Teatru de voie

Publicat în Dilema Veche nr. 505 din 17-23 octombrie 2013
La drum – propriul road movie jpeg

Cam pe la debutul fiecărei stagiuni teatrale, îmi place să încep cu cel puţin două-trei piese... de voie. Dintre cele de entertainment, care desigur că te pun şi pe gînduri, într-o oarecare măsură, dar, în primul rînd, te fac să rîzi.

Nu e acelaşi tip de entertainment ca cel pe care îl cauţi în întunericul sălii de cinema, cu o pungă de floricele în faţă. E unul mai la lumină, în care te îmbraci frumos şi te expui, iar la sfîrşitul operei pe care o savurezi, ovaţionezi deschis şi zgomotos, alături de restul spectatorilor.

Am văzut, de curînd, două premiere, evident diferite: Micul Infern de Mircea Ştefănescu, în regia lui Mircea Cornişteanu, la Teatrul Naţional Bucureşti; şi Flecărelile femeilor, după Carlo Goldoni, scenariul şi regia – Mihai Mălaimare. Care pot avea în comun genul de entertainment la scenă deschisă, de care vorbeam înainte – un soi de viziune asupra lumii pe care numai un anumit tip de comedii ţi-o pot da, şi anume: nimic nu e foarte grav, tot ce-i trist are limite şi se rezolvă; oamenii se înfruntă, se supără unii pe alţii, dar se şi împacă; lumea – chiar dacă, uneori, apare ca un acvariu sau un clopot de sticlă – e frumoasă şi totul se termină cu bine.

Altfel, cele două piese nu sînt asemănătoare: Micul Infern este o comedie bulevardieră, „amabilă şi dulce, cum se scriau pe vremea aceea (n.r. – în 1948), (...) fără a cădea niciodată în amabilitate insuportabilă“ (Radu Popescu, România liberă, 1971, în caietul-program al spectacolului), avînd drept temă cuplul conjugal. Flecărelile femeilor este o commedia dell’arte tipică, avînd drept principală temă... bîrfa şi efectele ei asupra iubirii şi constituirii cuplului.

Micul Infern e o piesă despre căsătorie. În ciuda titlului, e pro-căsătorie, ale cărei dificultăţi nu sînt ignorate, dar despre care autorul crede că pot fi depăşite, cu tact şi umor. Scenele în care fiecare dintre soţi (Ilinca Goia şi Liviu Lucaci) îi îndepărtează, păcălindu-i, pe amorezii partenerului, sînt antologice: alerte şi lejere, îţi induc un optimism greu de trăit, altfel, în epoca actuală: totul se poate, dacă oamenii se iubesc... Căsnicia e doar un mic Infern (pînă la urmă, termen de alint...) şi poate dura o viaţă, e unul din lucrurile valoroase şi de durată.

În rolul soacrei, Ileana Stana Ionescu – cea care, în urmă cu 40 de ani, în montarea lui Sică Alexandrescu, a jucat rolul soţiei – e savuroasă. Ea umanizează şi „instituţia“ soacrei, cea consacrată de nenumăratele bancuri în acest sens, tot printr-un soi de minimalizare: trăsăturile soacrei generice, amestecul în toate şi pisălogeala, dacă nu sînt luate în serios, pot fi neutralizate şi pot deveni inofensive.

Flecărelile femeilor e o piesă despre formarea unui cuplu şi diversele piedici în calea respectivei uniuni: piedici create de bîrfele răspîndite de femeile din cetatea Veneţiei, unde se petrece acţiunea. Bîrfa, zvonurile purtate din gură-n gură despre viitoarea mireasă sînt, în general, ţipate – lumea bîrfei e una isterică, în stil meridional sau balcanic... Personajele îşi strigă ofurile, modul lor de a se adresa unul altuia amintindu-ne de filmele româneşti de altădată.

Limbajul trupurilor eroilor şi eroinelor este chiar mai interesant decît replicile; la fel, costumele Sandei Mitache şi comentariile muzicale care marchează aproape fiecare moment. Sunetul ca de gaiţă (l-am identificat mai tîrziu) care însoţeşte fiecare nouă bîrfă împărtăşită pe scenă era binevenit. Mai ales că, în finalul piesei, gaiţele care produc sunetele apar în... carne şi oase. Negre, înalte, aducînd uşor cu caprele de sărbători, dar mai rafinate (actorii apar pe scenă îmbrăcaţi aşa).

Rîsul e scopul, probabil, principal al ambelor spectacole. Atît la Micul Infern, cît şi la Flecărelile femeilor, nu e un rîs în hohote, fără margini: în primul caz – unul uşor duios, mai curînd zîmbet cald; în cel de-al doilea – unul critic, satiric, mai curînd rînjet. Cert e că ambele piese reuşesc să-l provoace şi să transpună spectatorul într-o stare de bună dispoziţie protejată, ireală, dar cu atît mai confortabilă. 

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și oameni VIDEO
Cinci cai ai Household Cavalry au rămas liberi în centrul Londrei după ce și-au aruncat călăreții militari în timpul exercițiului de miercuri dimineață, potrivit Daily Mail Online.
image
8 obiceiuri care te fac să îmbătrânești mai repede. Ai putea trăi cu 20 de ani mai mult
Experții în longevitate avertizează asupra comportamentelor care provoacă „daune celulare”. Chiar dacă nu putem încetini timpul, îi putem încetini efectele asupra noastră, potrivit experților. Cheia este să facem alegeri mai sănătoase și să ne dezicem de câteva obiceiuri.
image
Amănuntul care l-a scăpat de nouă ani de puşcărie pe un şofer fără permis, care a ucis trei femei
Un şofer iresponsabil, care a comis un grav accident rutier în apropiere de oraşul Târgu Neamţ, a fost aspru condamnat în primă instanţă, dar magistraţii de la instanţa superioară au decis altceva.

HIstoria.ro

image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.