şi să se nască în alte emisfere: ce vrei, bă, de la viaţa mea? Cu ce te ajut? Nu, nu, nu, nu crede că e o iluzie moartea. Nu, ea e o certitudine în faţa unui ou gălbui-bolnav. Şi eu am certitudini zilnic de-astea. Nu lipseşte din nici una dintre mesele mele de dimineaţă, nu lipseşte din nici una dintre cumpărăturile mele, nu lipseşte din discuţii, din reţete, din înjurături, păi, nu înjuri pe om de mă-sa şi de ce are mă-sa mai deplin? Pe scurt, sînt înconjurat de rău şi bolnav. Acum în praf de fisiune nucleară venită din partea celei mai perfecte naţiuni-brand de ţară. Ce mă fac?