Martie 2004, Madrid – 191 de morţi, iulie 2005, Londra – 52 de morţi. Sînt o parte dintre atacurile din Europa care au purtat marca Al-Qaeda. Ianuarie 2015, Paris – 11 morţi la sediul revistei Charlie Hebdo şi alţi 4 la un magazin evreiesc. Atacuri care au purtat marca Daesh şi Al-Qaeda. Noiembrie 2015, Paris – 130 de morţi într-o serie de atacuri revendicate de Daesh. Tot autoproclamatul Stat Islamic a lovit din nou la Bruxelles, pe 22 martie 2016 – 31 de morţi şi 270 de răniţi.
Cifrele macabre nu spun, însă, diferenţele între cine a ucis europeni în urmă cu zece ani şi cine i-a ucis în ultimii doi. A înţelege diferenţele dintre Al-Qaeda şi Daesh înseamnă a înţelege cum poate fi contracarată noua ameninţare la adresa Europei şi a lumii.
În timp ce Al-Qaeda a fost şi este încă, deşi slăbită, o organizaţie aproape pur politică şi cu trăsături de gherilă, activă în subteran, Daesh se reclamă a fi un stat al lui Dumnezeu, un califat, la vedere, cu o obligaţie existenţială şi religioasă de a nu recunoaşte graniţe teritoriale şi de a-şi extinde acţiunile. Al-Qaeda şi Daesh sînt produse ale globalizării, dar expresii diferite de radicalizare cu rădăcini în spaţiul islamic.
Da, Al-Qaeda avea în Afganistan un punct din care radia coordonare pentru diverse celule împrăştiate pe glob, dar nu avea stabilit un stat propriu, ci doar o cooperare cu talibanii. Al-Qaeda a avut şi are aliaţi statali sau elemente din diverse state, în timp ce Daesh este în război global cu toată lumea pentru că nu recunoaşte nici un sistem politic, administrativ şi social creat de om, ci doar sistemul propriu, despre a cărui formulă spune că este dată de Dumnezeu – califatul. Al-Qaeda şi Bin Laden nu au vorbit despre realizarea unui califat decît ca scop viitor, ca despre un vis cu o dată imprecisă de realizare. De altfel, Al-Qaeda nu recunoaşte califatul Daesh şi a spus public că proclamarea acestuia a fost făcută prea devreme.
În schimb, Daesh are sub control un teritoriu propriu, un califat din care, conform ideologiei inspirate de primele texte islamice, îşi reclamă legitimitatea şi autoritatea. Cîtă vreme Daesh are un califat real, Europa este în pericol. Dacă atacurile Al-Qaeda în Europa au avut ca scop să forţeze schimbări de strategii guvernamentale în Orientul Mijlociu sau au reprezentat pedepse pentru politica externă a Europei, atacurile cu semnătura Daesh sînt parte a unui război religios clar şi declarat împotriva modernităţii, a tot ceea ce reprezintă Uniunea Europeană ca sistem politic, social şi de valori, dar şi un război de extindere permanentă a califatului, o extindere care este o obligaţie pentru calif, conform primelor texte islamice.
Natura Daesh încă nu este înţeleasă şi, în unele cazuri, ideologia religioasă a Daesh nu este luată serios în calcul, iar analiştii fenomenului se împart în două categorii: cei care spun că totul în cazul Daesh este motivat religios şi cei care susţin că ideologia religioasă este doar o mască pentru motivaţii pur politice şi teritoriale. Mai mult, o serie de oficiali occidentali, între care preşedintele american Barack Obama, au declarat ferm că Daesh este neislamic, că nu are nimic de‑a face cu islamul. Evident, motivaţia sa a venit din nevoia de a asigura populaţia musulmană americană că autorităţile nu asimilează curentele islamice principale cu terorismul şi cu formulele islamiste radicale.
De partea cealaltă, teologi şi specialişti în terorism, ca Bernard Haykel, de la Princeton, spun că, în mod evident, Daesh este o organizaţie teroristă religioasă pentru că ideologia Daesh îşi are rădăcinile în primele texte islamice medievale. Haykel mai spune că ideologia Daesh e construită pe legislaţia islamică specifică secolului VII şi respinge orice inovaţie teologică, orice interpretare în afara puritanismului islamului de început, ba chiar şi unele hadith-e mai tîrzii, cu conţinut tolerant, ale Profetului. În esenţă, Daesh respinge orice text islamic din perioada de după primele cuceriri teritoriale ale Profetului şi ale primilor califi.
