#stămacasă (2)

13 aprilie 2020
Fascinații profesorale jpeg

Am rămas dator cu partea a doua a interviului pe care l-am luat elevilor și cu o concluzie pe care cred că o pot trage. Așadar, vă propun mai întîi o selecție de răspunsuri la ultimele trei întrebări pe care le-am formulat.

Cum se văd adulții acum, față de cum păreau înainte?

Alex: Adulții se văd mult mai panicați față de cum erau înainte și mult mai stricți privind regulile de igienă.

Alexia: Mă uit pe geam și văd adulții mult mai gînditori, mai atenți la acțiunile lor, dar și la cei din jurul lor.

Ioana: Adulții sînt speriați, mai ales mama, care lucrează în domeniul medicinii. Bunicii nu sînt speriați deloc și, dacă ar fi după ei, s-ar plimba toată ziua pe la magazin și în vizită la prietenii lor.

Mihai: În perioada aceasta se vede care dintre adulți nu sînt pregătiți pentru evoluția tehnologică. Cei care sînt panicați că nu se pot face aceeași treabă și același tip de comunicare prin rețelele de socializare și cu ajutorul platformelor online sînt cît se poate de nepregătiți pentru prezent, ca să nu mai spunem că în viitor vor fi copleșiți. Pe de altă parte, mulți adulți cad pradă dezinformării, care are drept urmări sentimente (panica) și acțiuni (se cumpără din magazine mai mult decît strictul necesar) nejustificate. Așadar, mare parte nu pot face față acestei perioade, iau decizii drastice pentru ei și pentru familiile lor, deoarece nu știu cum să „cîntărească” echilibrat situația.

Otilia: Abia acum se vede cine este pregătit (știe să acționeze) și cine nu. Cine este indiferent și cine nu. O parte dintre adulții care păreau serioși și calculați dau dovadă de stupizenie (cumpără tot din magazine, cred tot ce li se pune în față, nu respectă regulile, se lasă manipulați de știrile false), alții – spre exemplu, bătrînii – dau dovadă de indiferență (ies din casă și se îngrămădesc în magazine, deși știu foarte bine situația). Alții sînt panicați într-un mod constructiv, stau în casă și ies doar cînd este necesar. Oricum, majoritatea par mai speriați.

Darius Ș.: Adulții, cel puțin în familia mea, sînt mult mai grijulii. Pe cît posibil nu iese nimeni în afara curții, decît pentru strictul necesar. Sînt foarte atenți, chiar și pentru mersul la magazin iau măsuri de siguranță (măști, mănuși etc.). Totuși, am văzut și adulți care se bucurau de această carantină ca și cum ar fi o vacanță, un concediu de relaxare.

Salome: Personal observ că adulții care ar trebui să fie calculați și liniștiți, ca să ne fie exemple, încep să se panicheze și să dispere.

Formulați o întrebare care vă frămîntă!

Alex: Vom merge la școală la vară?

Alexia: Vom recupera orele pierdute la vară?

Ioana: Cît o să mai dureze această pandemie? Și care ar fi riscul să revină acest virus cu un val mai mare și mai periculos care să ne afecteze și pe noi, tinerii?

Mihai: Oare dacă pînă acum învățămîntul românesc ar fi fost mai familiarizat cu tehnologia, situația actuală mai era atît de ieșită din comun?

Otilia: Voi reuși să îmi desfășor planurile pe care le aveam pentru vara aceasta?

Nicoleta: Cînd o să înceteze cei din mass-media să exagereze ce se întîmplă în jurul nostru? Cînd o să devină oamenii mai responsabili și o să respecte niște reguli pentru binele lor și al celor din jur?

Scrie rapid tot ce îți trece prin minte pornind de la cuvintele: izolare, școală, prieteni, familie.

Ioana: Izolarea-i nașpa, nu mă mai duc nici la școală. Într-un fel mă bucur că stau mai mult cu familia, dar îmi e tare dor de prieteni.

Mihai: În situația actuală alegem să stăm mai mult cu familia și mai puțin cu prietenii. La școală nu mergem, dar asta nu înseamnă că nu parcurgem ce trebuie. Nu spațiul îl definește pe om, ci omul definește spațiul. Chiar dacă am intrat într-o mini-izolare, tehnologia din ziua de azi ne poate apropia. Oamenii ar trebui să înțeleagă că e spre binele lor și spre binele celor dragi să respecte regulile impuse pe timpul acestei situații inconfortabile.

Cristina: Datorită izolării învățăm să apreciem lucrurile, prietenii și timpul petrecut alături de ei și de familie. Ce se va întîmpla cu anul școlar este o îngrijorare pentru noi.

Otilia: Acum, că trebuie să stau în izolare, nu mă mai pot duce acasă (în Bacău) pentru a-mi revedea familia și prietenii pe care îi am acolo. Totuși, pentru că nu mai merg la școală, pot folosi acest timp pentru activitățile preferate.

Darius Ș.: Această izolare impusă prin lege a fost o decizie foarte bună pentru a combate răspîndirea virusului. Cu toate că elevii nu mai pot merge la școală, ei nu rămîn în urmă cu materia, deoarece profesorii încă țin legătura cu ei și se asigură că elevii își fac temele. Un lucru care îmi lipsește, însă, este faptul că nu mai pot ieși cu prietenii în oraș, dar în același timp mă bucur că pot să petrec mai mult timp în familie, să socializez cu ai mei și să ne clădim o relație mai bună.

Anticipam o concluzie. Nu e mare filozofie să vezi simplitatea și în același timp seriozitatea cu care niște elevi de clasa a X-a tratează lucrurile. Ocazie să ne dăm seama că școala e, de fapt, un mediu în care nu doar ei învață. Și că, în general, nu doar noi, adulții, îi învățăm pe copii, ci avem la rîndul nostru de învățat de la aceștia. Sau, cum spunea Constantin Noica: „O şcoală în care profesorul nu învaţă și el e o absurditate. Cred că am găsit un moto pentru Şcoala mea. E vorba aceasta extraordinară a lui Leon Bloy: «Nu se ştie cine dă şi cine primeşte»”.

Horia Corcheș este scriitor și profesor de limba și literatura română.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.