Sînt tîrguri cu sibieni, ţărani din toată ţara la orice colţ de stradă, cred că, dacă mă uit bine, găsesc un ţăran cu brînză şi la mine-n toaletă. E festival. S-a dat drumul la ţeava cu produse naturale. Nu poţi să-i testezi pe toţi care-s gustoşi şi care-s feicheori. Dar ştiu că amestecătura asta dă şi festinuri, şi diarei. Necontrolabile. Şi acest lucru e bun, e ca-n viaţă, nu? Ce e artificial moare de drum lung. Uite, mă duc în tîrg la Sinaia. Zgribuliţii de Sinaia sînt de la Sibiu, Braşov, Dîmboviţa, Bran. Uite brînză cu te miri ce în ea: nuci, chimen, mirodenii – după model olandez – şi lîngă, calupuri uriaşe de Gouda. „Păi, distribuim gouda şi facem şi noi după model.“ Dincolo, hălci de pastramă. Deşirate, spaimă de culori. Crudul şi afumatul, cred că ar trebui să se cheme noua aventură a lui Lévy Strauss. Trăim în şiruri de dezlînări carnale ca pastrama aruncată pe măsuţa de ţăran eco-bio.

Şi marşăm la afumătură. Nu la gătit, ci la afumat, carne înduplecată să se-nmoaie. Se vede pe pastramă încă firul de crud, încă pătrunzeala timidă. Ţi se face poftă ca unui cîine. Dulău era lîngă pastrama de la Sinaia. Dulău uriaş, păr mic, coadă lungă. Timid. Se lăsa mîngîiat, dar avea nările turbate de carne. Se lăsase gerul. Uite, colo’şa vin fiert. Din nesfîrşita zonă a dealului mare. Cred că mi-e lehamite de dealu’ ăsta mare. Se întinde ca rîia peste tot. O fi doar un titlu generic sub care se ascund zeci de vinuri proaste. Iau un pahar de vin fiert să văd cum a potrivit zahărul şi scorţişoara. Scorţişoară ioc, dar paharul de 3 lei e bun că stăpîneşte zahărul. Vinul e sec. Măcar, fără arome şi zbenguieli. Încălzeşte. Merg mai departe. Papuci de blană albă. Uriaşi. Mănuşi gigantice. Bă, ce recoltă bogată avem la blană albă. Eco-bio.