Dacă Bin Laden cerea, de exemplu, retragerea trupelor străine din spaţiul islamic, plecarea tuturor nonmusulmanilor din Peninsula Arabică, distrugerea statului Israel – solicitări specifice unei organizaţii teroriste politice –, Daesh este în război global cu lumea modernă. Daesh nu recunoaşte graniţe ori sisteme de guvernămînt, fie ele în Orientul Mijlociu ori în Occident. Scopul declarat al Daesh este întoarcerea la o civilizaţie islamică medievală de secol VII şi pregătirea pentru Apocalipsă.
O altă diferenţă dintre Al-Qaeda şi Daesh e că autoproclamatul Stat Islamic este mult mai infuzat în argumente religioase. E important de spus că teologii Daesh sînt convinşi că luptătorii săi sînt menţionaţi în Apocalipsă şi fac trimitere la texte islamice în care se vorbeşte despre apariţia unui Anticrist, provenit din estul Iranului, care va fi pe punctul de a învinge luptătorii califatului (adică ai Daesh, în lectura teologilor organizaţiei teroriste) într-o bătălie în zona Ierusalimului, dar Mesia va interveni, îl va ucide şi îi va conduce pe luptători spre victoria împotriva răului.
Toate acţiunile Daesh, ideologic, se circumscriu pregătirilor pentru Apocalipsă.
Un prim pas pentru organizaţie a fost stabilirea unui teritoriu în Siria şi Irak, iar mai nou extinderea influenţei în Libia şi Yemen. Alt pas a fost apariţia unui calif, în persoana lui Al-Baghdadi, pe modelul de comportament al primilor califi medievali. Analiştii din serviciile de informaţii au remarcat că, imediat după anunţarea califatului, numărul de susţinători ai Daesh a crescut brusc, la fel numărul celor care au început să se îndrepte, cu tot cu familiile lor, spre Siria şi Irak. În paralel au apărut imagini cu susţinători Daesh care, odată ajunşi în califatul proclamat, şi‑au ars paşapoartele europene sau americane, gest simbolic de respingere a lumii moderne din care veneau.
Califatul face obligatoriu pentru Daesh şi pentru susţinătorii săi „jihadul ofensiv“. Conform textelor islamice pe care le invocă teologii Daesh, califul are obligaţia să poarte război cel puţin o dată pe an, pentru extinderea teritoriului, dar şi pentru terorizarea inamicului – de unde şi atentatele din Europa şi SUA.
Al-Qaeda nu are astfel de obligaţii religioase, ci se orientează numai în funcţie de oportunităţi. Şi limbajul este diferit. Dacă mesajele Al-Qaeda sînt într‑un limbaj şi în termeni inteligibili pentru lumea occidentală modernă, formulele Daesh, chiar şi cele ambalate în videoclipuri moderne şi profesionist realizate, sună ciudat de medieval în urechile occidentale, cu referinţe greu de înţeles fără texte religioase vechi alături. De exmplu, purtătorul de cuvînt al Daesh, Abu Muhammad al-Adnani, a transmis musulmanilor din Occident mesajul de a „strivi cu pietre capetele necredincioşilor, de a-i otrăvi, de a le distruge culturile agricole“. Este, de fapt, o trimitere la regulile medievale de război, de jihad, conform cărora civilii şi bunurile nu trebuie atacate decît dacă luptătorii musulmani sînt în poziţie defensivă sau slăbită. Unii analişti din zona de informaţii spun că tocmai datorită limbajului diferit, arhaic, unii tineri se simt atraşi de ideologia Daesh, de lumea pe care o propune organizaţia teroristă, o lume a eroismului, a luptei dintre „bine“ şi „rău“, în alb şi negru, o lume a idealurilor pure, simplificate, foarte diferită de lumea societăţilor moderne colorate în nuanţe greu de descrifrat uneori, multiculturale şi generatoare de alienare.
În plus faţă de alte organizaţii teroriste, Daesh nu ezită să pună rapid eticheta de „apostazie“ pe orice contravine ideologiei sale. În general, în islam, un act sau o persoană nu primesc prea uşor această etichetă. Daesh însă îi consideră din start apostaţi pe toţi musulmanii care nu aderă la ideologia organizaţiei, în special şiiţii şi yazidii, dar şi sunniţii care nu acceptă formula ideologică şi religioasă a Daesh. Conform Daesh, apostaţii pot fi ucişi sau luaţi ca sclavi, iar femeile pot fi folosite, fără nici un păcat, drept concubine. Mărturii ale unor femei scăpate din infernul Daesh arată că luptătorii organizaţiei primesc drept recompensă sclave pe care, dacă li se opun, le pot viola fără să se teamă de păcat, în baza unor argumente formulate de teologi ai Daesh.
Apostaţi sînt consideraţi şi musulmanii care participă la viaţa politică sau publică, deţinînd funcţii în sisteme de guvernare ori administrare, altele decît cele ale califatului, pentru că Daesh consideră neislamică orice legislaţie ori sistem făcute de om şi nu de Dumnezeu. De aici porneşte justificarea Daesh pentru execuţii zilnice, în masă sau individuale, care au loc în teritoriile pe care le controlează.
Fervoarea religioasă a Daesh este un motiv de dispută între analiştii fenomenului. Robert Pape, de la Universitatea Chicago, susţine că întreaga construcţie religioasă are ca scop doar să facă mai uşoară recrutarea de susţinători şi motivarea atentatorilor sinucigaşi. Dar numai asta, spune Pape, nu explică fenomenul sau motivaţia, pentru că, de exemplu, atentatori sinucigaşi foloseau şi Tigrii Tamil în Sri Lanka, o grupare marxistă secularistă.
Olivier Roy, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti în cercetarea islamului politic, e de părere că avem de-a face cu exploatarea unei revolte personale a tinerilor occidentali şi că, de fapt, e vorba despre o islamizare a radicalismului şi nu de o radicalizare a islamului, iar o eliminare a Daesh nu elimină şi revolta pe care o resimt mulţi tineri europeni. „A existat, bineînţeles, un ordin al Daesh ca să fie atacată Franţa, dar Daesh nu a trimis trupe din Siria, ci pur şi simplu a făcut recrutări dintr-un bazin de tineri radicalizaţi care sînt francezi sau belgieni, adică europeni. Se pune problema dacă războiul contra Daesh va pune capăt radicalizării acestor tineri. Răspunsul meu e «Nu» pentru că sînt deja douăzeci de ani de cînd avem de-a face cu un val de radicalizare, în rîndul tinerilor, nu neapărat de origine musulmană, pentru că avem un procent mare de convertiţi“, a explicat Olivier Roy după atacurile din Franţa.
Specialiştii francezi de la Centrul de Prevenire a Derivelor Sectare legate de Islam spun că îndoctrinarea în stil Daesh funcționează mai ușor la tinerii sensibili care îşi pun întrebări cu privire la sensul lor în viață, inclusiv în legătură cu senzaţia lor că nu aparţin nici unui spaţiu anume, şi mai ales că nu aparţin ţării europene în care s-au născut. În esenţă, fervoarea de tip religios în combinaţie cu frustrarea în faţa lumii moderne, seculariste, reprezintă un cocktail letal specific Daesh, un cocktail care ademeneşte şi îmbată în special minţile unor tineri europeni care se simt străini în societăţile şi familiile în care s-au născut.
Al-Qaeda şi Daesh au fost produse ale momentelor istorice în care au apărut. Al-Qaeda a fost cea mai eficientă mişcare teroristă de gherilă, creată, iniţial, ca reacţie la dictaturile din Orientul Mijlociu. Daesh a apărut şi s-a dezvoltat pe fondul unei serii de crize globale, succesive sau suprapuse, de la criza economică la Primăvara Arabă, la statele eşuate din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Daesh ar primi o lovitură decisivă, mai ales ideologic, dacă ar rămâne fără califatul din Irak şi Siria, dar Daesh are toate şansele să supravieţuiască pentru că propune segmentelor de populaţie frustrate şi radicalizate ori deschise la radicalizare din spaţiul islamic şi din lumea occidentală un răspuns războinic global la vechi crize globale care au fost doar peticite, dar şi la crizele incipiente în prezent – o Uniune Europeană tot mai ineficientă intern şi extern, confuză în a-şi formula o identitate pe orice plan, o Americă gata să voteze un populist (chiar dacă Trump nu ajunge preşedinte, faptul că un mare număr de americani l-ar vota demonstrează probleme şi frustrări interne majore), o economie globală în stagnare, o Rusie agresivă, un Orient Mjlociu dominat politic şi economic de dictaturi încremenite, incapabile de reformă şi oarbe la schimbările prin care trece lumea.
Carmen Gavrilă este jurnalist, trimis special al Radio România în Iran.
Foto: adevarul.ro
